20 ianuarie 2020

O româncă desemnată câștigătoarea categoriei „The Award for Excellence and Passion”

Codruța Vulcu a fost desemnată câștigătoarea categoriei The Award for Excellence and Passion în cadrul competiției „European Festival Awards”, fiind prima persoană din România premiată în istoria de 11 ani a acestei competiții internaționale de prestigiu. Trofeul i-a fost înmânat în cadrul Galei de Premiere a „European Festival Awards”, ce a avut loc la Groningen, Olanda.


În categoria The Award for Excellence and Passion sunt nominalizați profesioniști care au contribuit la dezvoltarea industriei muzicale la nivel internațional, Codruța Vulcu aflându-se pe lista nominalizaților alături de nume grele ale business-ului muzical european.

Codruța Vulcu este directorul Festivalului ARTmania, East European Music Conference și Blaj aLive Festival și președinte AROC (Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale), având o experiență de peste 16 ani în industria muzicală și un portofoliu bogat de evenimente printre care se numără și organizarea, din punct de vedere logistic și operațional, a ceremoniilor oficiate anul trecut de Sanctitatea Sa Papa Francisc pe Câmpia Libertății din Blaj.

Codruța Vulcu a declarat:

Sunt deosebit de onorată să primesc o asemenea distincție din partea juriului acestui eveniment european de tradiție. Este un moment unic în activitatea unui profesionist și mă bucură cu atât mai mult cu cât această certificare reprezintă o recunoaște a activității și rezultatelor obținute de un reprezentant al industriei muzicale românești, industrie care a cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimii ani. A fost o seară remarcabilă pentru noi ca țară, două festivaluri din România câștigând și ele categoriile în care au concurat. Sincere felicitări tuturor participanților.

Doresc să le mulțumesc personal tuturor colegilor și colaboratorilor de până acum pentru eforturile deosebite, tuturor partenerilor și sponsorilor și, bineînțeles, artiștilor și publicului care a fost alături de proiectele dezvoltate din 2006 și până azi.

La ediția din 2019 a „European Festival Awards”, Codruța Vulcu a primit trofeul categoriei Best Small Festival pentru Festivalul ARTmania de la Sibiu (care împlinește 15 ani în 2020), surclasând un număr impresionant de înscrieri și de voturi, potrivit organizatorilor evenimentului. În categoria Best Small Festival pot concura festivaluri care au o rată de participare pe zi de până la 10.000 de persoane, inclusiv.

„European Festival Awards” este cea mai importantă competiție dedicată industriei muzicale europene, fiind lansată în 2009 de Yourope (Asociația Europeană a Festivalurilor) pentru a oferi recunoașterea profesională a industriei internaționale acelor evenimente de profil și specialiști care obțin rezultate deosebite și ridică standardele de calitate ale acestui domeniu la nivel european (standarde evaluate sub diferite aspecte, precum: health & safety, responsabilitate socială, inovație, sustenabilitate etc).

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook