1 Aprilie – Ziua lui Pacală
În ajunul zilei de 1 Aprilie, la Biblioteca „Alba Iulia” din sectorul Buiucani al municipiului Chişinău a avut loc o serată de umor, organizată de conducerea bibliotecii şi Asociaţia Epigramiştilor din Moldova, la care au fost prezenţi studenţi de la diverse instituţii de învăţământ din capitală.
Cu această ocazie, colaboratorii bibliotecii au pregătit o expoziţie de cărţi umoristice, în speţă, volume de umor donate bibliotecii de către membrii Asociaţiei, iar epigramistul şi pictorul Grigore Puică a venit la serată cu o miniexpoziţie de caricaturi, care a avut priză la spectatori.
În deschidere, Ion Diviza, preşedintele Asociaţiei Epigramiştilor din Moldova, a făcut o prezentare a ultimilor publicaţii periodice umoristice apărute în România şi a informat membrii cenaclului despre concursurile de umor organizate, punând la dispoziţia acestora condiţiile de desfăşurare a festivalurilor de epigramă.
În cadrul recitalului de umor şi-au dat concursul Ion Diviza, Gheorghe Bâlici, Vasile Rusu, Gheorghe Postolache, Teodor Popovici, Ştefan Agachi, Grigore Puică, Valentin Portas, Grigore Cotruţă, Valentin Guţu ş. a., care au prezentat spre deliciul publicului mai multe epigrame, fabule, anecdote şi schiţe umoristice pe cele mai diverse teme.
Surpriza serii a fost medicul Silviu Cărăuş, care a prezentat din memorie un florilegiu de epigrame din creaţia lui Efim Tarlapan, Ion Diviza, Martin Loghin Alexeev, Gheorghe Bâlici ş.a.
Elena Roşca, directoarea Bibliotecii „Alba Iulia”, a mulţumit umoriştilor pentru sărbătoare pe care aceştia le-au prilejuit-o publicului şi personalului bibliotecii.
Publicăm mai jos câteva creaţii de la această serata de umor. Lectură plăcută!
Gheorghe Bâlici:
Femeia
Nu are porţi, nici ziduri ferecate
Sub cer aromitor curgând spre rai,
Dar este totuşi unica cetate
Pe care-o cucereşti şi te predai…
Dublă fericire
Îmi vine soacra mea în ospeţie
Adeseoori cu încă vreo amică –
Nevoia, iată, după cum se ştie,
Nu vine niciodată singurică.
Ion Diviza:
Revolta lui Adam
De când a fost lipsit de-o coastă,
Spre Ceruri strigă cu tupeu:
Mi-ai dat, Părinte, o nevastă…
Să te ferească Dumnezeu!
Rătăcire istorică
Zbierând, mioarele din turmă
Bezmetice pe şesuri trec;
Dă, Doamne, mintea de pe urmă
În capul primului berbec!
Teodor Popovici:
Familie „bună”
Minciuna, azi, cu şefii stă la masă,
Cu ei stă şi hoţia, lăcomia,
Toţi împreună fac o „bună” casă,
Căci e prezentă permanent prostia.
Împrumut
Vecinul meu, dator cu bani,
Nu mi-i mai dă de câţiva ani
Şi-acuma viaţa mi-i un chin:
Nu am nici bani şi nici vecin!…
Grigore Puică
Soacra
Cu soacra mea, nu-i de mirare,
Chiar de la nuntă nu mă-mpac.
Aici mai fac o precizare:
Şi fiică-sa e tot un drac!
Cuiul lui Pepelea
Nepoata mea nu-i fată mare
Şi cu Pepelea doar s-ar da…
Mai mulţi o vor în cheotoare
Când cuiul e-n… Italia.
Ştefan Agachi:
Declaraţie
Corupţiei din satul meu
Eu sfânt război i-am declarat,
Dar iată că oftez din greu:
Cu fraţii mei, cum să mă bat?!
Remuneraţii
Au câştigul moderat
Poliţiştii rutieri:
Leafa numai de la stat,
Premii doar de la şoferi.
Valentin Portas:
Rugina şi fierul
Rugina-i zise fierului:
– Hai să prietenim!
Şi fierul se lăsă înduplecat,
Acord de amiciţie-au semnat,
În care fierul se obliga rugina
Să o respecte ca pe o regină.
Şi rugina tot îndatoriri şi-a luat –
Să fie fierul ocrotit şi protejat.
Trecut-au ani. Rugina a-nflorit,
Iar fierul, ros de ea, a ruginit.
–
Morala, sper, e clară: nu grăbiţi
Cu un viclean să vă-mprieteniţi.
Mihai Cucereavii:
Vorbă multă…
De la bătrâni am învăţat
Că vorbă multă-i sărăcia omului,
Dar azi proverbul s-a schimbat
Şi este bogăţia Telecom-ului.
1 Aprilie – Ziua lui Păcală
Azi vă servim, de Ziua lui Păcală,
C-o traistă de umor fără pereche
Şi-l păcălim pe fratele Tândală
Că gluma-i mângâiere la ureche.
erată în titlu –
corect Păcală