Adrian Munteanu la Tabăra Coolturală BookLand
Prima tabără se organizează la Moieciu de Sus, județul Brașov – Centrul de Tineret Respiro 2* între 30 iunie – 7 iulie 2019 (2 grupe, 6 – 14 & 15 – 18 ani). Poetul Adrian Munteanu se întâlnește cu copiii și tinerii celor două grupe în două întâlniri separate, potrivit vârstei participanților, marți, 2 iulie 2019, începând cu ora 16:00. Acesta le vorbește despre poezia sa dedicată copiilor (grupa 6-14 ani) și despre sonetele sale (grupa 15-18 ani) și susține minirecitaluri poetice sub genericul „Poezie și interpretare”.
Este o modalitate superioară de prezentare a poeziei care este ridicată la rang de spectacol, renunțându-se la citirea anostă, inexpresivă de pe o foaie de hârtie și asigurând receptarea ei integrală, cu o implicare a tuturor celor prezenți, autor-interpret și spectatori, în recunoașterea emoției și trăirilor specifice rafinatului discurs poetic.
Tabăra Coolturală BookLand îmbină emoțiile taberelor de odinioară cu „must”-ul contemporan. Printr-un mix echilibrat de activități culturale, cognitive și distractive – workshop-uri de literatură, teatru, muzică, dans, psihologie practică, atreprenoriat, oratorie dar și sesiuni de călărie, înot, fotbal, tiroliană, drumeții și treasure hunting, concurs foto, jocuri în echipă, teatru interactiv, karaoke și disco – tabăra Coolturală BookLand pune accent pe dezvoltarea personală, sănătatea fizică și mentală a copiilor. Cu ajutorul zecilor de invitați din rândul actorilor, scriitorilor, artiștilor și antreprenorilor, tinerii primesc inspirația necesară pentru a-și descoperi adevăratul potențial.
Tabăra Coolturală a luat naștere din sufletul Asociatiei BookLand, din atenția deosebită față de educația copiilor, din dorința de manifestare alături și pentru copii într-un proiect cultural de amploare, unic în România.