5 Cărţi din Biblie traduse şi comentate de Petru Creţia
Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN, în parteneriat cu Editura Humanitas, iniţiază duminică, 7 aprilie 2013, începând cu ora 17:00, o nouă serie de întâlniri şi dialoguri filozofice găzduite de Librăria Humanitas de la Cişmigiu, purtând titlul „5 Cărţi din Biblie traduse și comentate de Petru Creţia”. Intrarea la eveniment este gratuită, constrânsă totuşi de numărul limitat de locuri disponibile.
Evenimentul reprezintă o continuare a fructuoasei colaborări dintre ARCEN şi Editura Humanitas, ce a constat în „Dialogurile de seară”, pornind de la „Eseurile de Duminică” ale lui Constantin Noica.
Elementul inovator al acestor întâlniri este latura teologică pe care dialogurile o vor conţine, întrucât ne propunem să analizăm trei dintre cele cinci cărţi din Biblie traduse şi comentate de Petru Creţia, adevărate „capodopere ale literaturii omenirii întregi”, după cum însuşi Creţia afirmă.
Ca de obicei, discuţiile se vor desfăşura în prezenţa şi cu directa implicare a unor invitaţi care vor ajuta la înţelegerea textelor vechi-testamentare și a interpretărilor pe care Petru Creţia le propune. Astfel, întâlnirile vor decurge după cum urmează:
• 7 aprilie: comentariu la „Ecleziastul”, alături de Francisca Băltăceanu (teolog şi filolog)
• 14 aprilie: comentariu la „Iov”, alături de Anca Manolescu (specialist în antropologia religioasă)
• 21 aprilie: comentariu la „Iona”, alături de Monica Broşteanu (conferenţiar la Catedra de Limbi şi Literaturi Orientale a Universităţii din Bucureşti)
Prin această serie de întâlniri, ARCEN şi Editura Humanitas propun bucureştenilor un nou eveniment duminical, ca alternativă la divertismentul de masă, stimulator pentru gândirea participanţilor, readucând în prim-plan spiritul şi valorile intrinseci ale omului.