12 februarie 2018

Da’DeCe are literatura muzeu?

Asociația Da’DeCe împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române anunță un parteneriat consistent, public-privat, în beneficiul publicului, pe parcursul anului 2018. În perioada februarie-decembrie 2018 se organizează vizite interactive și ateliere cu copii între 6 și 12 ani veniți cu familia sau cu școala în expoziția permanentă a Muzeului din str. Nicolae Crețulescu, nr. 8 (în spatele Bisericii Albe de pe Calea Victoriei). Programele de educație muzeală pornesc de la teme preferate de copii și constau într-o vizită activă și un atelier care durează împreună între o oră și jumătate și două, în funcție de vârsta copiilor.



Dacă ai fi carte, cine ai fi? Ce legătură există între Gulliver și cărțile din Muzeul Literaturii Române? Expresii vechi la timpuri noi; Care este legătura între cuvintele vechi și hainele mici? Acestea sunt unele dintre provocările pe care le lansăm copiilor într-o expoziție pe care dacă publicul nu o știe, e musai s-o descopere, iar dacă a vizitat-o, o descoperă cu noi într-un mod diferit și mai atractiv.

În timpul vizitei se lansează provocările de mai sus, sub formă de jocuri și discuții, iar la partea practică a atelierului, copiii lucrează în diverse tehnici în funcție de vârsta acestora: crearea unei povești inspirate de obiectele din muzeu și ilustrată sau sub formă de bandă desenată (6-8 ani), realizarea de pictopoezii sau poezii în stilul lui Gellu Naum, după poemul numit „Nigredo” (8-12 ani).

Unul dintre principiile folosite este stimularea tuturor tipurilor de inteligență prin jocuri diverse și abordări care să-i atragă pe toți copiii. În afară de inteligența lingvistică, cea care se simte acasă în acest muzeu și face casă bună și cu educația muzeală, se folosesc scheme logice pentru cei care rezonează cu această muză a rațiunii (știați că există arborele genealogic a limbilor?), cei mai dinamici dintre copii au de căutat diferite indicii în ungherele muzeului și tot așa.

Programele pentru familii cu copii de 6-12 ani se desfășoară în diminețile de sâmbătă și duminică, iar cele adresate grădinițelor și claselor 0-VI, se derulează de marți până vineri, ambele, numai pe bază de programare (și confirmare din partea organizatorilor).

Datele de desfășurare a programelor pentru familii (cu înscriere individuală începând cu lunea din săptămâna când se desfășoară programul):

  • 17 februarie 2018, ora 11:00 – program educativ adresat familiilor cu copii de la 6 la 8 ani;
  • 18 februarie 2018, ora 11:00 – program educativ adresat familiilor cu copii de la 8 la 10 ani;
  • 24 februarie 2018, ora 11:00 – program educativ adresat familiilor cu copii de la 10 la 12 ani;
  • 25 februarie 2018, ora 11:00 – program educativ adresat familiilor cu copii de la 6 la 8 ani.

Pe scurt:

  • Programele sunt gândite și propuse de categorii de vârstă pentru ca interesele să fie comune celor din grup (urmăriți programarea pe vârste așadar);
  • Clasele se întâlnesc cu informații de la școală (din curriculă adică) pe principiul că e mai bine să-ți desfășori ora de limba română, comunicare sau oricare alta, la muzeu, nu în clasă (dacă Școala altfel se desfășoară în această perioadă, profitați!);
  • Datele disponibile pentru programele cu școli sunt următoarele: 20, 21, 22, 23, 27, 28 februarie și 1,2, 6-9, 13-16, 20-23, 27-30 martie 2018.
  • Înscrierea la ambele tipuri de programe se face la adresa programari@asociatiadadece.ro și necesită confirmarea de către organizatori;
  • La programele pentru familii înscrierea se face începând cu lunea din săptămâna în care se desfășoară programul;
  • La programele cu școlile, programările se fac din timp, în ordinea solicitărilor;
  • Taxa de participare constă în achitarea biletului de acces în Muzeu care este 5 lei/ adult și 2 lei/ copil.
SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook