20 aprilie 2016

Misterul Cinei de pe urmă. Isus şi rădăcinile iudaice ale Euharistiei

Editura Humanitas îi aşteaptă pe cei interesaţi la Librăria Humanitas Cişmigiu joi, 21 aprilie 2016, ora 19:00, la lansarea cărţii „Misterul Cinei de pe urmă. Isus şi rădăcinile iudaice ale Euharistiei” de Brant Pitre, recent apărută în colecţia „Religie”. La eveniment vorbesc Monica Broşteanu, traducătoarea volumului, Părintele Tarciziu Şerban, Madeea Axinciuc şi Teodor Baconschi.

invitatie_misterul

În ultimii ani, creştinii de pretutindeni redescoperă originile iudaice ale credinţei lor. Iar între riturile creştine, Paştele, sărbătoarea Învierii Domnului, are cele mai puternice legături cu religia vechilor evrei. Brant Pitre şi-a propus să elucideze această legătură răspunzând unor întrebări esenţiale: Cum arăta sărbătoarea Paştelui în vremea lui Isus? Ce aşteptau evreii de la Mesia? Ce a urmărit Isus prin instituirea Euharistiei? Şi, mai presus de toate, ce a vrut să spună Isus prin cuvintele: „Acesta este trupul meu… Acesta este sângele meu” şi prin misterul frângerii pâinii?

Subtil cunoscător al Bibliei şi al interpretărilor tradiţionale, evreieşti şi creştine, ale Sfintelor Scripturi, autorul aruncă o nouă lumină asupra Cinei de pe urmă, analizând vorbele şi gesturile lui Cristos în cadrul iudaismului din secolul I şi subliniind adevărata revoluţionare a credinţei pe care a inaugurat-o.

Accesul se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 021.3114001 sau la adresa de e-mail cismigiu@humanitas.ro, în limita celor 100 de locuri disponibile, până în data de 21 aprilie, ora 18:30.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook