21 iunie 2017

Se deschid cerurile de Sânziene

Vineri, 23 iunie 2017, de la ora 19:30, ARCEN deschide Grădina Interioară a Școlii Centrale din București (Str. Icoanei, nr. 3-5) în ajun de Sânziene, pentru un eveniment dedicat sărbătorii din „miezul verii” care marchează ziua „când se înjumătățește anul și când Soarele joacă pe cer”.



Pentru ediția din acest an, ARCEN aduce în prim plan tema iubirii, cu semnificațiile și ritualurile de Sânziene legate de aceasta, pentru că „de Sânziene s-a logodit Soarele cu Luna”, după cum spun tradițiile, o zi în care dorul după sufletul pereche se accentuează și fiecare îl caută, îl visează sau chiar îl întâlnește.

Tema este ilustrată prin fragmente din „Nuntă în cer” de Mircea Eliade și „Adam și Eva” de Liviu Rebreanu care sunt citite în Grădina Interioară a Școlii Centrale.

Între lecturi și muzică, ARCEN propune participanților discuții despre timpul sărbătorii și despre semnificația reluării praznicului an de an, despre cer și iubire, soare, cununi și colaci.

Aproape de miezul nopții sunt citite scrisori de dor ticluite de scriitori contemporani, despre iubiri neîmplinite sau ce se pot împlini doar dincolo de lumea aceasta.

Seara cuprinde și dans în jurul frasinului plantat în 1891, cântece la fluier și reinterpretări ale cântărilor populare, se împletesc cununi de Sânziene și se aruncă peste casă. Totul se încheie la miezul nopții când se spune că „se deschid cerurile pentru cei care știu să vadă asta”.

Intrarea este liberă și se face în limita locurilor disponibile, fără rezervare în prealabil.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook