5 noiembrie 2018

Imaginile României. Ateliere creative despre diversitate

Proiectul cultural „Imaginile României. Ateliere creative despre diversitate” invită elevii de liceu din patru orașe ale României (București, Brașov, Brăila și urmează Drobeta Turnu Severin) să descopere aportul minorităților, vechi și noi, la definirea identității locurilor și comunităților de care aparțin, prin ateliere de educație care îmbină cercetarea cu arta.



Proiectul se bazează pe dezvoltarea activităților educaționale implementate de Asociația MAIE în ultimii trei ani (în proiectele „Imaginile Bucureștiului. Ateliere creative despre diversitate” și „Noile minorități din municipiul București”) și este realizat în parteneriat cu patru licee: Colegiul Național „Gheorghe Țițeica” din Drobeta Turnu Severin, Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil” din Brașov, Liceul Teoretic „Mihail Sebastian” din Brăila și Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gh. Airinei” din București.

În cadrul proiectului, inițiatorii împreună cu liceenii dezvoltă un studiu de documentare a istoriei multiculturalității din cele patru orașe, urmărind direcțiile: arhitectură, viața de zi cu zi, religie și personalități.

Informațiile acumulate în timpul documentării sunt apoi aprofundate de elevi prin ateliere de fotografie, film și teatru. Produsele artistice dezvoltate sunt prezentate în liceele participante ca materiale educative pentru creștere a gradului de conștientizare a publicului cu privire la diversitate.

Prin documentarea istoriei multiculturale a fiecărui oraș, liceenii au construit un tablou al prezentului, ilustrând modul în care minoritățile au influențat, pe parcursul timpului, diferite spații, arhitectura, educația, gastronomia și tradițiile locale.

Duminică, 28 octombrie 2018, elevii Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gh. Airinei” au avut prilejul să învețe câteva dintre secretele fotografiei și, totodată, să descopere istoria orașului București prin prisma obiectivelor aparatelor de fotografiat. Liceenii au explorat, alături de profesoara Elena Simion și de fotograful Cristina Ardelean, impactul minorităților vechi și noi asupra arhitecturii Bucureștiului.

Primul monument care a intrat în atenția participanților a fost Hanul lui Manuc. Turul a continuat în cartierul Evreiesc, cu vizite la Templul Unirea Sfântă și Templul Coral. În drum spre cartierul Armenesc, liceenii au avut ocazia să fotografieze Biserica Colțea, Biserica Armeană și Casa Capșa.

Miercuri, 31 octombrie 2018, Asociația MAIE a organizat, la Liceul Teoretic „Mihail Sebastian” din Brăila, un atelier creativ în timpul căruia Lucian Crestez și Bogdan Marius i-au inițiat pe elevi în arta fotografică cu ocazia unui tur de explorare a cartierului Pisc și Lacul Dulce, precum și a centrului vechi al orașului.

Pe parcursul atelierului, elevii au îmbinat fotografia cu documentarea în explorarea celor mai importante minorități din oraș. O atenție deosebită a fost acordată activităților educaționale realizate de comunitatea romă și de către rușii lipoveni.

Raluca Ionescu, profesor, declară:

Există diversitate, însă diversitatea trebuie să unească și nu să dezbine. Cu adevărat, Brăila este un oraș cosmopolit, avem etnii, avem turci, evrei, greci, iar cele mai importante două etnii sunt rușii lipoveni și romi. Concursurile inițiate de Școala 21 reflectă diversitatea culturală, echipele fiind interculturale, formate din copiii romi, ruși lipoveni, greci, români -pentru că toți suntem egali.

Atelierele creative au continuat vineri, 2 noiembrie 2018, în Brașov, unde 16 elevi ai Colegiului Național de Informatică „Grigore Moisil” au participat la cursul de cinematografie susținut de Elena Borcea.

Elevii au vizionat filmul documentar „Sunetele Bucureștiului”, realizat de Asociația MAIE în proiectul „Noile minorități din municipiul București”, și au descoperit poveștile individuale ale străinilor care au ales să se stabilească în capitala României, precum și modul în care aceștia și-au lăsat amprenta asupra orașului. Proiecția a stat la baza discuțiilor dintre formator și elevi pe tema diferențelor culturale și a dificultăților de adaptare ale celor opt străini prezentați în film.

Partea practică a atelierului a inclus realizarea unor scurte interviuri filmate despre diversitatea orașului Brașov. Elevii au lucrat în echipă, fiecare participant având un rol foarte bine definit în echipa de producție.

Elev, participant, mărturisește:

Atelierul ne-a ajutat să înțelegem cum au contribuit minoritățile la istoria noastră și la ceea ce suntem acum.

Atelierele creative continuă la Colegiul Național „Gheorghe Țițeica” din Drobeta Turnu Severin.

La finalul proiectului cultural, studiile documentare realizate împreună cu elevii sunt incluse în ghidul de explorare a orașelor din perspectiva multiculturalității realizat de Asociația MAIE. În același timp, în cele patru licee sunt organizate evenimente de prezentare a activității elevilor și a modului în care aceștia percep multiculturalitatea și diversitatea culturală din România.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook