Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii acestora. Detalii


 23 noiembrie 2015

Un pas înainte

Fundația „Întotdeauna un pas înainte”, Asociația „Amici della Musica” și Berăria H organizează duminică, pe 6 decembrie 2015, la Berăria H, concertul anual prin care îndeamnă lumea să facă fapte bune. Evenimentul se află la a doua ediție, iar organizatorii își propun să îl transforme într-o tradiție.

Un pas înainte

Susțin recitaluri Taxi – una dintre cele mai iubite trupe din România, Sarmalele Reci – un grup longeviv, cu mesaje mereu actuale, Pact by Leo Iorga și Adi Ordean – o trupă ce are în repertoriu hituri fredonate de generații, Tudor Turcu & Band – câștigător al concursului X Factor, finalist la Eurovision, Vladi Cnejevici & Teo Boar – doi muzicieni de excepție, într-o formulă inedită, Victor Solomon & Florian Stoica – semnatarii cântecului „Un pas înainte”.

Evenimentul, prezentat de Laura Stone și de Dragoș Silvestru, îi este dedicat chitaristului George Pătrănoiu, aflat într-o stare de sănătate foarte îngrijorătoare.

Berăria H invită publicul începând cu orele 18:00, urmând ca evenimentul să ia startul în jurul orei 20:00.

Pentru rezervări şi alte informaţii, puteţi scrie la se fac la vreau@berariah.ro

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook