Zbor în jurul soarelui
Librăria Humanitas de la Cişmigiu organizează miercuri, 6 iulie 2016, de la ora 19:00, o seară dedicată bestsellerului New York Times, tradus în peste douăzeci şi cinci de ţări, „Zbor în jurul soarelui” de Paula McLain. Romanul recompune povestea fascinantei Beryl Markham, antrenoare de cai de curse şi aviatoare temerară care a realizat, în 1936, primul zbor solo peste Atlantic, de la est la vest. La eveniment participă Sandra Ecobescu, preşedinte Fundaţia Calea Victoriei, Dana Jenaru, critic literar, şi Mihaela Cârlan, redactor-şef Catchy. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.
După succesul internaţional al romanului „Soţia din Paris”, în care readuce la viaţa povestea de dragoste dintre Ernest Hemingway şi Hadley Richardson, cuplu teribil al Parisului anilor ’20, Paula McLain revine cu un nou roman, „Zbor în jurul soarelui”, dominat de o scriitură densă şi un ritm intens, pe măsura pasiunilor eroinei sale, Beryl Markham. Paula McLain construieşte şi aici un roman caleidoscopic în care ficţiunea se împleteşte cu elemente biografice. Accentul cade pe refacerea unui parcurs afectiv emoţionant şi, mai ales, a unui tragic triunghi amoros care a fost celebru în epocă, format din Beryl Markham, Denys Finch Hatton şi baroneasa Karen Blixen, autoarea cărţii „Din inima Africii”.
Beryl are doar câţiva ani când se mută la fermă din Kenya, iar la scurtă vreme mama o părăseşte. Singura sursă de informaţii despre lume sunt băştinaşii kip, care trăiesc pe pământul tatălui său. Prima şi cea mai importantă lecţie deprinsă de Beryl ţine de libertatea deplină, în armonie cu natura africană, pe care începe s-o respecte şi s-o preţuiască. Fetiţa se transformă încet, încet într-o tânără voluntară, cutezătoare, prea puţin dispusă la concesiile pe care le pretinde societatea expaţilor britanici. Meseria ei neobişnuită de antrenoare de cai de curse stârneşte rumoare, mariajele ratate şi legăturile sale amoroase sunt vehement condamnate de cei din jur, astfel încât hotărăşte să-şi urmeze visul şi să devină aviatoare.
Revista People descrie romanul ca fiind „un portret minunat al unei femei excentrice care a trăit – cu neînfricare – aşa cum şi-a dorit.”
Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 021.3114001 sau la adresa de email cismigiu@humanitas.ro, în limita celor 100 de locuri disponibile, până în data de 6 iulie, ora 18:30.