„Muncle Trogg” va fi ecranizat
„Muncle Trogg”, romanul scriitoarei Janet Foxley, este câştigătorul premiului The Times pe 2010, acordat de editura Chicken House (din Londra) celui mai bun autor, nedescoperit încă, de literatură pentru copii.
Cartea va fi transpusă pe marele ecran de către Sony Pictures Animation, compania care a cumpărat drepturile de producere a noului film animat. Anunţul a fost făcut recent de către Bob Osher, preşedintele companiei Sony Pictures Digital Productions şi Michelle Raimo-Kouyate, preşedinta departamentului de producţie de la Sony Pictures Animation, afacerea respectivă fiind prima achiziţie a lui Raimo-Kouyate de la numirea ei în noua funcţie. Producătorul executiv al filmului va fi Jane Startz, cunoscută producătoare de emisiuni de divertisment pentru familie, în timp ce Kane Lee, vice-preşedinta departamentului de dezvoltare din cadrul studioului Jane Startz Productions Inc., va fi coproducător.
„Marile poveşti încep cu personaje mari, iar „Muncle Trogg” este una dintre cele mai originale”, a declarat Bob Osher, preşedintele de la Sony Pictures Digital Productions.
„Personaje puternice, teme care suscită interesul, o lume unică învăluită într-un umor inerent: de îndată ce am citit „Muncle Trogg”, am ştiut că este exact ceea ce caut pentru filmele animate pe care vreau să le fac la Sony Pictures Animation”, a spus Raimo-Kouyate.
„Sunt încântată să lucrez la filmul „Muncle Trogg” cu Michelle Raimo-Kouyate şi colegii ei de la Sony Pictures Animation,” a declarat Startz, expertă în ecranizări după romane, ale cărei credite includ următoarele filme: „Ella Enchanted,” „Tuck Everlasting”, „The Mighty „, „Indian in the Cupboard” şi „Magic School Bus”. „Eu şi Michelle am lucrat împreună de mai multe ori în trecut, aşa că sunt convinsă că „micul nostru Muncle” este în cele mai bune mâini posibile.”
„Romanul lui Janet Foxley, „Muncle Trogg”, este deja pe cale de a deveni una din mult îndrăgitele cărţi clasice ale copiilor din întreaga lume, şi suntem extrem de încântaţi că Sony Pictures Animation va transforma micuţul uriaş într-un personaj magic de film”, a declarat Barry Cunningham OBE, editorul de la Chicken House şi preşedintele departamentului Chicken House Entertainment. Cunningham este renumit pentru flerul său literar, el fiind editorul care a descoperit „Harry Potter”, prima carte a lui JK Rowling, pe când lucra la editura Bloomsbury.
„Muncle Trogg”, povestea unei comunităţi care trăieşte într-un vulcan, ascunsă ochilor omeneşti, este publicată la editura The Chicken House în Marea Britanie şi Australia, şi va fi publicată de aceeaşi editură în primăvara anului 2012 în Statele Unite şi în Canada.
Articol realizat de Anca Iancu (masterand MTTLC)