După banchet
„După banchet”, de Yukio Mishima – o lectură lipsită de entuziasm (imputabilă într-o oarecare măsură, bănuiesc, şi traducerii). Acest etern candidat la Premiul Nobel, Yukio Mishima, descrie o mezalianţă din Japonia contemporană, la o vârstă care este mai aproape de apus decât de răsărit.
Dacă nu ar fi la mijloc o căsătorie, care îndeobşte este asociată cu iubirea, s-ar putea foarte bine crede că este descris un registru contabil: investiţiile financiare, sentimentale, de diligenţă ale unei femei care, după ce se împăcase cu propria singurătate, descoperă bărbatul care îi poate asigura un mormânt onorabil. Această abordare lucidă a imaginii propriei morţi îi dinamizează la suprafaţă viaţa şi, deşi parcurge un traseu de un banal ucigător al relaţiei maritale, încheiate oricum târziu, se dovedeşte că în acest fel îşi capitalizează revelaţia propriului nivel de conştiinţă.
Nimic din ce a întreprins în mod voluntar pare să nu fi condus la rezultatele aşteptate. Totuşi, toate acestea concură la un moment dat la o alchimie a vieţii, ajunse într-un moment de cotitură, în care din nou propria voinţă determină cursul.
Este remarcabil cum o singură pagină a acestei cărţi, ultima, poate arunca o lumină diferită în toate cotloanele întregii lecturi, considerate până atunci de o platitudine iremediabilă.
4 voturi
Încarc...