26 martie 2008

Interviu cu Dan Lungu

Unul dintre cei mai reprezentativi scriitori români ai prezentului este Dan Lungu. Deşi lasă impresia că poate scrie o carte despre nimic, pe care totuşi să o citeşti pe nerăsuflate, mesajele sale sunt inteligent răsucite printre cuvinte, lăsând în urmă teme de meditaţie. Iar interviul pe care ni l-a acordat relevă acelaşi spirit ludic, care are ceva serios de spus, fără a-şi pierde simţul umorului.

Dan Lungu

Citatepedia: Sunteţi un scriitor cu experienţă, aţi abordat cam toate genurile, de la poezie la dramaturgie, dar marele succes a venit când aţi publicat primul roman. Cum a apărut ideea pentru „Raiul găinilor”?

Dan Lungu: Şi volumul de debut în proză, „Cheta la flegmă” s-a bucurat de o bună primire. Numai că atunci, în 1999, „succesul literar” arăta cu totul altfel în România decât în 2005, când a apărut „Raiul…”. În mai puţin de zece ani, România s-a schimbat enorm. Revenind la întrebarea dvs., aş spune că ideea pleacă de la ultima proză din volumul de debut, de la „Duminica domnului Chichifoi”. Acolo se află rădăcina, ca atmosferă. Desigur, au contribuit şi multe alte lucruri. Strada Salcâmilor are ca model strada pe care am copilărit eu, în Botoşani. Am urmărit-o atent după ’89 şi la un moment dat mi-a picat fisa: ce se întâmplă aici e o reflectare în mic a transformărilor de mentalitate la nivelul întregii ţări. Dar nu acesta a fost motorul principal, ci plăcerea de a povesti. Fără aceasta din urmă, ideile îşi pierd orice savoare.

Citatepedia: „Raiul găinilor” şi „Sunt o babă comunistă” abordează unele teme comune (comunism, tranziţie, amestecul social dintre sat şi oraş etc.), chiar dacă într-un mod diferit. Cum aţi descrie asemănările şi deosebirile în mod esenţial?

Dan Lungu: Asemănarea aţi numit-o deja, o tematică relativ comună. În mintea mea, tema principală e relaţia cu trecutul. Numai că „Raiul găinilor” urmăreşte raportarea colectivă, în timp ce în „Sunt o babă comunistă” este focalizat un caz individual şi, în plus, sunt urmărite mecanismele nostalgiilor paradoxale vizavi de totalitarism. Apoi: primul roman are ca principiu de construcţie „spaţiul”, iar al doilea, „timpul” (sub formă individuală – biografia, sub formă colectivă – istoria). De aici o anumită complementaritate între cele două cărţi.

Citatepedia: Sunteţi doctor în sociologie şi conferenţiar la Catedra de Sociologie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi. În ce fel a influenţat experienţa profesională proza dumneavoastră?

Dan Lungu: O să vă răspund cu toată sinceritate: nu ştiu. Desigur, aş putea spune acest lucru şi mai academic: m-a influenţat în mod subtil şi complex etc., ceea ce e absolut adevărat. Numai că n-aş putea să detaliez cum s-au întâmplat lucrurile. Cred că profesia ne influenţează în tot ceea ce facem, mai mult sau mai puţin conştient, aşa cum ne influenţează şi faptul că suntem femei sau bărbaţi, cultivaţi sau nu. Dar influenţa nu e univocă: sunt sigur că scriitorul din mine i-a şoptit multe lucruri la ureche şi sociologului cu care coabitează. Lucruri bune.

Citatepedia: Obişnuiţi să strecuraţi umor printre cuvinte, chiar în descrieri de o anumită gravitate, până atinge o masă critică şi erupe spumos. Cum vedeţi combinaţia dintre dramă şi comedie?

Dan Lungu: Umorul e frate cu speranţa, moare ultimul. Când spun umor, nu spun că „e ceva de râs”, ci numesc mai curând o viziune decrispată, relativ deconstructivistă asupra istoriei, socialului, individului. Iar umorul empatic, pe care încerc să-l cultiv, caută punctul de echilibru, relativizând relativitatea, între fluidizarea formelor înţepenite şi degringolada caustică, nu lipsită de interes estetic.

Citatepedia: Aţi fost tradus în mai multe limbi. Care au fost reacţiile? Cum au fost percepute povestirile despre comunism şi umorul românesc în occident?

Dan Lungu: Pe unii îi interesează mai curând subiectul, pe alţii povestea, pe alţii scriitura. E greu de făcut generalizări. Pot spune doar că volumele s-au bucurat de cronici favorabile în reviste de primă mână din Franţa şi Germania, că eu am avut discuţii faine cu librari şi cititori, că am corespondat pe mail cu oameni necunoscuţi despre cărţile mele… Uneori mă simt un răsfăţat.

Citatepedia: Ca scriitor ce aţi găsit genul literar care să vă aducă succes, vă mai tentează întoarcerea spre poezie?

Dan Lungu: Nu-mi pun deloc aşa problema. Tocmai am scris o piesă de teatru pentru copii, „Vrăjitoarea pofticioasă”. Nu m-am gândit la succes când am făcut asta… Am avut chef sau, mă rog, inspiraţie şi am scris-o. Da, din când în când mai scriu şi câte o poezie… Asta nu înseamnă că le voi şi publica.

Citatepedia: Ce mai pregătiţi cititorilor?

Dan Lungu: Se apropie cu paşi vertiginoşi de tipar un volum colectiv, coordonat de Radu Pavel Gheo şi subsemnatul. O carte despre experienţa feminină în comunism… Ca proiect individual, lucrez la un roman – pe jumătate de dragoste, pe jumătate surpriză.

Citatepedia: Mulţumim, aşteptăm cu nerăbdare să le citim.

Das Huhner-Paradies Egy komcsi nyanya vagyok Je suis une vieille coco Klasse Typen Kokosji raj Le paradis des poules

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Un comentariu la Interviu cu Dan Lungu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook