19 august 2016

War Dogs: tipii cu arme

Regizorul trilogiei „Marea Mahmureală”, Todd Phillips, revine cu o nouă comedie bazată pe fapte reale, „War Dogs: tipii cu arme”, care îi are în rolurile principale pe Jonah Hill şi Miler Teller. Filmul are premiera pe marile ecrane din 19 august 2016.



Războiul din Irak devine cea mai profitabilă afacere pentru doi tineri prieteni din Miami, mai ales după ce o iniţiativă guvernamentală permite micilor întreprinzători să liciteze pentru contracte cu armata americană. Rapid, cei doi încep să învârtă sume uriaşe de bani, ducând o viaţă plină de lux şi extravaganţe. Lucrurile scapă de sub control în momentul în care încheie un contract de 300 de milioane de dolari cu armata afgană, căreia trebuie să îi livreze un stoc uriaş de arme. Pe lângă figurile periculoase implicate, în tranzacţie mai intervine ameninţător şi guvernul american.

Scenariul filmului este semnat de Stephen Chin, Todd Phillips şi Jason Smilovic, având la bază articolul din revista Rolling Stone intitulat „Arms and the Dudes” de Guy Lawson. Producători sunt Mark Gordon, Todd Phillips şi Bradley Cooper, în timp ce David Siegel şi Bryan Zuriff sunt producători executivi.

„War Dogs: tipii cu arme” îl reuneşte pe Phillips cu o parte dintre colaboratorii săi din cadrul trilogiei “Marea Mahmureală”, în frunte cu: directorul de imagine Lawrence Sher, scenograful Bill Brzeski şi Jeff Groth, care şi de această dată asigură montajul. Acestei echipe li se alătură designerul de costume Michael Kaplan. Muzica îi revine lui Cliff Martinez.

Despre producţie

E posibil ca aceasta să fi fost una dintre cele mai tari lovituri din istorie… și nu putea să aibă loc decât în America.

„War Dogs: tipii cu arme” s-a inspirat din povestea a doi tineri mai mereu drogați, în vârstă de 20 și un pic de ani, care au devenit multimilionari ca furnizori de arme la nivel internațional, deși nimeni nu i-ar fi crezut în stare. Dar chiar în momentul în care cei doi au ajuns în culmea succesului, totul s-a prăbușit într-o manieră foarte spectaculoasă.

Una dintre temele mereu prezente în filmele regizorului Todd Phillips este cea a oamenilor care iau decizii proste. Că e vorba de câțiva tipi care se apucă să pună bazele propriei fraternități, deși ei au terminat-o de mult cu universitatea, sau de 4 prieteni care pun la cale o ghinionistă petrecere pentru burlaci în Vegas, întotdeauna există repercusiuni scandaloase și complet neașteptate. Deciziile proaste sunt din nou în miezul poveștii în „War Dogs: tipii cu arme”, dar există o latură ironică a umorului din poveste, care apare datorită sursei de inspirație a filmului: bazat pe povestea adevărată a doi tineri, scenariul ne arată cum cei doi au reușit să transforme o inițiativă guvernamentală secretă în ceva palpitant și haios… pe ritmul a 300 de milioane de dolari.

Phillips spune: „Întotdeauna sunt de părere că filmele au o profunzime mai aparte atunci când la baza poveștii se află fapte reale. E un film despre ascensiunea și declinul a doi tineri care aleargă după propria viziune a visului american, dar devin puțin cam lacomi. Și, știi cum stă treaba, puțină lăcomie stă în calea deciziilor bune.”

Bradley Cooper, care a produs filmul și joacă și un rol în poveste, adaugă: „Filmul ne arată cât de impresionabili devin oamenii atunci când li se oferă totul „pe tavă” și felul în care fiecare tratează excesul diferit.”

Totul a pornit în timpul administrației George W. Bush, atunci când contracte uriașe pentru aprovizionarea războaielor din Irak și Afganistan se acordau fără licitație unor conglomerate precum Halliburton, Raytheon și Lockheed Martin. Pe măsură ce criticile la adresa acestui nepotism evident și a speculanților au început se audă din ce în ce mai des, guvernul a decis să ofere tuturor aceleași șanse, creând FedBizOpps (prescurtarea pentru Federal Business Opportunities – oportunități de afaceri federale), care a deschis porțile licitațiilor pentru contractele militare tuturor. Din păcate, existau suficiente chichițe care să le permită să profite de sistem.

„Administrația Bush încerca să favorizeze micii întreprinzători,” scrie Lawson, „și nu existau întreprinzători mai mici decât acești doi tipi, care trăiau într-o garsonieră din Miami Beach, neavând nimic altceva pe masă decât droguri, un laptop și un telefon mobil.”

Producătorul Mark Gordon relatează: „Eram în avion prima oară când am citit povestea în revistă și nu-mi venea să cred că a putut să se întâmple așa ceva. Totul parcă sugera că povestea trebuie transformată în film. Întotdeauna am observat că publicului îi place să vadă filme în care personajele înving sistemul, chiar dacă ulterior acestea își primesc pedepsele binemeritate, într-un fel sau altul. Dacă mai adaugi și faptul că cei doi păreau cei mai nepotriviți oameni pentru a da o asemenea lovitură, deja ai ceva incredibil.”

„War Dogs: tipii cu arme” marchează și prima colaborare a lui Phillips și Cooper în calitate de producători, sub egida noii lor companii de producție, Joint Effort. Cooper relatează: „Eram foarte curios să văd cum va aborda Todd articolul și cum îl va transpune pe ecrane. Mi-a plăcut la nebunie ideea unui film despre ce au reușit să facă cei doi tineri, știind că va fi o creație de-a lui Todd.”

„Pe măsură ce citeam,” își aduce aminte Phillips, „mă gândeam că povestea are trăsături care o vor transforma într-un film remarcabil. Și cu cât o exploram mai mult, cu atât mai evident ni se părea că ar ieși un spectacol grozav cu 2 personaje în prim-plan dacă am fi găsit actorii potriviți.”

Jonah Hill și Miles Teller au rolurile principale: Efraim Diveroli și David Packouz, ambii declarând că au fost intrigați de aceste două personaje care au profitat imediat de ocazia de a culege recompense mari fără să se gândească prea mult la ce urmează să semene. Hill observă: „Există cu siguranță ceva ispititor când vine vorba să urmărești oameni care se îmbogățesc fără să respecte regulile. De aceea mi-au plăcut întotdeauna filmele cu gangsteri… filmele în care tipii fuduli câștigă. Până vine momentul când pierd,” râde el.

„E o poveste grozavă,” spune Teller. „Nu poți să nu respecți ce au reușit ei să facă; la un moment dat, aceștia aveau pe mână o afacere de 300 de milioane de dolari. Asta e o sumă nebunească pentru doi tipi de 20 și un pic de ani, care se prefac că știu ce fac până când primesc ocazia să o dovedească. E fascinant cum lucrurile devin din ce în ce mai intense și te trezești că situația te depășește.”

Dar forța motrice a fost mereu banul. Phillips confirmă: „E foarte evident în film: ei nu sunt neapărat pro-război. Nu e vorba despre cine se luptă sau de ce se luptă, ci câtă marfă pot să mute. Războiul e doar o ocazie pentru ei. Și ăsta e adevărul, războiul e o structură: există un punct slab, din care o mulțime de oameni scot o grămadă de bani, iar acești tipi încearcă și ei să facă același lucru.”

Oricât de incredibile ar fi fost circumstanțele reale, Phillips ține să sublinieze că: „Acesta nu este un documentar.” Atât el, cât și coscenariștii Jason Smilovic și Stephen Chin și-au permis să modifice povestea, atât pe latura dramatică, cât și pe cea umoristică.

„Multe întâmplări nu au fost incluse în film sau au fost schimbate,” recunoaște Packouz, „dar viața este mereu mult mai complicată decât e prezentată în filmele de la Hollywood. Nu poți înghesui ani întregi de viață în doar câteva ore, deci era de așteptat. Dar mi-a plăcut mult scenariul, are un ritm nebun și e foarte distractiv.”

Chin a petrecut ceva timp cu Packouz în Miami, în timp ce lucra la scenariu. El remarcă: „Poate că America e tărâmul făgăduinței, dar David și-a dat seama destul de timpuriu că nu poți să ajungi bogat doar muncind din greu. Cred că de asta “Scarface”, a cărui acțiune e plasată tot în Miami, a fost un film atât de important pentru ei în copilărie. A devenit propria viziune a visului american – dacă aveau o idee strălucită, dădeau din coate suficient de mult și nu respectau regulile, puteau și ei să dea lovitura. Deci nu m-a luat prin surprindere faptul că doi tineri ambițioși descoperiseră cum să păcălească sistemul, mai ales în epoca internetului. Pe mine m-au surprins proporțiile contractului și cât de aproape au fost să le iasă mișcarea.”

Phillips dezvăluie că s-au decis de destul de devreme să spună povestea din perspectiva lui Packouz, adăugând: „Ne-am dat seama că cea mai bună metodă de a spune povestea era prin intermediul lui David. El reprezintă tipul obișnuit care pășește într-o lume despre care nu știa nimic, asemeni publicului.”

Phillips comentează: „Multe dintre filmele mele ajung să se concentreze asupra relațiilor dintre bărbați. Există o doză de dragoste adevărată atunci când ai prieteni adevărați. O simți când urmărești băieții din “Marea mahmureală” și din “Vechea gașcă”, iar eu am încercat să o redau și în acest film pentru că mi se pare ca fiind ceva foarte interesant.”

Cooper, care a jucat în povestea despre camaraderie a lui Phillips, făcând parte din scandaloasa Haită de lupi, observă: „War Dogs pare un progres natural în evoluția lui Todd ca regizor, pentru că ai personaje mascline care nu par prea îndepărtate de ce a creat el până acum, și totuși există un sentiment de nervozitate care le duce la nivelul următor. Cel mai grozav lucru când vine vorba de Todd este că el mereu simte pulsul a tot ceea ce este extraordinar. El poate să ia o poveste cu un context întunecat și să-i dea un alt aspect, făcând-o amuzantă și captivantă.”

Fiind prima lor ocazie de a lucra cu regizorul Phillips, atât Hill, cât și Teller au declarat că au fost atrași de proiect din perspectiva colaborării cu acesta, dar și datorită scenariului.
Hill spune: „Când Todd mi-a dat scenariul, mi s-a părut pur și simplu prea bun ca să-l ratez, iar ocazia de a lucra în sfârșit cu Todd mi s-a părut un bonus palpitant. Noi vorbisem și în trecut să facem un proiect împreună, dar dintr-un motiv sau altul, nu s-a concretizat nimic. “War Dogs: tipii cu arme” a venit la momentul potrivit și chiar mă bucur că s-a întâmplat așa.”

Teller afirmă: „Todd este definiția regizorului pentru mine: este excelent în ceea ce face. Ca actor, vrei să simți că te afli pe mâini bune, iar eu m-am simțit așa în fiecare zi. Și am adorat scenariul; era pe cât de dramatic, pe atât de amuzant, cu suspans, acțiune și chiar puțin spionaj.”

„Subiectul este gata de dezbătut,” e de părere Cooper. „Scopul nostru a fost să spunem o poveste convingătoare într-o manieră distractivă, dar nu știi niciodată ce tipuri de discuții ar putea să declanșeze. Este un film despre care oamenii ar putea vorbi și pe care l-ar putea dezbate la mult timp după ce-au ieșit din sala cinematografului, deoarece povestea are atât de multe straturi și totuși e în concordanță cu ce se întâmplă în zilele noastre. Cred că oamenii vor considera foarte interesant faptul că programul care a stârnit totul e încă în vigoare.”

„War Dogs: tipii cu arme” se desfășoară la scară globală, așa că era important ca Phillips să facă filmul pe o scenă internațională. El afirmă: „Când ești într-o anumită locație, chiar cred că asta îi influențează pe toți cei implicați: pe directorul de imagine, pe scenograf, pe designerul de costume, pe actori… Pentru mine, mediul este o unealtă uriașă, iar acesta este un film în care chiar am dus acest aspect la următorul nivel.”

Filmările au avut loc în Miami Beach, Las Vegas, Maroc, România și în sudul Californiei. Phillips spune: „Am vrut neapărat să transmit anvergura furnizorilor de arme la nivel internațional, internațional fiind cuvântul cheie.”

Distribuţia

Când îi întâlnim pe Efraim și David în „War Dogs: tipii cu arme”, ei nu par să se potrivească tiparului de furnizori de arme la nivel internațional. Doi tipi de vreo 20 și un pic de ani, aparținând clasei de mijloc, din Miami Beach, care au fost cei mai buni prieteni în școala generală, dar s-au înstrăinat ulterior, după cum fac toți oamenii. Reîntâlnindu-se la înmormântarea unui prieten comun, ei reînnoadă legătura și încep să recupereze timpul pierdut. David o tot duce de azi pe mâine lucrând ca maseur, dar crede că a găsit o idee de milioane – plasarea de așternuturi pentru pat sofisticate în miriadele de aziluri pentru bătrâni din Miami. Efraim e și el în vânzări, dar cam aici se încheie similaritățile.

Jonah Hill spune: „Efraim e un personaj grozav. El ajunge să fie tipul care spune: “Hai să mergem pe calea mai puțin dreaptă”, și e atât de exploziv și extrem, am știut din prima că rolul mi se potrivea. El vrea să fie bogat și îi plac în viață lucrurile mai superficiale și țipătoare. Acestea crede el că-i vor aduce fericirea. E un bun strateg, incredibil de seducător când are nevoie. Nu există un gram de lene în personajul acesta. Îi trebuie o energie și o inteligență uriașe pentru a evolua în această lume, dar și viclenie. A fost un personaj foarte interesant de jucat.”

Phillips spune că rolul i-a permis lui Hill să-și prezinte versatilitatea extraordinară deoarece: „Efraim devine orice persoană dorește el, în funcție de situație. El e un cameleon care poate să se contopească cu persoana pe care vrei tu să o vezi. Acesta a fost un aspect foarte distractiv al personajului pe care-l joacă Jonah.”

Farmecul libertății financiare îl ademenește și pe David, dar din motive mai puțin hedoniste decât ale lui Efraim. Miles Teller explică: „El trăiește de azi pe mâine, până când Efraim apare în peisaj. Efraim era camaradul lui când erau copii, intrau în bucluc împreună. Când acesta reapare în viața lui David, el se simte din nou plin de energie și entuziasmat de ocazia de a face bani frumoși, deoarece prietena lui e însărcinată, iar el se întreabă cum va reuși să se îngrijească de familia sa.”

„Banii”, afirmă Smilovic. „La urma urmei, asta ne influențează cel mai mult, nu? Sunt doar bani, dar îți oferă resursele necesare pentru a avea grijă de tine și de oamenii la care ții.”

Noua avere a lui Efraim și David le deschide drumul către apartamente luxoase, mașini scumpe și droguri mai bune. Cu toate acestea, David este forțat la început să-i ascundă iubitei sale Iz, viitoarea sa soție, adevărata sursă a veniturilor sale, deoarece ea este total împotriva armelor și a războaielor.

Ana de Armas, care-i dă viață lui Iz, spune: „Ea nu știe nici măcar jumătate din tot ce se întâmplă la început, deoarece David știe că ea nu ar fi niciodată de acord cu asta, așa că Iz are de-a face cu o atmosferă ciudată, înțesată de secrete. După cum era normal, la un moment dat, ea află ce se întâmplă, dar înțelege că totul e pentru familia lor și pentru viitorul lor, așa că se hotărăște să-i acorde sprijin lui David. Orice ar decide el, ea îi va sta alături. Aceasta este caracteristica principală a lui Iz: ea îl iubește și are încredere în David. Cred că e o femeie foarte puternică și sensibilă, un partener pe care să te poți baza în viață.”

De Armas a obținut rolul după un proces de selecție foarte lung, la care „au participat foarte multe femei,” își aduce aminte Phillips. „Dar când a apărut Ana, ne-am dat seama din prima că ea era perfectă pentru rol. E o actriță minunată și când te uiți la ea, observi că exprimă foarte multă emoție chiar și doar prin intermediul ochilor.”

Admirația este reciprocă. „Todd este foarte deștept și cred că cea mai remarcabilă trăsătură a lui este abilitatea de a realiza filme cu care publicul poate să creeze o legătură foarte puternică,” spune de Armas. „Pe platourile de filmare, el știe ce vrea, iar atunci când simți că regizorul tău are atâta încredere, adică exact persoana care îți spune ce așteaptă de la tine, sentimentul e uimitor. El își petrece timpul repetând cu tine, astfel încât atunci când auzi „Motor!”, știi ce ai de făcut. Și apoi ai libertatea de a diversifica scena, deoarece ai deja baza pe care să construiești.”

În ciuda succesului lor, Efraim și David sunt în continuare relativ neimportanți în comparație cu alți furnizori de arme la nivel internațional, dintre care cel mai influent este Henry Girard. Bradley Cooper, care îi dă viață acestui personaj, spune: „Henry este cu siguranță omul cu care nu vrei să te pui, sub nicio formă. Nu te lăsa păcălit de vederea lui proastă sau de ochelarii lui cu lentile groase tip „fund de borcan”, acestea doar maschează cât e el de periculos de fapt.”

Phillips adaugă: „Henry este acel tip care s-a aflat pe ambele baricade în timpul oricărui conflict. El nu ține cu nimeni, pur și simplu îi place când oamenii se luptă între ei deoarece așa îi crește lui afacerea, iar Efraim adoră atitudinea aceasta. Așa că atunci când ajung să se întâlnească în sfârșit la o convenție a furnizorilor de arme în Las Vegas, pentru Efraim momentul are o importanță extraordinară, deoarece are ocazia de a sta față în față cu eroul său.”

Phillips continuă: „Henry este o combinație din mai multe persoane diferite. Tipii ăștia doi ajung să se opună unor oameni de care ar fi trebuit să se lege, în încercarea de a duce la capăt această afacere și a o face puțin mai profitabilă, așa că situația devine periculoasă pentru ei. Dar noi a trebuit să simplificăm puțin povestea, cum se obișnuiește în filme, așa că toate aceste persoane sunt reprezentate de Henry, un personaj inventat.”

Efraim și David mai au un partener din umbră care îi ajută, finanțându-le afacerile, pentru un procentaj din profit. Kevin Pollak se alătură distribuției în rolul unui alt personaj fictiv, Ralph Slutsky, care deține o spălătorie de haine și a cărui motivație depășește beneficiile financiare. El afirmă: „Personajul meu este un evreu foarte devotat care consideră că are o responsabilitate față de Israel. Todd chiar a scris un mic discurs pe tema datoriei pe care fiecare evreu o are față de Israel… o datorie pe care o purtăm pe umerii noștri. Asta chiar i-a atins coarda sensibilă lui Ralph. Personajul lui Jonah îl păcălește că există un aspect al afacerii lor care vine în sprijinul Israelului, așa că Ralph simte cu siguranță că el contribuie la o cauză mai bună.”

Ceilalți membri ai distribuției care joacă roluri importante sunt: JB Blanc, care îi dă viață lui Bashkim, punctul de contact al celor doi prieteni în Albania, unde ei au aranjat să cumpere mai bine de 100 de milioane de cartușe pentru puști de asalt AK-47, muniție în valoare de 300 de milioane de dolari, afacere care îi poate îmbogăți sau ruina; Shaun Toub, care îi dă viață unui șofer pe care ei îl știu doar după numele de Marlboro, din cauza mărcii de țigări pe care o fumează, și Patrick St. Esprit, care îi dă viață căpitanului de armată Philip Santas, căruia nu-i vine să creada că doi civili au reușit să scape nevătămați din „Triunghiul Morții,” Irak.

Producţia

Aproape toată pelicula a fost filmată în locații reale, și nu în studio, așa că echipa de producție a avut parte atât de provocări, cât și de beneficii. Phillips confirmă: „Când ești într-un loc real, simți contextul și atmosfera și asta se vede mereu într-un film.”

Scenograful Bill Brzeski, aflat la a 5-a colaborare cu Phillips, adaugă: „Lui Todd îi place ca lucrurile să se aibă loc în locurile propriu-zise sau cel puțin în locații cât mai asemănătoare, așa că am încercat să mergem în acele locații în care urma să se petreacă acțiunea și nu am turnat prea multe scene pe platourile de filmare. Așa a preferat și directorul nostru de imagine, Larry Sher, care apreciază foarte mult iluminarea naturală, deoarece oferă o senzație de realism în plus.”

„Mă bucur foarte mult că am contribuit la acest film, dar trebuie să spun că n-a fost ușor cu toate călătoriile,” recunoaște Jonah Hill. „Eram în niște condiții nebunești, dar când te uiți la film poți să vezi diferența de anvergură atunci când totul e filmat la fața locului. Asta e tot ce contează.”

Miles Teller adaugă că, pentru el și Hill, a existat un avantaj major în a filma în locații reale. „Jonah și cu mine nu prea am avut ocazia de a petrece prea mult timp împreună în prealabil, dar am putut să facem asta în România, lucru important pentru film. Ne aflam la celălalt capăt al pământului și filmam mereu, așa că am avut ocazia să petrecem mult timp împreună, ceea ce a fost grozav.”

Brzeski descrie designul filmului ca fiind „bazat doar despre contraste.” El dă și exemple: „Cerul însorit și frumos, plus vremea caldă din Miami Beach se întretaie cu lumea cenușie, rece, post sovietică a Bucureștiului, care în film reprezintă Albania. Birourile AEY se transformă dintr-un spațiu micuț și învechit într-unul modern și atractiv.

Tema contrastelor se observă și garderoba personajelor. Designerul de costume Michael Kaplan explică: „În cazul lui Efraim, putem observa încă de la începutul filmului o ușoară aluzie la Tony Montana („Scarface”). Pe măsură ce se desfășoară acțiunea, începem să-i vedem pasiunea pentru treninguri și pentru accesoriile designerilor italieni – Gucci, Versace etc. – elemente combinate cu părul dat pe spate, sprayul autobronzant, ceasurile scumpe. Întotdeauna e puțină sclipire și eleganță la Efraim, idealizând noțiunea de căpetenie de mafioți.”

Hill confirmă: „Există momente când el devine gangster 100% – sau cum ar arăta versiunea lui de ținută dacă ar fi gangster. La un moment dat, filmam o scenă în România și totul era cenușiu. Todd a vrut ca până și figuranții să fie îmbrăcați în gri. Și deodată îl vezi Efraim purtând o ținută extrem de stridentă, de mare efect. Hainele pe care mi le-a ales Michael Kaplan erau incredibile și chiar m-au ajutat să mă simt ca un personaj excesiv de încrezător, căruia nu-i pasă de ce crede lumea.”

Kaplan subliniază și discrepanța dintre ținutele lui Efraim și cele ale mult mai moderatului David. „David e cu picioarele mai bine înfipte în pământ, spre deosebire de înzorzonatul Efraim. El rămâne vocea strictă a rațiunii, iar aspectul său de băiat conservator dn Miami reflectă lucrul acesta pe tot parcursul filmului.”

Filmările pentru „War Dogs: tipii cu arme” au început în România, care în film reprezintă Albania, acolo unde un stoc aparent nelimitat de arme și muniție este depozitat. Phillips spune: „Căutam un depozit sau hangar uriaș, iar Brzeski ne-a trimis câteva poze din București, cu un hangar pe care-l găsiseră. M-am dus să-l văd și mi-am dat seama că era locul cel mai bun. Era într-o stare precară, de parcă era așa dintotdeauna, ceea ce era perfect pentru noi.”

Brzeski oferă detalii: „Se numea Hangarul Regelui deoarece fusese depozitul personal al regelui României înainte de regimul comunist. Noi l-am curățat și am așezat înăuntru tot felul de vechituri și arme uzate, pentru a-l face să pară un depozit imens de muniție. “

Din România, echipa de producție și distribuția s-au mutat în Las Vegas, unde Phillips s-a întors într-o locație foarte familiară lui: Caesar’s Palace. Scenele au fost filmate în faimosul cazino și în popularul său restaurant, Rao’s. „Deoarece acolo am filmat trilogia “Marea mahmureală”, Todd îi știe pe oamenii locului și ei îl știu pe el,” spune Brzeski. „Se simt foarte în largul lor chiar și când suntem și noi pe-acolo.”

O altă scenă care în film are loc în Las Vegas, acea expoziție internațională de arme, a fost de fapt filmată în centrul orașului Los Angeles, la Centrul de Convenții din Los Angeles. „A fost greu de realizat,” comentează Brzeski, „deoarece o expoziție internațională de arme e de mărimea unui teren de fotbal, plină de arme la care se uită oameni din întreaga lume. Ce am făcut noi a fost să creăm o părticică dintr-o astfel de expoziție pe care apoi, cu ajutorul tehnologiei digitale, am amplificat-o.”

Biroul inițial al companiei AEY, foarte înghesuit, a fost unul dintre puținele platouri construite la sediul Warner Bros. Odată ce compania începe să facă tot ma mulți bani, noile birouri din blocul turn au fost filmate într-o clădire de birouri din cartierul Century City. „Dar, desigur, pe geamurile birourilor veți vedea orașul Miami,” adaugă Brzeski.

Alte locații din Los Angeles au inclus istoricul teatru Whilshire Ebell, care în film apare drept o casă de bătrâni, și sediul Los Angeles Times¸ care a fost folosit pentru birourile guvernamentale. În California, producția s-a mutat în El Centro, la aproximativ 193 de kilometri est de San Diego. Clima deșertică și searbădă din acea zonă au făcut-o perfectă pentru a reprezenta Irakul distrus de război. Brzeski confirmă: „El Centro chiar aduce foarte mult cu acea parte din Orientul Mijlociu.”

Deși El Centro a furnizat o alternativă neprimejdioasă în care să filmeze, spre deosebire de zonele de război veritabile, tot au mai existat probleme. „Acelea au fost câteva dintre cele mai dure zile de filmat ale peliculei deoarece acolo este oribil de cald și deodată te trezești cu o furtună de nisip stârnită de vânt. Tot acolo este și un sediu al U.S. Navy Air, așa că nu puteam să zburăm cu elicopterele deasupra spațiului lor aerian.”

În plus, câteva dintre peisajele din deșert erau protejate prin lege, așa că toată lumea trebuia să aibă grijă să nu incomodeze vegetația naturală de acolo.

În pofida acestor provocări, Phillips afirmă: „Pentru mine, aceasta este partea distractivă atunci când filmez în locații reale. Chiar dacă se produce puțină nebunie, până la urmă tot găsești o cale prin care să faci să-ți meargă totul. Până la urmă, am avut parte de o experiență grozavă acolo, deși a fost cam greu pe alocuri.”

Lăsând în urmă deșertul arid, echipa s-a mutat în suburbiile luxuriante din Miami Beach, unde începe de fapt povestea și care servesc drept locul de baștină al celor doi prieteni. Una dintre cele mai importante locații a fost emblematicul hotel Fontainebleau, proiectat de faimosul arhitect Morris Lapidus, care „a inventat ceea ce noi considerăm a fi lookul specific orașului Miami,” declară Brzeski. „Culorile pastelate și arhitectura au fost ideea lui originală. Totul personifică perfect orașul.”

Designerul afirmă că turnarea secvențelor în Miami a adăugat un plus de autenticitate vizuală poveștii: „Miami Beach este diferit de oricare alt loc din America și e greu de reprodus. De aceea am mers direct acolo. Nu aveam de ce să ne străduim să facem un alt oraș să arate ca Miami Beach; puteam pur și simplu să mergem acolo și să filmăm ce era nevoie.”

Ultimul stadiu al filmărilor a avut loc în Maroc. Țara din Orientul Mijlociu a ținut locul Iordaniei, mai precis capitalei, Amman, unde Efraim și David își încep nesăbuita călătorie prin Irak, pentru a livra o comandă de arme Beretta… trecându-le tocmai prin „Triunghiul Morții.”

Deși Phillips s-a jucat cu povestea pentru a crea acea secvență fundamentală, acesta se minunează: „Este în continuare incredibil ce au reușit să ducă la capăt acești tineri în timpul acelor ani. Dar m-a surprins peste măsură guvernul – care a permis să se întâmple așa ceva fără un sistem real de bilanțuri, fără să verifice nimic.”

Tot el concluzionează: „Unii vor numi ceea ce au reușit cei doi să facă drept povestea visului american, dar cred că fiecare are o idee diferită despre ceea ce semnifică acest concept. Poate pentru mine acesta nu e visul american… dar cu siguranță e pentru altcineva.”

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook