Bilanţul anului 2013
Cum şade bine la început de an, aruncăm o scurtă privire retrospectivă la ceea ce s-a întâmplat în anul trecut, dar ne gândim şi la viitor.
Citatepedia.ro a înregistrat o creştere de audienţă de circa 17%. Ritmul de creştere se diminuează, dat fiind că potenţialul maxim se apropie, dar dacă ţinem cont că principalele proiecte concurente sunt în scădere, iar distanţa faţă de acestea a crescut, atunci înţelegem că este o performanţă remarcabilă.
Numărul citatelor adăugate în limba română a fost de 25.000, chiar mai multe decât în anul precedent. În toate cele 37 de limbi, s-au depăşit 300.000 de citate, o impresionantă performanţă, de nivel mondial. Principalii participanţi în 2013 au fost Cornelia Georgescu, Michelle Popescu aka Micheleflowerbomb (care a contribuit major şi la Audioteca Citatepedia), Dan Costinaş (care a ţinut „în priză” mai ales partea internaţională a proiectului) şi Simona Enache.
S-au acumulat încă 60.000 de voturi, şi cum acestea sunt de două ori şi jumătate peste numărul noilor citate, relevanţa votării continuă să crească. Şi numărul comentariilor a crescut considerabil, cu 8.000.
Trecea la noul server, mult mai performant, face ca tot proiectul Citatepedia să funcţioneze cu motoarele turate la maximum, fără impedimente de natură tehnică. Prin urmare, anul 2014 se anunţă foarte interesant. Este de aşteptat ca audienţa să crească substanţial chiar din lunile imediat următoare. Şi ca de obicei, aceasta va impulsiona şi îmbunătăţirea funcţionalităţii.
La mulţi ani cu citate bune!
5 stele!
Buna seara Domnule Lucian Velea,
Va multumesc pentru tot ceea ce realizati prin Citatepedia. „La multi ani !” realizatorilor acestui site, tuturor colaboratorilor si nu in ultimul rand abonatilor dumneavoastra. Un an 2014 cu mai multe realizari si recorduri doborate.
Cu stima,
George Dumitrescu