Seal revine la Bucureşti
Celebrul cântăreț și compozitor britanic Seal revine la București pentru a-și promova cel mai recent material de studio, „Soul 2”. Concertul are loc pe 27 noiembrie 2012 la Sala Palatului.
Câștigător a trei premii Grammy, Seal este cunoscut datorită hiturilor pe care le-a lansat în cei peste douăzeci de ani de carieră și în special pentru piesa „Kiss from a Rose”, care a figurat pe coloana sonoră a filmului „Batman Forever” (1995). Cariera lui Seal numără opt albume de studio, vândute în peste douăzeci de milioane de exemplare în întreaga lume.
Cel mai recent album al artistului britanic este unul de cover-uri. Albumul intitulat „Soul 2” a fost realizat în colaborare cu vechii săi prieteni, legendarii producători Trevor Horn și David Foster. Primul are meritul de a-l fi lansat pe Seal în industria muzicală, de a-i fi semnat producția hitului „Kiss from a Rose”, precum și o sumedenie de proiecte de succes în portofoliu, cu trupe ca Yes, Frankie Goes To Hollywood, Pet Shop Boys, Simple Minds ori Genesis și artiști ca David Bowie, Paul McCartney, Robbie Williams, Tom Jones ori Annie Lennox. La rândul său, canadianul David Foster are nu mai puțin de șaisprezece premii Grammy, proiecte alături de Mariah Carey, Céline Dion, Andrea Bocelli, Tony Braxton, Michael Jackson și Madonna. În plus, este cel care l-a descoperit pe Michael Bublé și cel care a semnat producția albumului Seal din 2010, Commitment.
„Soul 2” este – după cum arată și numele –, un al doilea album de hituri reinterpretate pe care îl lansează Seal. Materialul conține piese precum „Wishing on a Star”, „Lean on Me” sau „Love Don’t Live Here Anymore” și înregistrează vânzări excelente în Europa și America de Nord.
Despre piesele ce compun acest album, Seal spune că i-au marcat tinerețea și i-au format gusturile muzicale. „Au avut un impact deosebit asupra mea, deoarece erau foarte diferite față de multe din piesele R&B pe care le ascultam. Mi-au influențat mult tinerețea și apoi viziunea asupra modului în care scriu muzică,” spune artistul. „Am ales piese care erau în vogă când eu eram mic și le-am abordat dintr-o perspectivă sonoră cu totul nouă. De unde și implicarea lui Trevor Horn”, adaugă Seal.
Concertul Seal programat pentru 27 noiembrie 2012, la Sala Palatului din București, este anulat. Deși s-au vândut peste 2.000 de bilete, artistul și echipa sa de producție au refuzat să susțină spectacolul, invocând motive tehnice.
Marcel Avram, organizatorul evenimentului, alături de East European Events, a declarat: „Am asigurat artistului întreg necesarul tehnic, am construit pe scenă o structură care poate susține o greutate de peste patru tone, Sala Palatului este la dispoziția lui Seal, scena este pregătită pentru ca producția lui Seal sa înceapă montajul. Având în vedere că timpul este scurt, am pus la dispoziție un număr dublu de tehnicieni (40 de persoane). Cateringul și camerele din backstage sunt pregătite. Mai mult, onorariul a fost plătit, la fel și camerele de hotel, drept urmare considerăm că spectacolul poate avea loc în această seară. Totul era gata de la ora 12.00, producția lui Seal având nevoie de trei ore pentru a finaliza montajul. Cu toate acestea, producția lui Seal refuză să meargă mai departe cu evenimentul, invocând motive ce țin de siguranță.”
Sala Palatului a găzduit, de-a lungul anilor, sute de spectacole a căror producție a necesitat montarea unor efecte și instalații mai mari decât cele presupuse de concertul Seal.
Contravaloarea biletelor poate fi recuperată de la punctele de vânzare Eventim de unde au fost achiziționate, începând de maine, 28 noiembrie.