4 iulie 2011

Teatru în închisori

În perioada 6-10 iulie 2011 se va desfăşoară la Berlin simpozionul internaţional „Teatru în închisori” („Knast & Theater”), organizat de către societatea „aufBruch”.

Institutului Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin s-a asociat pentru prima dată acestui eveniment excepţional, sprijinind participarea la simpozion a Danei Cenuşă (Administraţia Naţională a Penitenciarelor) şi a lui Bogdan Georgescu (coordonator al proiectului „Casa Poporului“ – teatru activ la Penitenciarul Craiova).

Proiectul „Teatru în închisori” se află în 2011 la cea de-a 14-a ediţie şi are ca invitat principal ansamblul de teatru „CoArtRe” din republica Chile (format din deţinuţi). Vor fi prezentate două moduri diferite de a implica deţinuţii într-un proiect de teatru: perspectiva europeană şi cea din America Latină. Discuţiile propuse şi programul simpozionului au rolul de a crea o legătură între metodele şi instituţiile diverselor ţări, ajungându-se, astfel, la o analiză a situaţiei actuale a culturii teatrale în penitenciare. Vor fi reprezentate la simpozion instituţii din Germania, România, Chile, Argentina, Paraguay, Mexic, Marea Britanie, Polonia, Spania, Suedia, Portugalia şi Austria.

În cadrul proiectului, vor fi montate două piese de teatru şi prezentate publicului în incinta celui mai mare penitenciar din Germania, Tegel. Programul va fi completat cu proiecţii de filme, ateliere de creaţie şi performance-uri, precum şi cu mese rotunde şi sesiuni de colocvii.

La fiecare ediţie a acestui simpozion, s-a pus accentul pe o anumită ţară, fiind organizate la Berlin spectacole de teatru din statul respectiv. Pentru anul 2012, organizatorii au propus România ca invitat principal – singura ţară din lume în care există un festival de teatru pentru deţinuţi. Reprezentanţii societăţii “aufBruch” sunt de părere că activitatea teatrală din penitenciarele româneşti poate fi considerată un model demn de urmat.

Pentru mai multe informaţii, puteţi accesa symposium.gefaengnistheater.de.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook