De-a joaca literară sau cum să creştem mici prin basme
ARCEN – Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate organizează luni, 1 iunie 2015, începând cu ora 18:00, la Ceainăria Cărturești (str. Arthur Verona, nr. 13 – 15, Bucureşti), evenimentul „De-a joaca literară sau cum să creştem mici prin basme”. Intrarea la eveniment este gratuită și se va face în limita locurilor disponibile.
Continuând seria evenimentelor dedicate oamenilor mari care au fost mai întâi copii, organizatorii propun de această dată spre lectură „Povestea Ulciorului”, un basm popular rusesc, şi „Să creştem mici” de Laura Grünberg, lectură ce va fi însoțită de o dezbatere literară.
Fiecare adult serios este invitat să revină în ipostaza de copil şi să asculte poveştile care vor fi citite în cadrul evenimentului. Se urmăreşte conştientizarea rolului pe care fiecare dintre noi îl are pentru a face poveştile să trăiască şi a importanței păstrării poveştilor aşa cum sunt, fără repovestiri sau evitarea părţilor incomode pentru o minte de „om mare”.
La final, vor fi oferite câteva „reţete de rămas copil”, rețete dezvăluite de invitatele Laura Grünberg și Cosmina Dragomir.
Evenimentul face parte din programul „Lectură la lumina felinarelor”, o serie de lecturi publice pe care ARCEN le organizează din anul 2011.