Teatru, stradă şi copil 2013
Teatrul de Animație Ţăndărică, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, sub egida UNIMA România şi ASSITEJ România vă aşteaptă în perioada 30 mai – 7 iunie 2013 la cea de-a doua ediție a Festivalului de vară „Teatru, stradă şi copil”. Cei mici şi cei mari se vor bucura de un maraton al poveştilor, printr-o serie de manifestări artistice care se vor desfăşura atât la Teatrul Itinerant Ţăndărică, aflat în Parcul „Alexandru Ioan Cuza” (IOR)- Sector 3, la Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City, cât şi la Sala Lahovari a Teatrului Ţăndărică.
Sâmbătă 1 iunie 2013, de Ziua Copilului, de la ora 11:00, la sediul din Lahovari are loc vernisajul expoziţiei cu titlul „Ţăndărică prin ochii copiilor”, unde sunt prezentate peste 70 de desene realizate de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani.
De asemenea, marţi 3 iunie 2013, de la ora 15:00, spectacolul „Capra cu trei iezi” aduce un zâmbet pe buzele copiilor intrenaţi la spitalul Marie Curie din Bucureşti.
Festivalul face parte din proiectul „Stagiunea de Vară”, aflat sub motto-ul „Fă ceva diferit! Ia un copil şi du-l azi la teatru!”, proiect ce are misiunea de a duce cultura acolo unde ea nu este o prezență obișnuită sau lipsește cu desăvârșire, reuşind să devină un puternic promotor al educației prin artă, atât în București cât și în alte oraşe din țară.
Acestui proiect i s-au alăturat: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, Filarmonica Natională din Chişinău, Teatrul „Proiect” Câmpina, Casa de Cultură din Urziceni, Teatrul „George Ciprian” din Buzău, Teatrul „Alexandru Davilla” din Piteşti, Teatrul „Regina Maria” din Oradea, Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City, SOS Satele Copiilor România și Educ-Art.