Lionel Duroy la București și la Iași
În perioada 1–5 octombrie 2019, scriitorul francez Lionel Duroy, autorul romanului „Eugenia„, o ambițioasă frescă a României anilor 1930–1940 inspirată de Jurnalul lui Mihail Sebastian, este prezent la București și la Iași, invitat de Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT Iași) 2019, de Institutul Francez din România și de Editura Humanitas Fiction.
Romanul „Eugenia a apărut” în colecția Raftul Denisei coordonată de Denisa Comănescu, tradusă de Simona Modreanu. În 2019, cartea a fost distinsă cu Premiul Anaïs Nin.
La mijlocul anilor 1930, după ce-l cunoaște la Iași în condiții dramatice, tânăra Eugenia Rădulescu se îndrăgostește de Mihail Sebastian, pe care-l va reîntâlni la București după terminarea studiilor. Povestea lor, peste care plutește mereu umbra actriței Leni Caler și a deziluziilor lui Sebastian, echivalează cu o trezire a conștiinței: din spectatoare indiferentă la antisemitismul crescând din țară, Eugenia va deveni un martor plin de revoltă al pogromului de la Iași și al zguduitoarelor schimbări politice din România, hotărâtă fiind să-l protejeze cu orice preț pe bărbatul iubit. Nu reușește să-l apere însă de destinul implacabil, căci pe 29 mai 1945 scriitorul este lovit de un camion. Pentru a-și desluși rădăcinile răului, după moartea lui Sebastian, Eugenia scrie atât istoria legăturii lor, cât și cronica unei lumi dezlănțuite.
Raphaëlle Leyris (Le Mondes des Livres) consemnează:
În ultimele pagini ale Jurnalului său, Mihail Sebastian nota că și-ar fi dorit să scrie o carte despre cel de-al Doilea Război Mondial, așa cum îl trăise el. A murit înainte de a putea face acest lucru, strivit de un camion sovietic. […] Prin apariția frumosului roman „Eugenia„, Lionel Duroy pare să fi dat propria versiune a cărții nescrise, tocmai ca să repare o nedreptate, să umple un gol, să-i împlinească visul celui dispărut la 38 de ani. Cu această carte, peste decenii, Duroy îi oferă un dar fratern lui Mihail Sebastian, pe care singurătatea l-a făcut să sufere atât.
Programul evenimentelor
- București – marți, 1 octombrie 2019, ora 19:00. Lansarea romanului „Eugenia„, urmată de o sesiune de autografe la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, bd. Regina Elisabeta nr. 38. Invitați: Lionel Duroy, Ioana Pârvulescu și Mihaela Dedeoglu. Întâlnirea este moderată de Denisa Comănescu.
- București – miercuri, 2 octombrie 2019, ora 19:00. Lionel Duroy în dialog cu cititorii și înregistrare în cadrul programului radio „Le son des mots”, realizat de Librăria Kyralina și Radio România Internaţional în parteneriat cu Institutul Francez din România (Librăria Kyralina, str. Biserica Amzei nr. 10).
- Iași, FILIT – joi, 3 octombrie 2019, ora 14:30. Întâlnirile „Alecart” la amfiteatrul Centrului de Limbi Moderne și Integrare Culturală „Grigore T. Popa”, str. Gheorghe Săulescu nr. 4. Invitați: Lionel Duroy, Herman Koch și Andreea Răsuceanu. Întâlnirea este moderată de Emil Munteanu și Nicoleta Munteanu.
- Iași, FILIT – vineri, 4 octombrie 2019, ora 16:00. Scriitori în Centru (Casa FILIT, Piața Unirii). Invitați: Lionel Duroy, Dan Miron și Faruk Šehić. Întâlnirea este moderată de Călin Ciobotari.
- Iași, FILIT – sâmbătă, 5 octombrie 2019, ora 16:00. Lionel Duroy în dialog cu Simona Modreanu pornind de la romanul „Eugenia” la Institutul Francez din Iași, Sala „Benjamin Fondane”, bd. Carol I Nr. 26.
Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook.