29 aprilie 2020

Colț de lună

Dora Gaitanovici ne emoționează și ne cucerește prin muzica pe care o compune, prin glasul suav, prin delicatețe, prin stările pe care reușește să le exprime. Drept dovadă stă și noua piesă, „Colț de lună”, compusă de însăși Dora.



Dora Gaitanovici declară:

Am compus „Colț de lună” în această perioadă ciudată, în care îndoiala, teama, singurătatea pe mai toți ne-au încercat rând pe rând. Și simțeam că trebuie să accesez ceva pozitiv, dorul, acea „pasăre gri” simplă, care ba vine, ba pleacă, dar niciodată nu ne părăsește! Iar „colțul de lună” e speranța care luminează și cel mai întunecat cer al sufletului! E un cântec scris cu drag.

Dora Gaitanovici are deja în palmares zeci de trofee naționale, pe lângă participarea cu succes în cadrul Vocea României 2018, unde a fost unul dintre cei patru finaliști.

La începutul anului 2020, Dora Gaitanovici a susținut un recital în cadrul finalei Eurovision România și a cucerit telespectatorii cu refrene celebre din cadrul concursului, interpretate alături de band-ul său. Primele două piese lansate oficial după celebrul show TV sunt „El nu mă vrea” și „Eu te las” (în colaborare cu What’s UP) și au fost lansate în luna martie 2020, respectiv noiembrie 2019.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook