Eu sunt Pippi Șosețica
În primăvara anului 2020, Universal Music România a lansat proiectul Cântece pentru copii, o serie de melodii pentru cei mici, prezentate prin vocile unor artiști.
Astfel, copiii, dar și părinții, au descoperit cum să se spele corect pe dinți și pe mâini, cum să poarte masca sau cum să își pună un plasture pe rănile de la joacă, cu ajutorul noilor melodii animate.
În prezent, primelor 15 melodii li s-a alăturat la colecție piesă „Eu sunt Pippi Șosețica”, care face referire la îndrăgitul personaj de desene animate.
Piesa a fost scrisă de Astrid Lindgren și Jan Johansson, iar de producție s-a ocupat Kalle Gustafsson Jerneholm. Vocea îi aparține Sophiei Călin, fetița în vârstă de aproape de 9 ani a producătorului și DJ-ului Manuel Riva, fiind prima înregistrare a acesteia.
Cântecele pentru copii pot fi ascultate pe toate platformele de streaming, dar și pe canalul de YouTube, Cântece pentru copii, unde s-au adunat peste 2,5 milioane de vizionari ale videoclipurilor lansate până acum.