Mogoșoaia ClasicFest
Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului Mogoșoaia și Asociația Pro Valores invită publicul în perioada 28 – 29 mai 2022, la cea de-a XI-a ediție a „Mogoșoaia ClasicFest”. Pentru anul 2022, publicului i se propune un format nou, o multitudine de manifestări culturale care se desfășoară sub genericul „Culturile lumii”.
Opt țări și-au anunțat participarea, iar cu ocazia acestui festival publicul poate descoperi prin muzică, literatură, artă plastică, dans, imagini și tradiții, tări ca Armenia, Spania, Ungaria, Lituania, Peru, Mexic, China și România.
Timp de două zile, în spațiile de poveste ale Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia, spectatorii se pot bucura de concerte, expoziții de artă plastică, fotografie, obiecte tradiționale, proiecții de filme, spectacole de dans, ateliere handmade pentru copii, conferințe și prezentări de carte.
Sâmbătă, 28 mai 2022, seria de atracții începe la ora 10:00 cu suita de manifestări propusă de Uniunea Armenilor din România, prezentare de filme documentare despre Armenia și a filmului „Când moartea întârzie să apară (povestea lui Harutiun Fringhian)”, regizor Armine Vosganian, spectacolul „Inteferențe armenești” – protagonistă Mihaela Vosganian, expoziția de artă plastică Ervant Nicogosian, cu participarea doamnei Gilda Mologhianu, concertul de duduk susținut Cosmin Rafael Bălean, recitalul pianistului Aram Niță și „Povestea cafelei” cu Gheorghe Florescu.
La ora 13:00 are loc festivitatea de premiere și vernisajul expoziției laureaților ediției a III-a a Concursului Internațional de artă plastică „Martha Bibescu”.
La ora 13:40, Lituania, prin ambasada sa de la București, prezintă expoziția „Unseen Lithuania. XXI Century” de Marius Jovaisa, precum și cărți ale autorilor lituanieni traduși în limba română.
De la ora 14:00 se succedă manifestările oferite de Ungaria, prin Institul Cultural Maghiar Franz Liszt de la București: expoziția intitulată „Turneul lui Liszt Ferenc în Banat, Transilvania, Muntenia şi Moldova, în 1846-1847”. Un recital de pian în care pot fi ascultate lucrările pe care Liszt le-a interpretat în acel turneu, precum și mai multe filme despre artiști din Ungaria și filme de prezentare a țării vecine.
La ora 16:00 încep manifestările propuse de România, și anume, conferința „Viorel Mărginean– personalitate a artei plastice europene”, la care participă academicianul Mircia Dumitrescu, pictorul Gheorghe Dican – vicepreședinte al UAP și pictorul Alexandru Mărginean. Cu acestă ocazie este prezentat noul album cu creații ale regretatului pictor și sunt expuse și câteva lucrări ale sale. Evenimentul plastic este urmat de recitalul de muzică românească susținut de Ansamblul Musica Viva.
Duminică, 29 mai 2022, de la ora 10:00, încep evenimentele culturale propuse de Ambasada Perului, și anume, prezentarea expoziție de fotografie „Qhapaq Ñan” – sistemul rutier inca, prezentare de filme documentare despre Peru și un concert susținut de artistul peruan Itto Meza, care interpretează muzică tradițională andină.
De la ora 11:30 încep manifestările propuse de China, prin Institutul Confucius, adică, parada costumelor tradiționale din China, prezentare expoziție de instrumente tradiționale chinezești și de artă chineză, prezentare de filme documentare despre China, un spectacol cu dansuri tradiționale, precum și un recital susținut de cântărețul Shuang Fang.
La ora 13:00 încep evenimente oferite de Ambasada Mexicului, adică, prezentarea expoziției de obiecte de artă mexicană, prezentare de carte mexicană tradusă în limba română, precum și a unor filme documentare despre Mexic.
De la ora 14:00, Spania, prezintă propuneri culturale oferite prin Institutul Cervantes, expoziția „Portrete de scriitori spanioli și hispanoamericani” de Mario Muchnik, o prezentare de carte a unor autori spanioli, traduși în limba română și un concert cu muzică spaniolă susțiinut de Duo Kitharsis, ansamblu chitarisatic multipremiat, alcătuit din Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan.
Pe parcursul ambelor zile de festival aul loc ateliere handmade, pentru copii, coordonate de Olesea Savvateeva.
Accesul la manifestările festivaliere din spațiile interioare ale Palatului Mogoșoaia, se face pe baza biletului de acces în muzeu.
Locurile la atelierele pentru copii și adolescenți sunt limitate. La fiecare dintre acestea sunt acceptați maxim 10 participanți. Doritorii trebuie și exprime dorința scriind pe adresa: asociatiaprovalores@gmail.com.