5 septembrie 2014

Lupul de la Bran

A fost odată ca niciodată un băiat pe nume Bran, ce locuia în frumoasa Românie, undeva într-un sătuc din zona Moldovei, din judeţul Iaşi. Auzise zvonuri despre misterele ascunse de la castelul Bran, ceea ce la întărâtat şi mai puternic să ajungă acolo, destinat fiindu-i numele.

A mers într-o vizită specifică sutelor de turişti ce merg zilnic la Castelul Bran. Acolo a rămas impresionat de legendele cu vampiri, strigoi şi vârcolaci, acordând un interes deosebit istoricului acestora a pătruns cu imaginaţia şi mintea în negura timpului dealtădată, împrietenindu-se cu spiritele castelului. Când a ieşit de pe porţile castelului, se simţea un om diferit, şi parcă manipulat de vraja sunetelor se opreşte la o tarabă, unde o săteancă cânta la toate instrumentele ce le avea oferite spre vânzare. Într-un moment de pauză a femeii, el o întreabă de unde ştie să cânte la atâtea instrumente, iar ea îi răspunde că secretul constă în ele, deoarece acestea cântă singure, şi să păstreze acest mister doar pentru el, deoarece călătoria lui va fi anevoioasă şi va avea nevoie de acest secret doar pentru el.

A mers mai departe la următorul stand şi a văzut o căciulă cu cap de lup, şi cum nu s-a putut abţine a o proba, stându-i bine a cumpărat-o îndată, continuând drumul spre Castelul Groazei ce este învecinat Castelului Bran. Acesta a intrat la Castelul Groazei şi spaima trăită acolo a declanşat puterea spiritelor întâlnite până atunci, intrând om şi ieşind lup. Şi neştiind ce s-a întâmplat, pădurea l-a chemat la ea, ferindu-se de urlete şi de privirile îngrozite ale oamenilor văzând un lup sălbatic printre ei. Bran s-a afundat în pădurea primejdioasă, unde oamenii nu l-au mai putut zări. Aceştia spuneau care ca a scăpat de la rezervaţie, alţii că era un lup sălbatic, iar alţii doar făceau zgomot preventiv şi inutil.

Alergând prin pădure, instictul animalic îl ajută să ocolească capcanele puse de braconeri în pădure, având ca avantaj inteligenţa, singurul lucru ce îi mai rămase din latura umană. Purtat de simţiri doar de el ştiute, se apropia de rostul său în pădure. Sub crengi bine aşezate de mâna omului, o capcană, ce nu făcea decât să evidenţieze răutatea umană, avea drept captură o lupoaică, probabil printre puţinele în libertate, încleştată în dinţii de metal ce străpungeau piciorul acesteia, ca pe-un harbuz atunci când îl tăi cu un cuţit de vânătoare. Însă lupul a rămas atât de impresionat de frumoasa lupoaică, că pentru un moment pierdu-se simţul auzului, rămânând un film-video mut, fiind dezmorţit doar de urletul ei, chinuită de durerea piciorului stâng. Şi doar cei ce o creaseră mai aveau să ştie a desface o asemenea capcană destinată torturii. Lupul prinde cu dinţii de un trunchi de brad uscat, ce reuşeşte să-l pătrundă între cleşti, uşurând durerea lupoaicei prin eliberarea ei. Într-o lume în care oamenii au acaparat globul că pe un bun propriu, dragostea celor doi a renăscut după sute de ani vârcolacii din secolul erei moderne, secolul vitezei. Iar când luna se rotunjeşte ca gura paharului, ei devin oameni ce se amestecă între sutele de turişti fără a putea fi deosebiţi, în straiele umane. Din păcate traiul lor în pădure era greu, fiind mereu capturaţi, preferau să se sinucidă izbindu-se de gratiile cuştilor, sau sub alte forme pentru a nu se transforma în vârcolaci sub ochiul omului, ceea ce ar fi dus la dispariţia totală a acestora încă odată. Singura posibilitate de a stăpâni transformările era cea de a ajunge în Castelul Bran, unde aveau să găsească informaţiile necesare pentru a învăţa să-şi controleze propriile trasnformări, dar atunci când ei se apropiau de Castel, sunetele instrumentelor străvechi de la magazinul sătencei îi readucea la forma animalică, transformându-se înapoi în lupi.

Şi de atunci şi până astăzi, deşi e mult mai riscant, ei mereu încearcă să pătrundă în castel după ce se lasa soarele pentru ca magazinele să fie închise, iar instrumentele muzicale să se odihnească asemenea oamenilor, şi mereu vor încerca să înveţe cum să-şi controleze propriile stări, transformări şi sentimente.

Şi după ce am mai băgat ceva benzină, mi-am pus fundul într-o maşină, şi am plecat cu drag şi spor, să mai povestesc şi în alt locuşor, că povestea ce v-am spus-o vouă, e şi modernă e şi nouă.

Poveste de de Cristian Harhătă

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook