9 decembrie 2019

O dimineață de iubire pură

Editura Humanitas Fiction invită pasionații de lectură la Librăria Humanitas de la Cişmigiu miercuri, 11 decembrie 2019, ora 19:00, la o seară japoneză dedicată volumului de povestiri „O dimineață de iubire pură” de Yukio Mishima, recent apărut în colecţia Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu, bestseller al editurii la Gaudeamus 2019. La întâlnire participă Mio Sekiya, ataşatul cultural al Ambasadei Japoniei în România, Matei Oprina, jurnalist, Andreea Sion, traducătoarea volumului, și Mirela Murgescu, istoric. Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”, este moderatorul întâlnirii.



În partea a doua a evenimentului, plecând de la tematica volumului, publicul asistă la o prezentare a ritualurilor, superstițiilor și obiceiurilor legate de dragoste în Japonia.

Iubiri monstruoase sau iubiri fără noroc, relații sordide sau de un erotism care transcende tabuurile, personaje care sfidează orice morală și sunt, unele, capabile de crime – cinice sau pasionale – și victime nevinovate. Nimic nu este banal în lumea imaginată de scriitor, nimeni nu poate spera la un final fericit. Cele șapte povestiri reunite în volumul O dimineață de iubire pură sunt tot atâtea miniaturi detaliate care concentrează în desenul lor întreaga complexitate a stilului și viziunii lui Mishima.

France Culture consemnează:

Volumul de povestiri „O dimineață de iubire pură” proiectează o lumină aparte asupra operei lui Mishima și este indispensabil oricărui cititor interesat de universal marelui scriitor japonez.

Deși acoperă douăzeci de ani din creația literară a autorului (1946–1965), cele șapte povestiri ale lui Mishima reunite în volumul de față sunt surprinzător de unitare, centrate în jurul marii teme a iubirii și dezvăluind un scriitor fascinat, încă de la debut, de transgresiune. Dacă experiența inițiatică prin care un băiat descoperă iubirea într-un peisaj magic de pe litoral ne frapează inițial prin romantismul său exaltat (deși sugestia unei realități funeste nu poate fi ignorată) – „O poveste despre un promontoriu” este scrisă în timp ce autorul nu are nici douăzeci de ani –, în „O dimineață de iubire pură” – povestea unui cuplu îmbătrânit care încearcă să-și mențină vie dragostea prin jocuri erotice perverse – găsim explicite cinismul și viziunea sumbră despre sexualitate care caracterizează întreaga operă a lui Mishima. Aceste două povestiri încadrează alte cinci texte în care sunt explorate povești de cuplu tragice sau sordide, mereu analizate cu luciditate crudă.

The Christian Science Monitor scrie:

Prin profunzimea analizei psihologice, Mishima este comparabil cu Stendhal, iar în explorarea personalităților distructive, ne amintește de Dostoievski.

Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook