8 mai 2013

Funeralii fericite pentru Horaţiu Mălăele

Anul 2008 marca debutul regizoral pe marile ecrane al apreciatului actor Horaţiu Mălăele, odată cu lansarea filmului de succes „Nuntă mută”, după un scenariu realizat în colaborare cu Adrian Lustig. Din 7 iunie 2013, Horaţiu Mălăele îşi demonstrează încă o dată talentul ocupând scaunul de regizor, dar şi rolul principal în comedia „Funeralii fericite”.



Tot Adrian Lustig, de această dată ca scenarist şi producător, a fost cel care i-a trezit interesul şi l-a determinat pe artist să regizeze din nou, după o pauză de aproape 5 ani. Pentru „Funeralii fericite”, cei doi au reuşit să reunească o distribuţie impresionantă cu actori consacraţi de teatru şi film, dar şi cu tinere talente precum Igor Caras-Romanov, Mihai Gruia Sandu, Dorina Lazăr, Alexandru Bindea, Florin Zamfirescu, Crina Semciuc şi Antoaneta Zaharia.

În „Funeralii fericite”, Horaţiu Malaele este Lionel, un român reîntors din Franţa, unde a lucrat în construcţii, care luptă împotriva destinului şi a propriului viitor. Când o razie duminicală îi pune pe fugă din cârciuma „La imigrantul fericit”, Lionel şi cei doi prieteni ai lui descoperă că viaţa le-a rezervat o ultimă surpriză. Aceştia ajung lângă un teren viran unde s-a instalat o tabără de ţigani. Ca să se distreze, cei trei plătesc o ţigancă să le ghicească viitorul. Distracţia începe atunci când femeia le prezice data exactă a morţii şi modul în care vor muri.

Horaţiu Mălăele este un artist complex, cu o carieră de actor impresionantă în teatru, televiziune şi cinematografie, cu numeroase expoziţii de caricatură şi pictură, dar şi cu scurte intervenţii în universul literar. Printre cele mai importante filme ale sale şi, implicit, ale cinematografiei româneşti se numără: „Muntele ascuns”, „Pentru patrie”, „Casa din vis”, „Divorţ din dragoste”, „Amen”, „Poker” şi lista poate continua.Funeralii fericite

Mai multe imagini »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook