24 noiembrie 2011

Adrian Sitaru a început filmările pentru „Domestic”

„Domestic” este o comedie neagră despre oameni obişnuiţi şi animalele alături de care îşi trăiesc viața. Un iepure, o găină, o pisică, un câine şi un porumbel trec prin viaţa personajelor principale, influenţându-le evoluţia. După „Pescuit sportiv” (2007) şi „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2011), mult premiate de festivaluri internaţionale de prestigiu, Adrian Sitaru a început zilele acestea filmările la cel de-al treilea lungmetraj, „Domestic”, cu Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, Ioana Flora, Clara Vodă şi Sergiu Costache în rolurile principale. Un proiect care mixează umorul negru şi drama, o poveste cu elemente absurde, la care râzi și te emoționezi în aceeași măsură, într-un decor stilizat și plin de culoare.



Filmul urmăreşte povestea a trei personaje principale – Domnul Lazăr (48 de ani, profesor şi actualul preşedinte al asociaţiei de locatari a blocului său), Domnul Mihăeş (40 de ani, taximetrist) şi Toni (un tip de 25 de ani) – şi a animalelor lor, toți forţaţi să locuiască împreună în aceeaşi comunitate a blocului. Fiecare dintre cele trei personaje completează povestea celuilalt, influenţând-o într-o anumită măsură.

„Îmi doresc un film simplu, ușor de digerat, amuzant și emoționant,” spune regizorul Adrian Sitaru. „Toți am avut animale și le-am iubit. Toți avem familii mai mult sau mai puțin disfuncționale”, adaugă despre motivul pentru care vrea să facă povestea aceasta. “Toți am fost copii și majoritatea avem copii. Toți avem responsabilități față de cei pe care-i iubim și alături de care conviețuim, și toți facem greșeli. Toți suntem oameni și suntem amuzanți chiar și când ne comportăm defectuos.”

Primele idei ale filmului „Domestic” apăreau în 2007, iar scenariul a fost finalizat în 2009. În 2010, proiectul a câştigat concursul de finanţare al Centrului Național al Cinematografiei, fiind de asemenea selectat în cadrul programului Cinelink al Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo, unde a primit un feedback foarte bun, atrâgând atenţia prin potenţialul sugestiv al poveştii şi maniera de abordare a regizorului.

Domestic este un proiect care se încadrează numai bine stilului inconfundabil al lui Sitaru, sensibilităţii sale neevidente faţă de personajele pe care le crează. Tema principală a filmului este responsabilitatea, fie în familie, fie față de cei dragi sau față de animalele pe care le aducem în casă,” spune producătoarea Monica Lăzurean-Gorgan despre proiectul la care lucrează în prezent.

Filmările la lungmetrajul „Domestic” au început pe 3 noiembrie 2011 şi se vor încheia pe 3 decembrie. Director de imagine este Adrian Silişteanu, scenografia îi aparține lui Cristian Niculescu, iar montajul este semnat de Andrei Grogan. Realizat în Studiourile MediaPro și în câteva locații de filmare în București, „Domestic” este o producție româno-germană, susținută de Centrul Național al Cinematografiei și realizată cu finanțare din partea Eurimages, TVR și HBO România.

Adrian Sitaru este regizor, scenarist şi producător. Cel de-al doilea lungmetraj al său, „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, a primit în vara aceasta premiul pentru cel mai bun regizor și premiul pentru cel mai bun actor (Bogdan Dumitrache) la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno. Festivalul internaţional de film de la Salonic a acordat, în 2008, două distincții lungmetrajul său de debut, „Pescuit sportiv”: Premiul special al juriului și Premiul pentru cea mai bună actriță (Ioana Flora și Maria Dinulescu, ex-aequo), iar Festivalul internaţional de Film de la Palm Springs, premiul New Voices, în 2009. Sitaru a câştigat, printre altele, Leopardul de Aur al secţiunii „Leopards of Tomorrow”, la cea de-a 60-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, în vara lui 2007, pentru scurtmetrajul „Valuri” şi premiul DAAD la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin din 2010, pentru „Colivia”.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook