Citatepedia are bucuria să anunţe în premieră apariţia primei cărţi a celei mai active colaboratoare a sa – ţinând cont şi de partea internaţională: Simona Enache. Într-un fel, e o încununare a activităţii sale din ultimii ani în slujba aforisticii, a formelor literare scurte în general. Este vorba despre „Aforismul în Italia – Antologia Premiului Torino in Sintesi”, volum bilingv în română şi italiană, traducere de Simona Enache.

Cu această ocazie, ne-a acordat un interviu despre carte şi despre aforistica italiană, pe care o cunoaşte deja foarte bine.

Lucian Velea: Pentru cei care vin frecvent la Citatepedia, numele Simona Enache nu este deloc străin. Însă dincolo de acesta, cum ar arăta un autoportret esenţializat?

Simona Enache: Autoportretele sunt dificil de schiţat. Un lucru e cert, şi ţine de natura şi temperamentul meu. Îmi plac lucrurile esenţiale, formulările breve şi originale. Altfel spus, preţuiesc aforismul de calitate. De aici şi voluntariatul meu, în cadrul programului Citatepedia.

Lucian Velea: Într-o lume dominată de limba engleză, de unde atracţia pentru limba italiană?

Simona Enache: Cred că afinitatea mea pentru această limbă vine din extraordinara ei melodicitate. Italiana este fiica cea mare a limbii latine, moştenitoarea de drept a unui vast patrimoniu spiritual. Poeţi de mare anvergură, vestitori ai Renaşterii precum Dante şi Petrarca au fixat limba literară în urmă cu şapte secole. Iar Tasso şi Ariosto au făcut pentru poemul epic ceea ce Rafael, Michelangelo şi Da Vinci au făcut pentru pictură.

Apoi, la fel de fascinantă este apropierea italienei de limba română. Incredibilă de-a dreptul latinitatea limbii noastre, păstrată cu atâta acurateţe, anturată complet de idiomuri slave sau ugro-finice.

Italiana are o muzicalitate ieşită din comun. Nu întâmplător, muzica vocală a evoluat atât de convingător aici, de la madrigalul lui Palestrina, prin canţonetă, până la opera lui Verdi. Această cantabilitate face din italiană o limbă ideală pentru poezie. Sonetul italian a avut perioada sa de înflorire. Dar şi mai târziu, literatura italiană a dat poeţi mari de anvergură universală, precum Umberto Saba, Salvatore Quasimodo, Giuseppe Ungaretti, Eugenio Montale.

Poezia, şi nu numai cea italiană, a fost temeinic teoretizată de Benedetto Croce. Iar Pirandello dă o nouă dimensiune teatrului.

Putem spune că litereratura italiană din ultimele secole închide un ciclu multimilenar, început de nume de rezonanţă ale antichităţii: Lucanus, Lucretius, Vergilius, sau poetul care a suspinat la Tomis, Ovidius.

Ei bine, toate aceste nume m-au atras irezistibil. Am făcut o pasiune pentru limba italiană, pe care am învăţat-o temeinic. Efortul meu a fost răsplătit de Ministerul Culturii, care mi-a acordat atestatul de traducător în domeniul literaturii, filosofiei şi religiei.

Lucian Velea: Ce reprezintă Premiul „Torino in Sintesi”?

Simona Enache: Este cel mai important premiu literar acordat literaturii sapienţiale în întreaga Europă. Decernarea acestuia se face odată la trei ani, pe două secţiuni: carte de aforisme a unui autor italian şi carte de aforisme a unui autor străin, publicată în Italia.

Lucian Velea: Cum a apărut ideea de a traduce această antologie de aforisme?

Simona Enache: Citatele şi literatura fragmentară m-au atras încă din şcoală. Exprimarea fulgurantă, cu maximum de idei în minimum de cuvinte mi s-a părut un test de anduranţă pentru orice scriitor. Citatepedia m-a apropiat şi mai mult de aforisme. Am descoperit aici maximele unor cugetători eleganţi, de la Seneca la Ennio Flaiano.

Apoi am descoperit citate excepţionale pe „Aforismario”, cât şi pe alte site-uri de aforisme italiene.

În sfârşit, legătura cu Fabrizio Caramagna, unul din cei mai activi popularizatori ai aforismului de pretutindeni prin intermediul blogului său „Aforistica/mente”, el însuşi un talentat autor de aforisme, mi-a permis să văd într-o nouă lumină aforismul italian.

Lucian Velea: Care sunt dificultăţile traducerii de aforisme?

Simona Enache: Dificultăţile sunt în primul rând de natură lingvistică. Există aforisme bazate pe polisemia cuvintelor, şi chiar pe jocuri de cuvinte. Traducerea lor mot-à-mot, în cele mai multe cazuri nu spune nimic, cel mult stârneşte ilaritate. În astfel de situaţii traducătorul trebuie să caute expresii echivalente, pe care lexicul, chiar aşa bogat cum este al nostru, nu le oferă întotdeauna.

Există anumite aforisme care sunt strict legate de elemente specifice culturii italiene, iar înţelegerea lor ar necesita note explicative.

Dificultăţi mari ridică aforismele cu formă fixă, distih, sau tristih care, dincolo de ritmul interior obligatoriu, mai trebuie să şi rimeze.

Însă traducerea aforismului are şi partea ei bună. Dacă întâlneşti un panseu a cărui traducere tehnică ridică probleme, uneori insurmontabile, poţi să-l laşi deoparte şi să treci la următorul. Ceea ce nu se poate întâmpla în cazul traducerii de poezie.

Când avem de-a face, ca în cazul de faţă, cu o ediţie bilingvă, atenţia traducătorului trebuie sporită. Aproximările se vor limita drastic, comparaţia cu originalul fiind la îndemâna oricui.

Lucian Velea: Care ar fi atuurile aforisticii italiene contemporane?

Simona Enache: Are o linie proprie. Autorii sunt destul de naturali, nu încearcă să epateze. Tematica este de bun gust, subiectele sunt elevate, nu frapează prin elemente ostentative. În rest, şi în Italia există o oarecare reţinere faţă de aforisme. Aforismul, fiind o specie care te obligă să gândeşti, are puţini adepţi adevăraţi.

Autorii de aforisme din Antologia Premiului „Torino in Sintesi” se completează armonios. Exemplific prin ironia fină şi amară cultivată de Maria Luisa Spaziani, fiorul metafizic din gândurile lui Alberto Casiraghy sau Sandro Montalto, lirismul elevat al lui Donato Di Poce, satira biciuitoare a lui Roberto Bertoldo, definiţiile esenţiale semnate de Marcela Tarozzi, sarcasmul bine temperat al lui Antonio Castronuovo, reflecţiile acide ale lui Rinaldo Caddeo, luciditatea tăioasă a lui Roberto Morpurgo, scepticismul vizionar al Mauro Parrini, jovialitatea fără prejudecăţi a lui Mario Postizzi, introspecţiile psihanaliste lapidare semnate de Silvana Baroni, antitezele profunde ale lui Fabrizio Caramagna.

Lucian Velea: Cum se compară cu aforistica românească?

Simona Enache: Cred că e mai bogată tematic. Autorii sunt ceva mai reflexivi, mai puţin mucaliţi. Umorul, deşi există, e mai puţin prezent la italieni. Lipseşte aproape complet componenta balcanică. Trebuie însă spus, şi nu neapărat din patriotism, că aforismul românesc, didacticist şi moralizator, are o sagacitate rar întâlnită. Arta de a planta gânduri mari printre rânduri a evoluat enorm în vremea comunismului. Iată că şi cenzura a avut rolul ei pozitiv. I-a obligat pe scriitori să caute forme subtile de exprimare.

Lucian Velea: Cum a fost în ansamblu această primă experienţă editorială?

Simona Enache: Palpitantă şi instructivă. E frumos să vezi cum, din ciornele tale, se ridică o nouă carte.

Lucian Velea: Ce se întrevede la orizont în planul traducerilor?

Simona Enache: Cred că mă găsesc la început de drum. Am tradus şi am adăugat pe mai multe site-uri, dar preponderent pe Citatepedia, tălmăciri proprii din poeţi italieni mai puţin cunoscuţi la noi. Unul dintre aceştia este Vincenzo Cardarelli. Va urma, probabil, un volum de poezie. Dar este posibilă şi o nouă carte de aforisme.

78 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Aforisme, Cărţi, Interviuri, Ştiri
5 comentarii »