30 iulie 2009

115 ani de la naşterea lui Păstorel Teodoreanu

„Păstorel” este pseudonimul scriitorului Alexandru Osvald Teodoreanu, născut la 30 iulie 1894 în Dorohoi, nepot al lui Alexandru Teodoreanu şi fiu al lui Osvald Teodoreanu, botezat atribuindu-i-se prenumele ambilor înaintaşi paterni. Apreciind probabil prea împovărătoare prenumele sale, şi le prescurtează semnând oficios Al.O. Teodoreanu şi, ca scriitor, cu pseudonimul Păstorel, ales deloc întâmplător, după cum afirmă în volumul „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938, prin a sa literară

Spovedanie

Cântat-am vinul şi-l băui pre el,
Şi-aşa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.

Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel)
Şi de la Grasă pân’ la Ottonel,
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.


Tot din aceiaşi familie face parte – ca al doilea copil, născut la 6 ianuarie 1897 – Ioan-Hipolit Teodoreanu, scriitorul arhicunoscut şi unanim apreciat ca prozator sub identitatea de Ionel Teodoreanu.

După cum putem citi în prestigiosul volum „Epigrama în literatura română” publicat de prof. dr. în filologie Elis Râpeanu (Editura Dealul melcilor, Braşov, 2001, pagina 272):

De la tatăl său – Osvald Teodoreanu – a moştenit jovialitatea, verva, dar şi dragostea pentru chefuri bine stropite cu „lacrimi de struguri”. Această ereditate pe linie paternă intră în rezonanţă perfectă cu cea de pe linie maternă. Bunicul matern a fost renumitul muzician Gavril Muzicescu. Darul muzical moştenit de la el l-a favorizat pe Păstorel nu numai să memoreze operele muzicale sau literare, ci şi să potrivească ritmul şi rimele epigramelor sale – adevărate modele de prozodie, cizelate cu artă de bijutier.

După absolvirea liceului şi a cursurilor şcolii de ofiţeri, Al.O. Teodoreanu, proaspăt sublocotenent, este concentrat, luptă pe fronturile din Transilvania şi Moldova fiind rănit grav, e decorat cu „Steaua României” şi avansat în gradul de căpitan.

Debutul său, cu poezii, are loc în anul 1919 la Iaşi, în „Însemnări literare”.

După absolvirea Facultăţii de Drept, este încadrat ca judecător supleant la Tribunalul din Turnu Severin, dar, după numai un an, pleacă la Cluj – la cererea lui Cezar Petrescu – pentru a contribui la apariţia revistei „Gândirea”.

Împreună cu Adrian Maniu, scrie feeria în versuri „Rodia de aur”, publicată în „Viaţa românească” şi jucată, în stagiunea din anul 1920, pe scena Teatrului Naţional din Iaşi şi – peste 9 ani, şi la Naţionalul Bucureştean.

În anul 1928 debutează editorial cu volumul „Hronicul Măscăriciului Vălătuc”, la Editura Cartea Românească, din Bucureşti.

Păstorel scrie şi publică, în anul 1931, când Nicolae Iorga era prim ministru al României, volumul „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai, cu o scrisoare inedită de la Dante Aligheri”, opuscul care – precizează o notă scrisă pe chiar a 2-a pagină- „…fiind refuzat de toate editurile din ţară, a fost imprimat mulţumită devotamentului unui grup de prieteni personali ai autorului. 9 Mai, 1931 leat.” Din câte se spune, cu respectiva carte s-a mobilat vitrina unei librării în chiar ziua în care prim-ministrul vizita oraşul Iaşi, probabil chiar de 10 mai, Ziua Naţională.

În anul 1933 apare „Un porc de câine”, iar în anii 1934-1935 cele două volume din „Tămâie şi otravă”, o colecţie de panegirice şi pamflete care au fost retipărite în 1994.

Anul 1935 marchează şi apariţia cărţii „Bercu Leibovici”, reeditată în 1942, iar următorul an apariţia volumului „Vin şi apă” după ce, de gura doctorilor, Păstorel face o cură de ape minerale la Karlsbad. Fiinţa lui, strâns legată de „darul dumnezeiesc” al dealurilor Moldovei, va face haz de necaz în scrisori şi în catrene.

Un juriu format din Liviu Rebreanu, Mihai Sadoveanu, Cezar Petrescu şi Al. A. Philipide acordă lui Păstorel Premiul Naţional pentru proză în anul 1937.

Anul 1938 aduce în librării volumul de poezie „Caiet”.

Din nou, în 1939, căpitanul Al.O. Teodoreanu-Păstorel este chemat la arme în Regimentul 24 artilerie cu cartierul general la Roman, unde felul lui de a fi l-a făcut preţuit atât de colegii ofiţeri, cât şi de soldaţi.

La 3 februarie 1954, luptând cu nămeţii bucureşteni din vremea celei mai mari înzăpeziri din memoria noastră, în drumul lui spre tribunal, îşi dă obştescul sfârşit avocatul Ionel Teodoreanu, ceea ce a îndurerat în mod deosebit pe fratele său, Al.O. Teodoreanu–Păstorel.

Păstorel traduce „Peripeţiile bravului soldat Sveik” de Iaroslav Haşek şi „Taras Bulba” de N.V. Gogol, care vor fi publicate în anul 1956, precum şi „Istoria contemporană” de Anatole France şi „Nuvele” de Prosper Merimee, care vor apare abia după 15 martie 1964, când s-a produs decesul traducătorului, după ce, în deceniul ultim, a avut de suferit chinurile rezultând din acuzele aduse şi pedeapsa cu închisoarea suportate ca urmare unora din epigramele scrise de dânsul, revoltei sale contra celor ce veniseră la putere cu sprijin sovietic.

Încheiem aici prezentarea vieţii şi rezultatelor ei propunându-ne să adâncim, în cele ce urmează, prezentarea unor aspecte ale acestora, aşa cum le putem vedea acum când se împlinesc 115 ani de la naşterea şi 45 de ani de la plecarea dintre noi a celui ce a fost Al.O. Teodoreanu–Păstorel, care, anticipând acest din urmă drum, ne sfătuia:

Nu contrazice

Nu contrazice voia sorţii
Şi nu sfida stihiile!
Aşa fu scris: cei morţi cu morţii,
Iară cei vii cu… viile!

Se cuvine să vă mai spunem că, fiind pe patul de moarte într-un spital de pe Şoseaua Viilor din Bucureşti, Păstorel a dictat probabil ultima epigramă în care-şi ironiza situaţia:

Spuneţi şi copiilor

Spuneţi şi copiilor,
(Culmea ironiilor):
Am pus cap beţiilor
În Şoseaua Viilor!

* * *

„Uneltirea contra ordinei sociale”

Anul 1944 aduce schimbări neaşteptate în situaţia politică şi socială a ţării, subiecte noi de dispută politică, snoave, bancuri, glume şi, de ce nu, alte poante bune pentru epigrame, multe dintre ele valorificate de Păstorel.

Prof. dr. în filologie Elis Râpeanu scrie – în teza sa de doctorat „Epigrama în literatura română”, publicată pe întinsul a 592 pagini în volumul având acelaşi titlu (Editura Dealul melcilor, Braşov, 2001):

Îndrăzneala acestor „poezioare” – aflate pe buzele tuturor – nu putea să rămână fără urmări. Astfel, după căsătoria sa cu doamna Poenaru-Căplescu, în 1953 (la 59 de ani), „care a fost până la moartea lui cea mai potrivită tovarăşă de viaţă”, scriitorul intră în atenţia organelor de securitate, făcând parte dintre mulţii intelectuali care au de suferit ani de detenţie pentru a-şi fi exprimat liber opiniile lor.. E perioada grea în care e supus interogatoriilor şi, până la urmă, arestat. Acest ultim deceniu de viaţă îl apasă în loc să-l înalţe pe cel mai spumos umorist român. Atmosfera de hărţuire şi de detenţie nu e propice epigramei amuzante, închinate „vinului vechi, bun, domnesc”, în locul ei scrie madrigaluri în care aluzia fină are tentă omagială la adresa confraţilor sau a personalităţilor artistice. Îşi pierde parcă aripile râsului, manifestându-şi în publicistică gustul său de cronicar gastronomic.

George Petrone – preşedintele Academiei libere Păstorel, din Iaşi – arată:

Un neam nu poate pieri atâta vreme cât îşi păstreză credinţa şi graiul. Acestea sunt santinelele cele mai de temut. Acestea nu pot fi doborâte nici de săbii, nici de foc, nici de urgie. Astfel se explică ura neîmpăcată şi dispreţul profund faţă de cotropitorul sovietic şi camarila bolşevică, instalată la putere de către invadatori după august 44. Epigramele puse în circulaţie la adresa acestora i-au atras şi anii petrecuţi în lagărele comuniste ale lui Gheorghiu Dej şi Petre Groza.

Să redăm câteva dintre aceste creaţii curajoase ale lui Păstorel:

Boi-miniştri…(din guvernul Petre Groza instaurat după 6 martie 1945, n.n.)

Caligula Imperator
A făcut din cal, senator,
Comuniştii, mai siniştri,
Au făcut din boi, miniştri…

În guvernul Groza…

În guvernul Groza, cel de concentrare,
S-au primit trei membri pentru completare,
Însă, ca să fie-un cabinet etern,
Îmi bag şi eu membrul în acest guvern.

Din Craiova pân’ la Iaşi

Din Craiova pân’ la Iaşi
Se resimte lipsa sării,
Fi’ndcă cei mai mulţi ocnaşi
Au ajuns la cârma ţării.

Epigramă pentru Marx, Engels, Lenin-Stalin-Ana Pauker

Două bărbi, o ţăcălie
O mustaţă fumurie
Şi o „gaură” pustie –
Vai de biata Românie!

În cinstea ta

În cinstea ta, Staline,
M-am aşezat pe vine
Şi ce-am făcut, sub mine,
Să ştii că-i pentru tine…

Statuii ostaşului sovietic

Soldate rus, soldate rus,
Te-ai înălţat acolo sus
Că liberaşi popoarele
Sau fiindcă-ţi put picioarele?

Epigramele mai sus redate sunt doar o parte dintre cele reţinute de memoria celor existenţi în jurul lui Păstorel, unele dintre ele urmând a fi redate mai jos, atunci când ne vom ocupa de violenţa atacurilor lui la adresa slugoilor regimului totalitar. Foarte multe alte asemănătoare catrene ale lui Păstorel s-au rătăcit ori uitat datorită trecerii vremii. Posibil ca multe altele să se fi «păstrat» în dosarele securităţii sau chiar în cel al tribunalului de care a fost judecat şi condamnat la 6 ani închisoare înaintaşul nostru maestru.

Într-un răspuns dat anchetatorului de la securitate, Păstorel recunoaşte:

Eu am mai compus şi alte epigrame cu conţinut duşmănos la adresa regimului democrat, pe care le-am spus unor elemente reacţionare ca şi mine în cercul cărora m-am învârtit după 23 August 1944 şi până când am fost arestat. Nu-mi aduc aminte de conţinutul lor, însă în ele eu ironizam şi calomniam anumite fenomene şi măsuri luate de regimul democrat-popular în R.P.R.

În ceea ce priveşte lucrări în proză cu conţinut duşmănos anticomuniste, aşa cum am mai arătat mai sus, nu am scris. Am scris, aşa cum am mai declarat, numai epigrame după 23 August 1944.

Nici una dintre epigramele cu conţinut duşmănos pe care le-am scris după 23 August nu le-am publicat…

La pronunţare, împotriva lui Păstorel se reţin următoarele, în legătură cu epigramele:

Inculpatul a scris după 23 August 1944 o serie de epigrame cu conţinut defăimător la adresa regimului democrat-popular din Republica Populară Română precum şi poezii, în conţinutul cărora aducea calomnii împotriva unor persoane din conducerea statului şi a Partidului Muncitoresc Român.

A susţinut că epigramele ce i se atribue pe seama membrilor regimului nu-i aparţin, că el a scris epigrame glumeţe, dar nu împotriva regimului, pentru ca apoi să adauge că au fost şi unele ironii, deci împotriva regimului.

Prin Sentinţa Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară din dosarul nr. 201/1960 – din 1 martie – Al.O. Teodoreanu e condamnat la 6 ani închisoare corecţională şi la 3 ani de interdicţie pentru „uneltire contra ordinei sociale”.

Probabil că, prin efectul unei graţieri, Păstorel a fost eliberat înainte de a-şi fi ispăşit întreaga durată a pedepsei. Regretăm că nu am găsit informaţii cu privire la data arestării preventive şi nici cea a eliberării efective şi nici privind faptul dacă – ulterior lui 22 Decembrie 1989 – condamnarea lui a fost desfiinţată de instanţa competentă. Poate că U.E.R. ar trebui să aibă o iniţiativă în favoarea realizării unui asemenea deziderat dacă altcineva n-a avut-o sau n-a reuşit să obţină rezultatul cuvenit.

* * *

Proza – ramura cea mai împlinită a scrierilor lui Păstorel – Teodoreanu

Aşa cum arătam în prima parte a acestei lucrări, Păstorel este cel ales de Cezar Petrescu în anul 1920 să-i dea ajutor pentru apariţia revistei „Gândirea”. Această perioadă a colaborării cu Cezar Petrescu la „Gândirea” îi permite lui Păstorel să cunoască tehnica de lucru a acestuia, modul de abordare şi tratare a unui subiect şi alte taine ale renumitului prozator. Datorită aceleiaşi apropieri de maestrul său şi calitatea de colaborator la publicaţia sa, se creează posibilitatea ca tânărul scriitor să participe la un lung turneu de şezători literare prin ţară, împreună cu deja consacraţii Ion Agârbiceanu, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Aron Cutruş, Camil Petrescu, Ion Minulescu, Cezar Petrescu, George Topîrceanu, Demostene Botez, Ion Pilat, Gib Mihăescu, Adrian Maniu, Mihai Codreanu, Ionel Teodoreanu, Emil Isac şi posibili alti reputaţi scriitori, membrii Societăţii Scriitorilor Români care organiza, alături de „Gândirea”, respectiva acţiune. Toate acestea, cele „învăţate” timp de 8 ani după debutul său, îi ridică atât nivelul pregătirii profesionale, cât şi notorietatea, încât poate debuta editorial şi în proză, publicând, în 1928, volumul „Hronicul Măscăriciului Vălătuc” la prestigioasa Editură Cartea Românească din Bucureşti. Cartea este bine primită de presă. George Călinescu afirmă, în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, savoarea pastişelor, faptul că povestitorul român tratează cazuri de stricăciune şi de amabilă ticăloşie de la începutul secolului al XIX-lea, în limba mai veche a cronicarilor, autenticitatea moldovenismului. Marele critic român mai subliniază că nuvelele sunt divagaţii în scopul de a se dovedi, pe o cât mai largă întindere, îndemânarea verbală, nodul lor vital fiind de obicei un calambur enorm ori o vorbă memorială.

„Micile satisfacţii”, publicate tot la Cartea Românească, sunt schiţe şi nuvele umoristice despre care Perpessicius nota ca „amuzant jurnal de moravuri contemporane (…) ultimul volum de vervă umoristică al d-lui Al.O. Teodoreanu”, „Un jurnal în care negrul e numai de funingine şi chipurile numai comice. (…) Schiţa umoristică a d-lui Al.O. Teodoreanu e lipsită de răutatea, de acea causticitate acidă, proprie momentelor şi comediilor lui Caragiale” (Opere 5, Menţiuni critice).

„Un porc de câine” permite aceluiaşi Perpessicius a nota: „Dl. Al.O. Teodoreanu trece, şi cu bun cuvânt, drept unul dintre tinerii maeştri ai umorismului nostru. Aceasta înseamnă că autorul unui Porc de câine, posedă arta transpunerilor de rigoare, că fantezia şi verva sa răscumpără orice situaţii, chiar pe cele mai îndrăzneţe, şi că niciodată un scriitor spiritual nu va fi un scriitor obscen” (Opere 6, Menţiuni critice).

Despre „Tămâie şi otravă”, acelaşi G. Călinescu reţinea că „Lectura dezminte severitatea opiniilor dogmatice (…) O carte, în care autorul ia o serie de atitudini ce sunt reductibile la câteva idei e o carte, în linii generale, de ideologie. Autorul aprobă sau dezaprobă opere literare, aspecte sociale. Iată aici critica. Însă critica e numai un punct de plecare pentru dezlănţuirea unor forţe afective sau ostile.”

„Tămâie şi otravă” reprezintă prin urmare o colecţie de panegirice şi pamflete, discutabile sub raportul adevărului, delectabile în măsura în care sentimentul e adus la cea mai înaltă expresie. Aproape pretutindeni, se dezlănţuie însă o jovialitate care dă o umilitate de ton diferitelor atitudini şi care ne îndreptăţeşte să afirmăm că şi aici, ca şi în celelalte opere, Al.O. Teodoreanu rămâne, în fond, un umorist. La temelia umorului stă întotdeauna o atitudine critică. Şi cum obiectul scontat îl formează viaţa socială, umoristul este un moralist. Moralist este Al.O. Teodoreanu, aşa precum moralişti sunt Topârceanu, Damian Stănoiu ori, dintre clasici, Caragiale.”

„Inteligent, cu un fond trainic de cultură clasică, afectiv şi impulsiv, cu un simţ al limbii excepţional, ardent, jovial, conservator sincer şi înverşunat, Păstorel – Teodoreanu înfăţişează cea mai firească împăcare a naraţiunii satirice galo-italice cu parfumul de vin vechi al cronicii moldoveneşti” (Adevărul literar şi artistic” 14.X, 1934).

După apariţia celui de al doilea volum din aceeaşi „Tămâie şi otravă”, C. Ciopraga scria despre Al.O. Teodoreanu şi creaţia sa: „Inteligenţă sclipitoare, boem sociabil, interlocutor rafinat, scriitorul avea o solidă cultură literară, trecând lesne de la clasicii latini la modernii francezi sau la valorile autohtone (…) autorul fiind (…) şi un caragialian moldovean, totdeauna cu anecdota gata” („Cronica”. Iaşi, nr.10-11/1974).

Tot G. Călinescu scrie, după apariţia cărţii „Bercu Leibovici”: „Păstorel Teodoreanu este azi singurul continuator al schiţei caragialeşti, pe care o tratează cu atât mai mult merit cu cât iese cu totul din sfera de înrâuire a marelui umorist,” („Adevărul literar şi artistic”, 28.04 1935).

Proza lui Păstoel Teodoreanu este preţuită de contemporani, care, încă în anul 1937, prin hotărârea unui juriu format din scriitori renumiţi ai vremii, îi acordă premiul naţional pentru proză.

Este util să cităm, din „Predoslovenia” sa la „Tămâie şi otravă”, arătările privind faptul că „Volumul acesta deschide o serie, despre care n-aş putea spune când se va termina. Am înţeles ca, în afară de îndeletnicirile beletristice, să adun, sub acest titlu rezumativ şi franc, impresii despre oameni şi lucruri” şi apoi că „Articolele până acum adunate nu conţin decât păreri dezbrăcate de orice făţărnicie asupra câtorva oameni şi a câtorva aspecte de viaţă contemporană”.

Ilustrăm afirmaţiile lui Păstorel cu trei din cele 24 „Banalităţi paradoxale” reunite sub titlul „Cortina” din volumul „Tămâie şi otravă” şi anume cele notate cu cifrele romane I, XXIII şi XXIV, care, iată, ne-ar putea părea a fi anticipări ale celor ce se petrec, acum, în societatea noastră:

I

Taina fericirii constă în a avea un ideal.
Durata ei e condiţionată de neîmplinirea lui.

XXIII

Am asistat, demult, la prima întrunire a conservatorilor-democraţi. Pe vremea ceia, în Iaşi, era mare lipsă de apă. Un orator spunea:
„Domnilor, cu ce v-aţi ales de pe urma lungii guvernări liberale? Atât, că pe timpul ei, a vrut Dumnezeu să fie cramele pline de vin. Ei bine, noi vă aducem apa.”
Inevitabilul cetăţean turmentat remarcă:
„Dar era mai bine înainte!”

XXIV

Trăim din amintiri, cum fumăm mucuri de ţigări când isprăvim tutunul.

Scriitorul George Petrone – Preşedintele „Academiei Libere Păstorel” din Iaşi – arată, în articolul „Un magician al spiritului: Al.O. Teodoreanu – Păstorel”, apărut în Revista „Epigrama” nr. 28, iunie-august 2004, că la Păstorel

Deşi scriitor polivalent, cu disponibilităţi pentru toate genurile literaturii, de la epigrame la teatru şi de la aforisme şi vorbe de duh la cronici gastronomice, proza este ramura cea mai împlinită a scrierilor sale. Este destul să amintim că „Hronicul Măscăriciului Vălătuc” a fost premiată de Academia Română în anul 1928, iar în 1937 scriitorul a fost distins cu Premiul Naţional pentru proză. Referinu-se la „Hronicul Măscăriciului Vălătuc”, criticul literar Gheorghe Hrimiuc consideră că, alături de Ţiganiada, Amintiri din copilărie, Pseudokinegeticos şi Craii de curte veche, aceasta se înscrie în acele opere singulare „care deschid şi, în acelaşi timp, închid un drum posibil al unui gen.

Fără a contesta justeţea celor mai sus citate, invocăm un catren semnat de Păstorel:

Unei cititoare

Cum toamna e încântătoare
Şi viaţa îmi apare roză,
Mă ierţi, frumoasă cititoare
Că astăzi nu pot scrie-n proză.

text care ne permite să considerăm că, totuşi, prefera scrisul în versuri, aleasa inimii sale dovedindu-se a fi „Prinţesa Epigrama”, această preferinţă fiind în deplină concordanţă cu firea sa de luptător neînfricat dar şi cu idealurile sale care-i dădeau fericirea – cum arăta în „Banalitatea paradoxală I”, mai sus citată – dar şi, cum vom arăta ceva mai departe, nebănuite nefericiri.

Pentru a ilustra măiestria de prozator a lui Păstorel, reproducem în întregime din „Tămâie şi otravă”, textul al cărui titlu nu lasă a se bănui căruia dintre „preferaţii” scriitorului îi este „dedicat”.

Vesela spovedanie

Iată ce mi-a povestit într-o seară, la un pahar de vin, un fost camarad de arme:

Jalnicul armistiţiu fusese semnat în împrejurările ştiute.

Misiunea germană, sub comanda trufaşului general Brandenstein, pogorâse asupra îndoliatei Cetăţi de Scaun a Iaşilor, ca un stol de corbi. Peste defecţiunea ruşilor înebuniţi de alcool şi duhul otrăvitor al răzvrătirii, peste lipsurile şi mizeriile de tot felul, marasmul şi descurajarea veniseră ca o ultimă lovituă a destinului să ne încovoaie grumazii, răpunând şi cele din urmă nădejdi.

Întovărăşeam un prieten, în altădată liniştitul cartier al Tătăraşilor, turburat acum de chiotele răguşite ale ostaşilor împărăteşti. Păşeam abătuţi prin zăpada moale şi fără să schimbăm o vorbă ne-am strâns mâna, despărţindu-ne în poartă. Purtam încă uniforma regimentului 24 artilerie şi pe cât îmi era cu putinţă ocoleam străzile principale, pentru a nu fi silit să salut ofiţerii nemţi. Fulgi mari cădeau molcom pe acoperişurile joase. Cotind pe-o ulicioară pustie, zăresc în pragul bisericii un preot înalt. Pregătindu-se să intre. Nu ştiu ce-mi vine şi mă iau după el. Un impuls ancestral, nevoia de-a auzi o vorbă de încurajare, cine ştie?

Îmi zice:
-Ce doreşti, fiule?
-Să mă spovedesc, părinte. Caut ispăşirea păcatelor şi duhovniceasca sfinţiei tale binecuvântare.
– Ai ucis?
-Da!
-Rău! Nemţi?
-Nemţi!
-Bine! Îţi place la teatru?
-Da!
-Bine! Dar Moartea lui Mihai Viteazul?
-Nu!
-Rău! Crezi în Dumnezeu?
-Da!
-Bine! Dar în N. Iorga?
-Nu!
-Rău!… Şi de ce nu crezi în N. Iorga?
-E zălud părinte, e sărit!
-Ieşi afară, măgarule! Am să te reclam la marele cartier general! Am să te chem la Curtea Marţială! Vei fi împuşcat ca un câine! E o ruşine să mai porţi uniformă! La zid, la zid!

Credeam că a înebunit popa. O şterg. Dascălul se ia după mine:
-Bine, domnule locotenent, cum îţi veni?
-Dar ce-am făcut?
-Ăsta nu e popă, domnule.
-Cum?
-Ăsta e domnul profesor Iorga. S-a îmbrăcat aşa de frica nemţilor.

Camaradul meu surâdea nostimei amintiri:
-Şi cine crezi că făcea pe dascălul?
-Făgeţel?
-Ai ghicit!

Păstorel a realizat şi importante – pentru cunoaşterea literaturii străine – traduceri, publicate atât în timpul vieţii sale dar şi după, precum şi volumele „Gastronomice” şi „De re culinaria” apărute postum.

* * *

Păstorel: poet, dramaturg, traducător şi gastronom

Chiar dacă a fost premiat pentru proză, Păstorel s-a remarcat – din primele texte publicate – ca fiind un versificator redutabil. La început semnează poezii în „Însemnări literare”, iar apoi şi în „Viaţa Românească” alături de nume sonore ale literaturii noastre: Garabet Ibrăileanu, Demostene Botez, Ionel Teodoreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Vasile Voiculescu, Otilia Cazimir, Elena Farago, Al. A. Philippide, B. Fundoianu, I. Pilat. Versurile şi proza lui vor apărea şi în Bilete de papagal, Fapta, Contemporanul, Hiena, Flacăra, Adevărul Literar şi Artistic, Ţara Noastră, Universul Literar etc. Pretutindeni împrăştia voie bună, optimism, sete de viaţă. Până şi în război (primul război mondial, în care a fost rănit grav, a fost decorat cu „Steaua României” şi avansat căpitan), firea lui de om cu gluma pe buze l-a făcut iubit de camarazi şi de soldaţi.

Păstorel a scris şi a publicat volumul de versuri „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938, din care reproducem „Dimineaţă” care reprezintă, după opinia noastră, dovada că autorul lor folosea poanta, cu deosebită iscusinţă, chiar şi când scria un pastel.

Dimineaţă

Stelele clipesc – se sting.
Şi pe-un nor ca un balaur,
Soarele, ca un paing,
Ţese plasa lui de aur.

Cu aripile-nstelate
Noaptea, plină de fantasme,
Zboară-n zări îndepărtate,
Ca un fluture din basme.

Peste drum, măturătorii,
Care-alungă noaptea-n lături,
Urmăresc sosind cocorii,
Sprijinindu-se pe mături.

Şi cu scripcile-n cutie,
Ghemuite subţioară,
Gârboviţi, prin colbărie,
Lăutarii se strecoară.

Iată şi patronul iese,
Somnoros şi indispus.
Scaunele dorm pe mese,
Cu picioarele în sus.

Un client a mai rămas,
Moţăind lângă-un sifon,
Care-i cântă-ncet, pe nas,
Ca părintele Ion.

Monopedul cerşetor
Stă, cu nasul ca un mac,
La ieşire, -ntr-un picior,
Să mai capete-un pitac.

Dar când prind în dimineaţă
A ţipa cocoşi isterici,
Răsăritul e-o paiaţă
Care joacă pe biserici.

De asemenea, mai găsim loc şi pentru o a doua minunată poezie scrisă de Păstorel în care-şi cântă principalele plăceri ale domniei sale:

Cântecul drumeţului

Cu ghitara şi paharul,
Dulce-i ţara.
Cu paharul şi ghitara,
Treci hotarul.

Inimioarii îi stingi para,
Cu paharul.
Şi-i alini cumplit-amarul,
Cu ghitara.

Şi-aşa trece iarna, vara,
Vieţii cât suim calvarul,
Cu paharul, cu ghitara,
Cu ghitara, cu paharul.

În 1972, la 8 ani după „plecarea” autorului, apare volumul selectiv „Versuri”, antologarea fiind realizată de Ilie Dan, studiul introductiv de Ion Rotaru şi cuvântul înainte de D.I. Suchianu.

* * *

Aşa cum am relatat, în anul 1920 Păstorel pleacă la Cluj unde-l ajută pe Cezar Petrescu la apariţia revistei „Gândirea”. Aici scrie, împreună cu Adrian Maniu, feeria în versuri „Rodia de aur” care este publicată în „Viaţa Românească” numerele 7, 8 şi 9 şi chiar este jucată cu succes în stagiunea din acelaşi an pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. Aceiaşi „Rodie de aur” va fi şi în repertoriul anului 1929 al Teatrului Naţional din Bucureşti, sub directoratul lui Liviu Rebreanu.

Talentul de dramaturg al lui Păstorel iese în evidenţă din plin din scrierile sale în versuri şi proză, aşa cum dovedeşte chiar dialogul din „Vesela spovedanie” mai sus reprodusă.

* * *

Păstorel a relizat şi importante – pentru cunoaşterea literaturii străine – traduceri publicate în timpul vieţii sale (1956) şi anume „Peripeţiile bravului soldat Sveik” de Jaroslav Hasek şi „Taras Bulba” de N.V. Gogol, precum şi cel puţin două altele publicate (1965) după ce ne-a părăsit: „Istoria contemporană” de Anatole France şi „Nuvele” de Prosper Merimee.

* * *

Un alter ego al lui Păstorel a fost calitatea de cronicar gastronomic. Din câte aflăm, Păstorel a fost şi este singurul scriitor autor a peste 200 de cronici gastronomice publicate în ţară, dar şi peste hotare. Mai ales, în ultimii ani din viaţă, Păstorel a avut rubrici în publicaţiile Magazin, Glasul patriei, La Roumanie nouvelle şi La Roumanie d’ajourd’hui. Cronicile lui erau atractive, presărate cu poante, descrieri în imagini alese, sclipitoare, scrise în versuri sau în proză, în limbile română sau franceză. Adeseori cronicile sale gastronomice se dovedeau a fi adevărate poeme.

Volumul „Gastronomice”, apărut postum în 1973, începe cu următoarele:

Cercu-mă-voi în cronica pe care
M-am învoit s-o scriu săptămânal
Pe lângă sfatul profesional
Să pun ceva piper şi-un pic de sare.

Nu este cronicar, ci papagal
Cel ce repetă cu neruşinare
Prozaice reţete culinare
Aşa cum le-a găsit în manual.

Este de reţinut că Păstorel are nevoie şi la gastronomie de condimentele principale ale succesului în epigramă: piper şi sare.

Volumul „De re culinaria” a apărut şi el postum în 1977 confirmând ceea ce era unanim admis: autoritatea lui Păstorel în tot ceea ce privea arta culinară.

* * *

Păstorel – Al. O. Teodoreanu epigramistul

Prof. dr. Elis Râpeanu consideră, în capitolul al treilea al studiului său „Epigrama în literatura română” că literatura noastră a avut 3 reprezentanţi de seamă ai epigramei şi anume pe Ion Ionescu-Quintus, Cincinat Pavelescu şi Al.O. Teodoreanu-Păstorel. În vastul său studiu, autoarea citată consacră vieţii şi operei epigramatice a lui Păstorel, nu mai puţin decât 52 de pagini, mai multe decât oricare alt autor.

După cum arată George Petrone, în ce priveşte epigrama, deşi mulţi îl consideră pe Păstorel un fenomen care a intrat în legendă încă de pe când era în viaţă, nu a publicat decât două cărţi de mici dimensiuni, prima „Strofe cu pelin de mai contra Iorga Nicolai, cu o scrisoare inedită de la Dante Aligheri” în anul 1931 şi o a doua „Vin şi apă” în 1936.

Ambele cărţi au fost elaborate datorită unui impuls anume, epigramistul propunându-şi să atace cu săgeţi epigramatice o anumită persoană sau situaţie.

Volumul „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai, cu o scrisoare inedită de la Dante Aligheri” este scris şi publicat în anul 1931 când ţara, ca şi multe altele, era într-o situaţie critică datorită crizei economice din anii 1929-1933, iar prim-ministru era savantul Nicole Iorga. Păstorel a voit a fi şi a fost necruţător cu cel căruia i-a atribuit vina pentru situaţia grea în care se afla România în timpul guvernării sale.

Păstorel declara: „Văd în picătura de cerneală, cu care scriu, lacrima amară pe care o varsă un neam deznădăţduit şi simt adunată în ascunzişul penei mele toată indignarea publică”, precum şi „M-am coborât în fundul prăpastiei care stă să ne înghită ţara, şi din fundul prăpastiei strig… La fiecare colţ de stradă nu întâlneşti decât figuri supte şi mohorâte, pe când răzvrătirea încleştează dinţii şi ridică pumnii în faţa fiecărei administraţii financiare” (extrase din volumul 1 al cărţii „Tămâie şi otravă”).

Cu o deosebită stăruinţă, Păstorel ataca prim-ministrul atât pentru neajunsurile momentului, cât şi pentru reale sau imaginare inabilităţi personale.

Contestaţie fiscală

N-am venit
Că am venit;
Am venit
Că n-am venit.

Dilemă

L-a pus Destinul lui stupid
Într-o dilemă de infern:
Ori partid, fără guvern,
Ori guvern, fără partid.

Prim-ministru

Ca să-şi mai mărească fala
Faţă de europeni,
Iorga sare alandala,
Vrând să mute capitala
La Văleni.

Guvernul Iorga

Cazul nu-i aşa sinistru,
Căci părosul demiurg
Doar pe scenă-i prim-ministru,
La consiliu-i dramaturg.

Pariu

Eu pot susţine fără risc
De compromitere-n popor
Că domnul Iorga e un pisc,
Cum e Ceahlăul autor.

Propagandistul

La Sorbona când se pune
Franţuzeşte să vorbească,
Tot franţuzu-n sine-şi spune:
Dulce-i limba românească!

Ziaristul. Articolele domnului Iorga sunt scurte

Ca jurnalist de gen unic,
El scurt răspunde la-ntrebări:
Articolele-s cugetări
Şi cugetările nimic.

Filosoful

În lume nici o faptă nouă,
Pe a progresului cărări:
Musca Ţzeţze face ouă,
Domnul Iorga cugetări.

Monumente

Iată fapte omeneşti
Ce sfidează orice vis:
Turnul Eiffel la Paris,
Domnul Iorga-n Bucureşti.

Intervenţionistul

În răsboiu-ntregitor,
Fugind de gloata interlopă,
Marele învăţător
A fost mobilizat ca popă.

Amintim cititorului acestor rânduri că, mai sus, a lecturat un text în proză, cu titlul „Vesela spovedanie” în care Păstorel pretindea că, în timpul prezenţei nemţilor la Iaşi, Iorga s-ar fi travestit în popă, spre a evita unele neplăceri. Aici, în epigramă, autorul se dezice afirmând că Iorga era mobilizat ca popă. Oricum ar fi fiost, mobilizat sau travestit, epigramistul nu-l iartă! Păstorel era cunoscut ca având drept trăsătură de bază sinceritatea, ca unul care declarase că „Polemistul care, punând pana pe hârtie, nu-i copleşit de sentimentul covârşitor că vârful ei poate abate sorii şi planetele din mersul lor astral, nu poate scrie altceva decât o gogomănie.” Şi totuşi, contemporanii lui Păstorel şi cei ce i-au studiat opera, cochid că uneori, mai ales în cazul lui N. Iorga şi Victor Eftimiu, ar fi fost uneori nedrept, admiţând totuşi că nu ar fi făcut-o din răutate, ci din convingere, adesea de dragul unei poante. Nedreptatea s-a dovedit peste numai câţiva ani când, drept răzbunare pentru politica sa contra legionarilor, Nicolae Iorga a fost ucis mişeleşte la Strejnic, lângă Ploieşti.

Alte asemenea „Atacuri la persoană” puteţi găsi între epigramele lui Păstorel, care apar pe Citatepedia.

Mircea Handoca, autorul studiului „Pe urmele lui Al.O. Teodoreanu-Păstorel”, volum publicat la Editura Sport-turism, Bucureşti, 1988, arată că Păstorel a afirmat, după ecourile critice stârnite de cartea sa: „Eu am semnat un superficial opuscul cu stihuri glumeţe… Textul mă indispune”.

Se spune că o greşeală recunoscută se iartă. Da, dar numai pe jumătate!

Ulterior apariţiei volumului, relaţiile dintre cei doi s-au menţinut în limita urbanităţii.

* * *

Volumul „Vin şi apă” a apărut în 1936, după ce, în urma stăruinţei medicilor, Păstorel pleacă, în decembrie 1934, la Praga şi apoi la Karlsbad (azi Karlovy Vary) pentru tratament balnear întrucât suferea de ficat. Acolo, Păstorel face un „ziar minuscul” conţinând parodii şi alte texte umoristice având ca laitmotiv cele două lichide menţionate în titlul volumului şi, adăugând lor şi textele scrisorilor versificate trimise în ţară de la locul chinuitoarelor tratamente cu… apă, a realizat un opuscul ce a făcut mare vâlvă la timpul respectiv. Să redăm câteva dintre cele publicate în „Vin şi apă”.

D-lui Prof. Al. R(osetti)

Foaie verde apă chioară
Nu se mâncă tot ce zboară
Dar mă-ntreb şi eu aşa
Tot ce curge să se bea?

P.S. Apă beau şi n-aş mai bea”.

D-lui Oswald T(eodoreanu)

Apa asta e sărată
Şi, de-o bei pe îndelete
E periculoasă, tată.
Face sete.

Maestrului Br(ătescu) V(oineşti)

Am dispărut ca printr-o trapă
Şi semn de viaţă n-am mai dat.
Nu crede nimeni că beau apă…
Şi, totuşi, e adevărat.

Fă-mă, Doamne

Fă-mă Doamne, morcov, ceapă
Fă-mă Doamne, tot ce vrei
Praz, dovleac, spanac, ardei
Dar păzeşte-mă de apă!

Limbajul epigramelor

Epigrama are norme de etică proprii, despre care Geo Olteanu, vicepreşedinte al Uniunii Epigramiştilor din România, arăta, în volumul „Studii şi eseuri despre epigramă” publicat de Editura Premier în anul 2001, la pagina 39, că:

Indiferent din ce categorie este, satirică, umoristică sau aforistică, dacă se exprimă direct sau metaforic, dacă e în atac sau apărare, dacă e motivată sau nemotivată, epigrama trebuie să aibă o anumită ţinută, o anumită decenţă sau demnitate. Ea nu trebuie să lovească mortal, ea trebuie să caute îndepărtarea viciului, nu uciderea celui vicios. Ea nu trebuie să conţină insulte, calomnii, invective sau denigrări, ea nu trebuie să ţintească în defectele fizice sau psihice ale subiecţilor, în situaţia sănătăţii lor, lucruri de care, în general, omul nu este răspunzător; nu trebuie să se râdă de infirmităţi sau să se ţintească în oamenii bătuţi de soartă. Epigrama trebuie să fie capabilă de o anumită sportivitate şi cavalerism pentru a nu jena principiile generale de etică. În afară de acestea, sub aspectul etic dar şi estetic, epigrama trebuie să folosească un limbaj adecvat, fără vulgarităţi, expresii triviale sau licenţioase.

Autorul citat invocă cele scrise de Marţial în prefaţa la cartea întâia de epigrame:

Îmi place să cred că am pus în cărţile mele destulă măsură, pentru a nu jigni pe aceia ce ştiu să se judece singuri. Versurile mele nu trec dincolo de buna cuviinţă datorată şi celor mai de jos oameni.

Acelaşi Geo Olteanu exemplifică faptul că şi Păstorel a publicat, în ”Strofe cu pelin de mai, pentru Iorga Nicolai…” trei epigrame ce nu respectă normele de etică mai sus enumerate, apreciere cu care suntem de acord:

Filosoful

În lume nici o faptă nouă,
Pe a progresului cărări:
Musca Ţzeţze face ouă,
Domnul Iorga cugetări.

Vendeta

Mi-ar arunca în cap cu tomul
De-ar şti academicianul
C-am scris că e păros (ca Omul)
Şi colosal (ca Caraimanul).

Explicaţie

Fie Neamţ, Chinez, Hindus,
Omul din maimuţă vine,
Numai Iorga, ştim prea bine,
Că se trage din Larouse.

Mai delicată este situaţia celorlalte epigrame licenţioase, bănuite a fi fost scrise de Păstorel, şi aceasta datorită existenţei unor justificări precum:
– posibilităţii ca unele dintre ele să nu fie creaţii ale lui Păstorel, ci ale unor autori anonimi şi să-i fi fost atribuite lui eronat sau chiar intenţionat, de către cei ce au avut sarcina să-şi argumenteze acuzaţiile pentru obţinerea condamnării lui penale pentru „Uneltirea contra ordinei sociale”.
– posibilităţii ca ele să fie cu adevărat creaţiile lui Păstorel, ca arme mai eficace în lupta contra regimului instaurat după 23 August 1944, caz în care – ca în orice război – excesele sunt tolerate şi chiar aplaudate atunci când apropie victoria. Fireşte, situaţia fiecărui catren de acest fel trebuie examinată aparte, motiv pentru care le redăm:

Diviziei prizonierilor români din U.R.S.S. realizată de Ana Pauker: Tudor Vladimirescu – Debreţin

Din falnic vânător de munte,
Ana mi te-a făcut Pandur –
Întâi ţi-a-nfipt o stea în frunte
Şi-apoi un debreţin… în tur.

La Pelişor, palat transformat în „casă de creaţie”

Voi, creatori ai artei pure,
Ce staţi acuma la pădure
Să fiţi atenţi când vă plimbaţi
Să nu călcaţi în ce creaţi!

La restaurantul Uniunii Scriitorilor

Beau băieţii harnici
De cu seară-n zori:
Unii sunt paharnici,
Alţii turnători.

Din păcate, am constatat că există epigramişti care-şi doresc gloria nonconformistului Păstorel, încălcând flagrant normele de etică specifice îndeletnicirii, fără să aibă scuzele lui. Limbajul folosit în aceste texte nu-i era caracteristic lui Păstorel, nu era în mod obişnuit întâlnit în producţiile sale şi nu este exclus ca un anumit text să-i fie atribuit în unul din modurile mai sus enunţate.

* * *

N-am vrea ca imaginea lui Păstorel să pălească din cauza discutării unor aspecte apărute la trecerea acestei ţări prin perioade nefaste precum criza din 1929-1933, războiul, comunismul, ş.a., dar nici ca actualii epigramişti să motiveze excesele lor tot pe seama unei actuale situaţii nefaste. Păstorel are şi creaţii care-i justifică situarea în fruntea epigramiştilor români din toate timpurile. Dintre acestea vom oferi, cu prioritate, pe cele privind vinul pe care nu doar Păstorel îl apreciază şi este de neîntrecut atunci când îl laudă şi aceasta nu numai în madrigale:

Aroma vinului

Aroma vinului trecut
Încet la cap se suie
Era pe când nu s-a băut
Azi l-am băut şi nu e.

Causas rerum

Află, bând paharul
Mic, dar venerabil,
Că nu-i vin Cotnarul,
E soare potabil.

Domnilor cârciumari din ţara mea

M-a ajuns amarul,
Apa şi veninul:
Să vă fie anul
Cum v-o fi şi vinul.

Laringologului

Când îmi spui: „Deschide gura!”
Şi te uiţi în ea cu farul,
Vrei să dregi cu picătura
Ce n-am dres eu cu paharul!

Pentru subtilul…

Pentru subtilul amator
Care-şi respectă al său gât
E bună apa de izvor
Dar ca uzaj extern. Atât!

Popei Man

Popa Man e om cu cap,
Bere bea-n polobocel;
Doar nu-s capră, zice el,
Să mă mulţumesc c-un ţap.

Să cred

Să cred nu ştiu în care Dumnezeu
Şi cui să mă închin nu am habar,
Dar am crezut şi crede-voi mereu
În Artă, în Moldova şi-n Cotnar.

Suav, amurgu…

Suav, amurgu-şi lasă rugina în pahare,
Miresmele grădinii în noi se răspândesc
S-a desfundat clondirul cu vin moldovenesc,
Mai toarnă, cârciumare, mai cântă, lăutare!

Sfrijită ca o Sfântă Vineri

Sfrijită ca o Sfântă Vineri
Mi-a spus o babă: la români,
„Băbeasca” place mult la tineri,
Pe când „Feteasca” la bătrâni.

Şi astăzi

Şi astăzi, ca-n atâtea seri
Când pivniţa-i adâncă,
Tăria vinului de ieri
Ne urmăreşte încă.

Unui antialcoolic

Oare nu-ţi mai aminteşti,
Vorba din bătrâni lăsată?
Din beţie te trezeşti,
Din prostie niciodată.

Consolare

Două lucruri mai alină
Al meu chin şi a mea boală:
Damigeana când e plină
Şi femeia când e goală.

Dar nu trebuie ascuns că Păstorel şi-a pus totuşi o întrebare dificilă căreia i-a dat şi răspuns:

Ce e femeia?

Vă fac şi eu o mărturie
(De-aude mama, mă despică):
Femeia-i ca o jucărie –
De umbli mult la ea… se strică!

Tot Păstorel, din grijă pentru urmaşii lui epigramişti, le-a destăinuit ceva foarte scump:

Secretul scrierii epigramelor bune

Din coadă versul ca să sune,
Aşază-l bine pe picioare,
Adaugă patru rime bune
Şi nu uita să pui şi sare.

Să fi uitat Păstorel că mai e necesar şi puţin piper?

SlabAcceptabilOKBunExcelent 6 voturi
Se încarcă...

5 comentarii la 115 ani de la naşterea lui Păstorel Teodoreanu

  1. Alexandru Cetateanu a spus:

    Felicitari, domnule Gheorghe Culicovschi !

    Ati sintetizat in mod minunat opera marelui Pastorel.

    Imi permiteti sa public acest articol in Destine Literare (www.scriitoriiromani.com ) la Montreal ?

    Cu deosebita pretuire,

    Alexandru Cetateanu

  2. Gheorghe Culicovschi a spus:

    Din Blog.Citatepedia.ro în Destine Literare din Canada

    La 30 iulie 2009 mi-a fost publicată în
    Blog.Citatepedia.ro lucrarea intitulată „115 ani de la naşterea lui Păstorel Teodoreanu”.
    Comentariul, adăugat la 10 decembrie 2009
    de poetul Alexandru Cetăţeanu, preşedinte al Asociaţiei Canadiene a Scriitorilor Români şi director al Revistei lunare Destine Literare, exprimă aprecieri favorabile la adresa lucrării mele, citită de domnia sa în Blog.Citatepedia.ro şi-mi solicită încuviinţarea să o publice în revista susmenţionată ce apare lunar la Montreal, Canada.
    Nu am avut nici un temei să resping o asemenea onorantă solicitare încât – marţi 2 februarie 2010 – am avut plăcerea să primesc un colet poştal conţinând o carte poştală ilustrată cu imagini din Montreal, mulţumiri pentru colaborare şi revista Destine Literare, expediate din New York chiar de domnul director Alex Cetăţeanu, revistă având 114 pagini mărimea A4, conţinând numeroase articole scrise de mulţi dintre cei 30 scriitori români din Canada, cei 41 membrii simpatizanţi şi colaboratori precum şi 8 membrii onorifici ai susmenţionatei asociaţii.
    Printre Membrii onorifici post mortem ai Asociaţiei Canadiene a Scriitorilor Canadieni sunt amintiţi Grigore Vieru şi Cezar Ivănescu.
    În patru dintre paginile revistei este publicată prima treime a lucrării mele precizându-se că restul va apare în numărul următor.
    Una dintre pagini redă cinci epigrame-răvaşe scrise de George Filip (Canada).

    O plăcută surpriză a constituit-o faptul găsirii –
    pe lista membrilor simpatizanţi şi colaboratori – a cunoscutului epigramist piteştean Traian Gărduş care este reprezentat pe Citatepedia.ro de 15 dintre epigramele sale adăugate de Mike Farcaş, Ion Untaru şi cel ce semnează prezenta ştire cu îndemnul: adăugaţi cât mai multe dintre creaţiile voastre pe Citatepedia.ro pentru a le da şansa a trece peste multe mări şi ţări!

    Gheorghe Culicovschi

  3. Vasile Mandric a spus:

    Felicitari D-le Georgica pentru articol si
    LA MULTI ANI de ziua Domniei-Voastre.Sa fiti
    sanatos si fericit impreuna cu familia.Mi-a
    facut mare placere sa va lacturez si aceasta
    interesanta lucrare.Va multumesc !

  4. Tatu Petrica a spus:

    La sfarsitul anului 1973 mi se pusese o pata:voiam neaparat un volum de versuri de Minulescu.Nu l-am gasit,in schimb,librarul,un tip jovial,mi-a oferit o carte,pe a carei coperta era scris Al.O. Teodoreanu,Versuri.
    Asa l-am cunoscut pe Pastorel.Aveam 17 ani.Cartea nu o mai am pentru ca l-am facut cunoscut si altora pe acest fara de pereche magician al vorbelor de duh.Mi-au ramas in minte o suma de stihuri care lipsesc din pagina si pe care le reproduc din memorie,cerandu-mi scuze pentru o eventuala eroare.Cu multumiri domnului Gheorghe Culicovschi pentru pagina de mai sus!
    Poezia ,,Spovedanie” este de fapt un sonet care mai contine doua tertine ce suna astfel:
    …Iar cand voi parasi aceasta lume,
    In care m-am tinut de chef si glume
    Si clipa-aceea m-o gasi mahmur,

    Voi da cu tifla-n omenirea toata
    Si voi intra ,cu plosca ridicata
    In tagma ta,batrane Epicur!

    Volumul de versuri,,Strofe cu pelin de mai/Contra Iorga Nicolai”mai contine o serie de epigrame necitate pe care-mi ingadui sa le reproduc mai la vale:
    Din raportul unui jandarm rural,in urmarirea unui hot:
    Cum gloantele nu-l nimereau,
    Din Iorga i-am racnit un vers
    Si hotul s-a oprit din mers,
    Cazand gramada:Ma predau!
    Intepaturile adresate lui Nicoale Iorga au continuat.Cu ocazia inaugurarii Targului Mosilor,prezenenta lui Iorga la deschidere a fost remarcata de Pastorel astfel:

    S-au retras pe rand in laturi
    Sutele de curiosi
    Ca sa treaca printre paturi
    Cea mai mare dintre maturi
    Ce s-a fost vazut la Mosi!

    Boala oratoriei a fost astfel taxata:

    Fugarise vanatorul
    La Valeni,un pui de urs,
    Dar l-a fost ucis la curs,
    Domnnul Iorga,oratorul,
    Nu c-un glonte,c-un discurs!

    Productiile literare a le lui Nicolae Iorga (lucrarile dramatice) erau foarte slabe calitativ,in comparatie cu lucrarile istorice.In calitate de ministru al instructiei publice,si-a introdus piesele,in repertoriul teatrelor bucurestene.Iata ce a iesit la premiera piesei ,,Sarmala”:

    Cand s-a fost pornit ,,Sarmala”,
    Ca un tren hodorogit,
    Lumea sforaia in sala
    Ca-n vagonul de dormit!

    Si o alta:

    Domnul Iorga umple scena
    De paiate si stafii…
    El nu naste ca balena,
    Puii vii!

    Tot despre teatrul lui Iorga:

    Un critic mi-a soptit in pauza
    Acestei inscenari funeste:
    ,,O fii el dramaturg dar este,
    Hororis causa!”

    Iorga era un scriitor prolific ,fapt ce nu putea trece neobservat , de aceea Pastorel se adreseaza faraonului
    Sesotris:

    N. Iorga peste veacuri te desfide
    Si mai piramidal ca tine, Sesotrise,
    Tu ai cladit din piatra piramide,
    El le-a facut numai din manuscrise!

    N. Iorga infiinteaza ziarul ,,Neamul Romanesc”:

    Cand doarme preailustrul domn,
    Trei stenografi il urmaresc,
    Caci tot ce spune Iorga-n somn,
    Apare-n ,,Neamul Romanesc”!

    Si o alta privitooare la pofta de scris a lui Iorga:

    Pentru pedicuri pastreaza
    O teribila manie,
    Ca pe cand il opereaza,
    Il impiedeca sa scrie!

    Cu ocazia numirii lui Iorga in functia de prim ministru, Pastorel realizeaza un joc de cuvinte , pornind de la numele ,,Tascu”(Gheorghiu):
    Fiindca i-a venit orgoliu
    Si-a intrat si el in gasca,
    Are Iorga potofoliu,
    Insa nu mai are Tasca!

    Mai sunt destule epigrame despre Iorga dar nu mi le mai amintesc… Poate alta data…

    Pentru propriul mormant, Pastorel propune urmatorul epitaf:

    Aici zace Pastorel,
    Om ales si spirit fin,
    Daca treceti pe la el,
    Nu-l treziti , ca cere vin !

    Traducatorul si sonetistul Mihai Codreanu a replicat:

    Aici zace Pastorel,
    Oarecum neconsolat,
    Pentru prima data mort,
    Fara sa mai fie beat !

    Printul Stirbey , proprietarul unei fabrici de mezeluri, era cat pe ce sa-si falimenteze afacerea. L-a salvat
    casatoria cu o printesa bogata:

    Iata o problema
    Ce-o stie tot regatul,
    Printesa e cu leul
    Si printul cu carnatul !

    Suspectat de ciroza uscata, pleaca in strainatate spre a se trata cu ape minerale.De acolo trimite celor din
    tara o suita de epigrame:

    Aici stau nemtii si s-adapa,
    Privind paharele poncis,
    Beui si eu cu dansii, tata,
    Dar am baut-o pe furis!
    ———————–
    Un dor de tara subversiv ma sa pa
    Si iaca, daca vreti sa stiti ce fac,
    Ma plimb si toata ziulica tac,
    Si-atunci cand termin de tacut, beau apa!
    ———————–
    Apa asta e sarata
    Si de-o bei pe indelete,
    E periculoasa, tata:
    Face sete!
    ———————-

    Pastorel a scris poezii sensibile dintre care imi amintesc ,,Odeleta”:

    Te-am urmarit, ascuns intre perdele,
    De chipil tau, cu ochii plini de sete,
    Si ti-am sapat albstre oedelete,
    Pe mozaicul fanteziei mele!

    Din ce senin Bosfor , din ce serai,
    Venisi , sultana, mintile sa-mi iei,
    Ai evadat , din visul carui bey,
    Din ce vrajita pipa de emai?

    Si ce capriciu de erotic zeu
    Te-a animat, fragila statueta,
    Ca-n templul trist al sufletului meu
    Sa-ti plimbi vrepusculara silueta?

    Si- apoi , cu o regala nepasre,
    Sa te cobori pe trepte de sonete,
    Spre inima-mi ce-ti cade la picioare,
    Ca un umil buchet de violete !

    Atat imi amintesc…Deocamdata…

  5. cobra a spus:

    Fiţi amabil, de unde ştiţi că pe Ionel îl chema de fapt Ioan-Hipolit Teodoreanu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook