25 decembrie 2020

„La PAS” – program de gastronomie sustenabilă

Timp de 5 săptămâni, programul de gastronomie sustenabilă „La PAS” din Timișoara a reușit să facă legătura între producătorii locali și consumatori prin degustări online, promovarea bucătăriei tradiționale ca parte a patrimoniului imaterial, dezbateri online și prezentarea mai multor producătorilor locali. De asemenea, pentru a atrage atenția asupra consumului responsabil de apă, trei fântâni publice din Timișoara au fost transformate de artiști.



Programul „La PAS” este organizat de Asociația CRIES și face parte din programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Evenimentul se află la a doua ediție, însă din cauza pandemiei din acest an, a fost adaptat într-un mod inedit pentru a putea promova producătorii locali în această perioadă dificilă, dar și pentru a-i pune în legătură directă cu consumatorii.

Degustările online de bere, de pâine, cidru, miere sau brânză artizanale au avut loc cu ajutorul producătorilor locali, care au pus la dispoziție produsele, participanții primind pachete de degustare; apoi, din fața calculatorului, aceștia au povestit despre produse, modul în care acestea ajung de la materie primă, la consumator. Degustările online au inspirat și alte inițiative de promovare a producătorilor locali din țară, la Iași începând serii de degustări online de miere, carne, pâine, bere sau salate.

Parte a proiectului Gustul ca patrimoniu din cadrul programului „La PAS”, blogger-ul culinar Laura Laurențiu s-a alăturat proiectului și a prezentat online patru rețete tradiționale din zona Banatului: șmoră coaptă, găluște pe varză, tăiței cu cartofi și tăiței cu pesmet. De asemenea, în cadrul programului au fost prezentați patru artizani „La PAS”, prin intermediul unor filme scurte de prezentare, pentru a promova afacerile locale ce respectă mediul înconjurător, dar și pentru a oferi exemple pozitive producătorilor locali.

Dezbaterile online au reunit oameni interesați de alimentația sănătoasă, de călătoriile sustenabile și de țesăturile și produsele de îmbrăcăminte create și realizate cu respect pentru mediul înconjurător. În total, aproape 1000 de persoane au participat activ la evenimentele online organizate în cadrul programului din anul 2020.

Programul educațional „La PAS” de promovare a consumului responsabil a continuat și în acest an prin implicarea profesorilor și elevilor din 10 școli din Timișoara. Cadrele didactice au organizat activități pe tema reciclării și a reducerii risipei alimentare cu aproape 450 de adolescenți cu vârste cuprinsă între 13 și 18 ani. Chiar dacă cele mai multe dintre activități au avut loc online, elevii au fost implicați și practic – au măsurat cantitatea și tipul de mâncare risipită sau au fost rugați să găsească metode de reciclare creativă. Pentru încurajarea și stimularea profesorilor, a fost lansat și un concurs de idei pentru promovarea consumului responsabil.

În spațiul public, 12 artiști au intervenit pentru a transforma trei dintre fântânile din Timișoara: harta orașului, diversitatea frunzelor din Parcul Botanic și straturile pământului sunt temele care se regăsesc în abordarea artistică a acestora. Cele trei fântâni, amplasate în Parcul Regina Maria, Parcul Botanic și în Piața 700, au fost incluse în programul La PAS pentru a atrage atenția publicului asupra consumului responsabil de apă.

Programul La PAS continuă și anii viitori, ca parte din programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii și își propune educarea publicului privind consumul responsabil și combaterea risipei alimentare, dar și prezentarea gastronomiei bănățene ca element de patrimoniu imaterial.

În toate proiectele programului La PAS, Asociația CRIES dezvoltă complementaritățile necesare valorificării patrimoniului gastronomic local și integrării dimensiunii de sustenabilitate.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook