5 februarie 2020

Humanitas 30 de ani – Ai atâtea vieți câte cărți ai citit

Data nașterii: 1 februarie 1990; bilanțul a 30 de ani: peste 3000 de titluri, 30 de milioane de cărți publicate. Cărţile apărute la Editura Humanitas în primii ani după ’90 au fost printre puținele și cele mai importante semne ale schimbării în România. Generații întregi au crescut cu cărţile acestei instituţii. Prin campania aniversară „Humanitas 30 de ani – Ai atâtea vieți câte cărți ai citit” autorii Humanitas fac pledoarie pentru lectură. Într-un concept foto-video special, sunt alături de cititori, pentru a răspunde la întrebarea „De ce citim?”, Mircea Cărtărescu, Andrei Pleșu, Ana Blandiana, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Lucian Boia, Radu Paraschivescu, Vlad Zografi, Tatiana Niculescu și Dan C. Mihăilescu.



Gabriel Liiceanu spune:

Cel mai frumos compliment făcut Editurii Humanitas a venit de la Lucian Boia: „Dacă ţara întreagă şi-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o şovăială, am fi avut astăzi o altă Românie”.

S-ar putea să fie așa. Am fost ghidați din prima clipă de un anacronic ideal al purității, născut în răspăr cu lumea din care ieșiserăm și deja desuet în raport cu cea în care intram. Visam la o etică a muncii acolo unde nu puțini pregăteau „tunuri” și eram îndrăgostiți de legalitate într-o țară roasă de corupție.

Am dorit, din prima clipă, să fac să se ivească dintr-un ocean al mizeriei morale o insulă Humanitas (am numit-o „patria mea mică”), în care am invitat să se așeze acele ființe alese, încrezătoare în valorile eterne ale omenirii.

Sute de liceeni din 39 de colegii din București, Iași, Galați, Buzău, Piatra Neamț, Sibiu, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Oradea, Brașov și Cluj sunt invitați și anul acesta să participe la „Concursul Humanitas în licee”. Ajuns la cea de-a noua ediție, „Concursul Humanitas în licee” este un proiect gândit să ajute elevii să descopere plăcerea lecturii și bucuria cunoașterii.

Pentru copii, Humanitas Junior inițiază în anul aniversar 2020 proiectul „Biblioteci în grădinițe și școli primare”, asigurând în 30 de școli și grădinițe un fond de carte cu cele mai frumoase titluri din colecție.

Manifestările cuprind conferințe, dezbateri despre piața de carte, întâlniri cu autori, lecturi în avanpremieră, turnee de lansări în țară, sesiuni de autografe, o ediție specială „Înapoi la argument” cu Horia-Roman Patapievici și Gabriel Liiceanu, în martie, și, în noiembrie, la încheierea anului aniversar, o seară „Dialoguri de duminică” cu Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu.

Volumul aniversar „Povestea insulei Humanitas”, scris de Gabriel Liiceanu, este prezentat publicului joi, 13 februarie 2020, de la ora 18:30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Acesta e primul eveniment al anului aniversar. Cititorii află povestea editurii care, cu vorbele lui Horia-Roman Patapievici, „a devenit fenomenul cultural care a transformat decisiv spațiul nostru public în anii ’90”.

„Amintiri de la Humanitas”, un al doilea volum aniversar, este un proiect editorial inițiat de Ioana Pârvulescu. E un volum confesiv ce reunește peste 20 de voci, scriitori, arhitecți, istorici, editori, traducători etc. Cartea este lansată la Bookfest.

Tot la Bookfest urmează să fie lansat Almanahul Humanitas 30 de ani, din cuprinsul căruia amintim: „Retrospectiva 30 de ani Humanitas în 30 de fotografii”, „Interviuri vechi și noi”, „Top autori Humanitas”, „Din culisele nașterii unei cărți”, „Indicele titlurilor Humanitas în 30 de ani:.

Calendarul Humanitas 2021 este lansat în luna noiembrie 2020, la Gaudeamus.

Ambele volume aniversare sunt oferite gratuit, în limita stocului disponibil, celor care cumpără orice carte Humanitas din orice librărie Humanitas.

O altă promoție specială prilejuită de aniversarea „Humanitas 30 de ani” se desfășoară între 13 februarie–13 martie 2020, în Librăriile Humanitas: 30 de zile – 30 de cărți – 30% reducere.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook