7 ianuarie 2022

Viața prin ochi de poet

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, lansează elevilor din județul Bihor invitația de a participa la un concurs de poezii intitulat „Viața prin ochi de poet”.

În 15 ianuarie 2022 se aniversează 172 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, iar în 27 ianuarie se comemorează 103 ani de la moartea poetului Ady Endre, ambii fiind personalități care au influențat decisiv literaturile română și maghiară.

Concursul „Viața prin ochi de poet” își propune să stimuleze talentul literar al elevilor din județul Bihor, în condiții de deplină libertate de creație, cu explorarea unui orizont ideatic și emoțional propriu fiecărui autor.

Participarea la concurs presupune redactarea unei poezii (maximum două), pe o temă la alegere, în limba română sau maghiară, de către elevii din ciclurile primar, gimnazial și liceal, pe o foaie format A4, cu caractere de 12, Times New Roman, la un rând distanță. Creațiile literare sunt trimise în format electronic, sub forma .doc/.docx, pe adresa de email pedagogiemuzeala@mtariicrisurilor.ro, până la data de 15 ianuarie 2022. Creațiile literare care nu respectă criteriul originalității, precum și cele redactate fără diacritice, sunt descalificate.

În cadrul concursului, există două secțiuni

  • 1. Poezie în limba română, categoria 7 – 14 ani, respectiv 15 – 18 ani
  • 2. Poezie în limba maghiară, categoria 7 – 14 ani, respectiv 15 – 18 ani

Jurizarea are loc în perioada 17 – 21 ianuarie 2022, iar premierea celor mai bune creații literare are loc, în măsura situației impuse de starea de alertă, într-un cadru festiv, în data de data de 26 ianuarie 2022, la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, str. Iosif Vulcan, nr. 16, pentru secțiunea în limba română, și în data 27 ianuarie 2022, la Muzeul Memorial „Ady Endre”, Parcul Traian nr. 1, pentru secțiunea în limba maghiară.

Sunt acordate locurile 1, 2 și 3, pentru fiecare categorie, precum și un premiu special la fiecare secțiune.

Lucrările participanților sunt transmise însoțite de următoarele date de identificare ale acestora: nume și prenume elev, titlul poeziei, profesor coordonator, unitatea de învățământ, număr de telefon, adresă de e-mail.

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0259706101, persoană de contact Lavinia Ungureanu, muzeograf Relații Publice și Expoziții și responsabil de proiect.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook