Articol despre piesa „Waxing West” de Saviana Stănescu, publicat de Lars Ring în ziarul suedez „Svenska Dagbladet”, în traducerea pusă la dispoziţie de Institutul Cultural Român de la Stockholm:

Dramalabbet lărgeşte perspectiva asupra teatrului. Trupa continuă să monteze exclusiv piese noi, acum însă şi texte provenite din alte ţări. În această toamnă au jucat cu succes piesa Vita glöden / White Embers, a româncei Saviana Stănescu.

De asemenea, în acest weekend teatrul a găzduit spectacolul cu piesa Waxing West de aceeaşi autoare: o producţie a legendarei trupe de avangardă La MaMa din New York, care, la 48 de ani de la prima îndrăzneaţă montare, continuă cu proiecte de înaltă clasă.

Waxing West este povestea româncei Daniela a cărei ocupaţie este să epileze – cu alte cuvinte, să îndepărteze perii aceia negri şi respingători care distrug o suprafaţă perfectă, amintind de animalul din noi toţi, dar şi de natură şi legile sale. De moarte, spre exemplu. Suntem în anul 1989, iar dictatorul Ceauşescu tocmai a fost îndepărtat de la putere şi executat.

Totul e un haos, oamenii se tâlhăresc unii pe alţii şi bunurile publice. Fostul preşedinte se transformă într-un vampir care comentează evoluţia evenimentelor, trecutul şi noile forţe economice. Mama Danielei primeşte o scrisoare de la o americancă bogată aflată în căutarea unei menajere şi a unei soţii pentru fiul ei.

„Go, or not to go”, se întreabă Daniela, pentru ca în cele din urmă să plece spre visul bunăstării şi al ordinii. Când ajunge dincolo e ca o marfă printre altele, dar cel puţin nu suferă de foame.

Statele Unite se dovedesc a fi o ţară a frustrărilor sexuale. Bărbatul cu care urmează să se mărite e un netot care nu funcţionează sexual decât atunci când pretinde că este un curcan legat şi pus la frigare – o imagine formidabilă, demnă de Sam Shepard, a fixaţiei americane pentru simboluri şi identitate naţională.

Bărbatul este informatician şi vede lumea ca pe un gigantic joc de computer jucat de îngeri. Noi, oamenii, suntem toţi personaje stereotipe într-un sistem în care indivizii n-au putere de decizie, fiind reduşi la nişte jucării aflate la discreţia zeilor insensibili.

Waxing West este o piesă sumbră marcată continuu de conotaţii ironice, gastronomice şi sexuale. Stănescu, stabilită ea însăşi la New York, critică atât nevroza şi alienarea occidentală, cât şi noua Românie, în care totul se poate cumpăra şi vinde.

Astfel, Daniela devine membra unei noi specii de sclavi – o femeie cu rol de scrumieră, obligată să se hrănească cu mizeria scursă de la bunăstarea occidentală. Stănescu captează cu talent cei 20 de ani de la căderea zidului. Piesa se încheie însă pe 11 septembrie 2001: Daniela îl caută pe informaticianul care lucra la etajul 66, în timp ce din World Trade Center pluteşte cenuşă.

Montarea este realizată în buna tradiţie La MaMa: un joc puternic, chiar daca pe alocuri inegal. Scena constă într-o platformă albă. Actorii din ansamblu urmăresc evenimentele aşezaţi pe scaune în jurul ei. Cuplul Ceauşescu, cu chipuri albe şi dinţi de vampir, tot sporovăieşte şi se ciondăneşte.

Cu toată sărăcia ei, Daniela oferă bani unui fost-iugoslav imobilizat într-un scaun cu rotile care-şi doreşte să ajungă în Irak – nu pentru a lupta, ci fiindcă este obsedat de epopeea lui Ghilgameş. Waxing West este o colecţie de „Hairy Tales”, după cum le denumeşte chiar Daniela, o născocire fantastică şi debordantă despre tot ce sluţeşte o lume perfectă.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Teatru, Ştiri
Comenteaza! »