6 noiembrie 2020

5AM

După participarea la X Factor, colaborarea alături de Vanotek la piesa „Cherry Lips”, Mikayla lansează prima ei piesă solo, „5AM”. Mikayla Kachur este o tânără artistă pe care trebuie să o urmărești de acum înainte, prin numeroasele atribute pe care le vei descoperi dând play noului său single.



Mikayla declară:

Muzica mereu a jucat un rol important în viață mea. Indiferent de stările pe care le aveam, mereu găseam acea piesă perfectă, piesă care să îmi arate că nu sunt singura care trece prin ce trece.

Am decis să mă apuc de compus, inițial deoarece aveam nevoie de un mediu prin care să mă descarc emoțional și să fiu cu totul vulnerabilă, un loc al meu pe care… de curând am început să îl fac public prin piesele lansate. Vreau să las lumea să mă cunoască mai bine ascultăndu-mi versurile, vreau să pot să fiu vulnerabilă și să îmi exprim emoțiile fără vreun filtru.

Piesa „5AM” este compusă de către Mikayla, alături de Corneliu Donici, melodie despre care artista a declarat:

„5AM” este o piesă despre riscuri, despre o simplă simpatie adolescentină care a avut potențialul de a fi mai mai mult din momentul în care a fost luat „riscul”/sărutul. De curând am aflat că oamenii potriviți îți rămân în viață, indiferent de momentele pe care le aveți… așa că vreau ca această piesă să vă încurajeze să vă asumați riscuri, să va sărutați crush-ul, să faceți acea declarație de dragoste care poate acum pare nebunească, să fiți vulnerabili, să primiți dragostea care vi se oferă pentru că un simplu moment poate schimbă totul.

Mikayla este o artistă de origine română-americană, născută în urmă cu 18 ani în Weirton, West Virginia, unde a copilărit până la 4 ani. Muzica nu a fost prima ei pasiune, încă din copilărie a fost focusată pe pasiunea pentru arta plastică:

Mereu desenez, nu există moment în care să nu am la îndemână un creion și un caiet de schițe! Muzica nu a fost o prima pasiune, încă din copilărie obișnuiam să mă uit la desene animate unde se cânta, dar nu credeam vreodată că o să fac muzică până la vârsta de 15 ani. Primul concert la care am participat a fost Nocturn, unde am cântat în fața a 8.500 de oameni… în acel moment am realizat că asta îmi doresc să fac pentru tot restul vieții mele.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook