5 iulie 2016

Sfânta Mănăstire Putna, 550 de ani

Intitulată sugestiv „Sfânta Mănăstire Putna, 550 de ani”, emisiunea de timbre este dedicată mânăstirii pe care marele poet Mihai Eminescu a numit-o „Ierusalimul neamului românesc”, acel loc unde istoria, cultura și spiritualitatea națională se împletesc armonios de sute de ani și unde vizitatorii găsesc un luminiș duhovnicesc cu impresionante comori de artă bisericească. Elementele filatelice ale emisiunii aniversare pot fi achiziționate începând de marți, 5 iulie 2016, din magazinele Romfilatelia.

timbru_1

Marcând și din punct de vedere filatelic împlinirea a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Sfintei Mănăstiri Putna, Romfilatelia oferă ca dar de preț colecționarilor și nu numai o emisiune specială de mărci poștale, care poate fi considerată metaforic un „bilet” la spectacolul istoriei și al celor care au făurit-o pentru noi, urmașii.

Cronicarul Ion Neculce însemna pentru posteritate, dezvăluind cum s-a ales locul unde, la data de 10 iulie 1466, s-a pus piatra de temelie a mănăstirii, pe o veche vatră sihăstrească:

Ștefan-Vodă cel Bun, când s-au apucat să facă Mănăstirea Putna, au tras cu arcul dintr-un vârfu de munte ce este lângă mănăstire. Și unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariul.

Emisiunea aniversară de timbre „Sfânta Mănăstire Putna, 550 de ani” se alătură astfel proiectelor de care numele voievodului este strâns legat. Cu două hramuri, cel istoric – „Adormirea Maicii Domnului” și cel de-al doilea primit în 2010 – hramul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, prăznuit pe 2 iulie, Mănăstirea Putna este un loc atât de încărcat de istorie și conștiință națională, încât niciunul dintr vizitatorii care îi trec pragul nu părăsește așezământul fără a trece pe la mormântului ctitorului acestuia, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.

Timbrul cu valoarea nominală de 3 lei prezintă o compoziție grafică ce constă în alăturarea unei icoane pictate în atelierele Putnei, care îl înfățișează pe Ștefan cel Mare ținând în mână macheta mănăstirii, și a unei gravuri acvafórte, din anul 1927, aparținând lui Antoine Kaindl. Cea de-a doua marcă poștală, având valoarea nominală de 15 lei, ilustrează o imagine din prezent a Mănăstirii Putna, mai exact Biserica mănăstirii, cea care adăpostește astăzi trei morminte voievodale: Ștefan cel Mare, fiul său, Bogdan al III-lea și nepotul său, Ștefan cel Tânăr – Ștefăniță Vodă.

Timbrul coliței emisiunii, cu valoarea nominală de 12 lei, ilustrează Mormântul Sfântului Ștefan cel Mare alături de imaginea unei acuarele cu Mănăstirea Putna în secolul al XVIII-lea, care întregește manșeta coliței dantelate. Totodată, pe vinietele minicolilor sunt reproduse un tablou anonim, sec. XVIII, înfățișând Mănăstirea Putna după refacerea mitropolitului Iacob Putneanul, cel de-al doilea ctitor al așezământului, și respectiv, o cromolitografie după acuarelă de Franz Xavier Knapp, 1870.

Emisiunea este completată de un plic prima zi și un set de 2 cărți maxime, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă, colița dantelată și blocul special „serie completă” (în album filatelic).

Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat într-un tiraj limitat de 245 de exemplare și echipat cu blocul special de 3 timbre (timbrele seriei și timbrul din coliță) și plicul prima zi a emisiunii având ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.

Ștampila prima zi a emisiunii se găsește în incinta Oficiului Poștal Putna, aflat în str. Principală, nr. 144, Sat Putna, Comuna Putna, județul Suceava.

timbru_2

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook