Poate Estera
Miercuri, 15 iunie 2016, de la ora 19:00, Editura Humanitas Fiction şi Goethe-Institut Bucureşti organizează la Librăria Humanitas de la Cişmigiu o întâlnire cu scriitoarea germană Katja Petrowskaja, laureată a Premiului „Ingeborg Bachmann” pentru deja celebrul volum de povestiri „Poate Estera”. Cartea a fost tradusă în peste 20 de limbi la mai puţin de trei ani de la apariţie. La eveniment participă, alături de autoare, dr. Evelin Hust, director Goethe-Institut din Bucureşti, Denisa Comănescu, director Editura Humanitas Fiction, criticul literar Andreea Răsuceanu şi traducătorul volumului, Alexandru Al. Şahighian.
În „Poate Estera”, Katja Petrowskaja, născută într-o familie evreiască din Ucraina, se află în căutarea originilor sale, descoperindu-şi filiaţia încetul cu încetul: un frate al bunicului, al cărui atentat împotriva unui ambasador german a declanşat, poate, cel de-al Doilea Război Mondial; un bunic prizonier de război reapărut cu patruzeci şi unu de ani mai târziu; o străbunică care se numea, poate, Estera, şi care, aflată la Kiev în 1941, a luat ea singură drumul râpii Babii Iar, unde trupele SS i-au ucis pe toţi locuitorii evrei din oraş.
Cartea se constituie din istorisirile unor asemenea destine sfărâmate, din amintiri şi investigaţii precise la faţa locului ori prin arhive; în ciuda caracterului documentar, amestecul tuturor acestor elemente, alternând virtuoz între trecut şi prezent, se transformă în literatură în sensul cel mai adevărat al cuvântului.
Din motivaţia juriului care i-a acordat Premiul „Ingeborg Bachmann” consemnăm: „…o scriitură minunată, plină de forţă… un cadou formidabil oferit limbii germane.”
Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 021.3114001 sau la adresa de email cismigiu@humanitas.ro, în limita celor 100 de locuri disponibile, până în data de 15 iunie, ora 18:30.