30 iulie 2015

Alexandru Papadopol participă la Festivalul de Film de la Sarajevo 2015

Actorul Alexandru Papadopol participă la Festivalul de Film de la Sarajevo, unde filmul românesc “Acasă la tata”, în care joacă rolul principal, a fost selecționat în competiția oficială.

Pelicula „Acasă la tata” reprezintă debutul regizoral în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn. A fost inclusă în secţiunea premiere internaţionale a Festivalului de Film de la Sarajevo, care se desfășoară în perioada 14-22 august 2015.

„Sunt foarte fericit că „Acasă la tata” a fost selecționat în competiția oficială a unui festival atât de important. Abia aștept să ajung la Sarajevo…”, a declarat actorul.

Aflat în rolul principal, Alexandru Papadopol dă viață personajului Robert, un tânăr scriitor din București care trece printr-o criză și se întoarce, pentru scurt timp, în satul natal, la tatăl lui rămas văduv. Ajuns acasă, îi întâlneşte pe doi dintre foştii colegi de clasă – pe Petrică – prietenul cel mai bun din copilărie, acum însurat şi cu copii – şi pe Paula – iubita lui din adolescenţă. Într-un timp foarte scurt rescrie toate relaţiile: cu tatăl lui, cu prietenul cel mai bun, cu prima iubire, cu tot ce înseamnă “trecut”.

„Robert… personajul din „Acasă la tata” este unul foarte complex. Spun asta pentru că în 24 de ore el îsi revizuiește toate relatiile care păreau până atunci de neclintit. Este o probă de maturitate și un bun motiv de introspecție. Cred că acest rol se poate transforma într-unul „definitoriu” pentru orice carieră… a oricărui actor… și m-am bucurat enorm când am fost ales eu pentru a-l întruchipa pe Robert… De asemenea, filmul este unul excelent, a fost foarte bine primit de public la avanpremieră și e flatant să fii personajul principal într-un film atât de bun și de bine lucrat,” declară Alexandru Papadopol.

Avanpremiera filmului „Acasă la tata”, în care Alexandru Papadopol îi are colegi pe Andi Vasluianu, Ioana Flora, Florin Zamfirescu, Natașa Raab, Mirela Oprișor și Sorin Cociș, a avut loc în luna mai 2015, în deschiderea celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Filmului European (FFE) și a fost apreciat de critici de specialitate și de public. Premiera filmului, a cărui scenariu îi aparține lui Mimi Brănescu, va avea loc în luna septembrie.

Actorul Alexandru Papadopol s-a născut la 5 aprilie 1975 la Râmnicu-Vâlcea și a absolvit Liceul „Ion Neculce” din București.

În anul 1998 a absolvit Facultatea de Drept a Universității Româno-Americane și a fost admis la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC), la secția de actorie pe care a absolvit-o în 2002, la clasa Prof. Dem Rădulescu. În timpul facultății a participat, de două ori consecutive, la secțiunea „Quinzane des Realizateurs” din cadrul festivalului de Film de la Cannes.

În 2002 a luat Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, pentru rolurile Tatăl din „Pe jos” și Victor Puhov din „Audiția”, acordat de Catedra de Teatrologie.

Pe marile ecrane a jucat în filme precum: „Marfa și banii” (2001); „Occident” (2002); „Love Building” (2013), „Când se lasă seara peste București sau metabolism” (2013), „Alt Love Building” (2015).

A colaborat cu regizori de renume precum: Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Andrei Cohn etc.

S-a facut remarcat și în seriale de televiziune: „Căsătorie de probă” (2003), „Numai iubirea” (2004), „Păcatele Evei” (2005), „Daria, iubirea mea” (2006), „Războiul sexelor” (2007), „Regina” (2008), „Aniela” (2009), „Iubire și onoare” (2010), „Pariu cu viața” (2011-2012).

În 2001 a fost distins cu premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul Ovidiu din „Marfa și banii”, regia Cristi Puiu la cea de-a 42-a ediție a Festivalului de Film de la Salonic.

Cu același rol a câștigat tot, în 2001, premiul pentru interpretare masculină, acordat de Uniunea Cineaștilor din România (UCIN). De asemenea, a primit Premiul pentru interpretare masculină acordat de Uniunea Cineaștilor din România, în 2002, pentru rolul Luci din „Occident” în regia Cristian Mungiu.

Alexandru Papadopol este actor al Teatrului Odeon unde poate fi văzut în „Titanic vals” de Tudor Mușatescu, în regia lui Alexandru Dabija (2013), „Viză de clown” de Saviana Stănescu, în regia lui Alexandru Mihail (2014) sau „Liniște! Sărut. Acțiune!” — o adaptare de Peter Kerek după filmul „Living in Oblivion”, „Trei generații”, de Lucia Demetrius, Regia Dinu Cernescu.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook