Mihai I, ultimul rege al românilor
Sâmbătă, 14 mai 2016, de la ora 17:00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu îi aşteaptă pe iubitorii de carte şi istorie la lansarea cărţii „Mihai I, ultimul rege al românilor” de Tatiana Niculescu Bran. La eveniment vorbesc, alături de autoare, istoricul Nicolae-Şerban Tanaşoca, scriitoarea Ana Barton şi Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas. Actriţa Dorina Chiriac citeşte pentru public un fragment din carte.
Cel mai tânăr rege al României urcă pe tron într-o vreme în care ţărilor din răsăritul Europei li se rezervă „rolul de cobai într-un experiment de un cinism care întrece închipuirea omenească”, cum va spune chiar el. În zilele noastre, mărturia lui despre abdicare e pusă la îndoială de unii, preferându-i-se documente anonime ale regimului comunist instalat la putere prin fraudă, minciună şi manipulare.
Este Mihai I un învins? Dacă împlinirea unui destin se măsoară în succese aclamate public şi compromisuri de anvergură, atunci acest rege nu e un model de urmat. Dar, dacă statornicia, răbdarea şi modestia definesc viaţa adevărată, atunci ultimul rege al românilor rămâne pentru generaţiile viitoare un reper de înţelepciune într-o lume răscolită de fantasmele puterii.
Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 021.3114001 sau la adresa de email cismigiu@humanitas.ro, în limita celor 100 de locuri disponibile, până în data de 14 mai, ora 16:30.