14 martie 2017

Uneori

După ce ne-a spus că „Se poartă vara”, apoi a schimbat registrul cu balada „Cuvintele tale”, Nicole Cherry revine la stilul care a consacrat-o şi lansează single-ul „Uneori”, ilustrat de un videoclip în regia lui Iura Luncaşu. Piesa, compusă de artistă, alături de Şerban Cazan şi Dorian (echipa Hahaha Production), ne dezvăluie latura sensibilă şi sentimentele pe care aceasta le simte la această vârstă, maturizarea ei.



Nicole Cherry declară:

Piesa a fost compusă de mine, împreună cu Şerban Cazan şi Dorian, adică echipa Hahaha Production, cu care am rezonat de la primele mele idei, până la producţia finală, şi cărora le mulţumesc, pentru toată încrederea acordată. Sper că noul meu single să vă ajungă la suflet, pentru că reprezintă sentimentele mele, puse pe note muzicale. Mulţumesc şi Universal Music România/MediaPro Music, La Clique Music, pentru tot sprijinul oferit.

La filmările clipului, Nicole şi-a dorit să aibă alături o parte din fanii ei, care au jucat roluri importante şi au avut, totodată, şansă de a o cunoaşte mai bine, atât pe platourile de filmare, cât şi personal.

Nicole adăugă:

Videoclipul este de mare efect, cu multă distracţie şi un scenariu, pe alocuri, amuzant. Ca la „Cuvintele tale”, şi de această dată, pentru „Uneori” am lucrat cu Iura Luncaşu, un adevărat profesionist, alături de care am făcut o super echipă. Mi-am dorit să am alături o parte din fanii mei, care au jucat spectaculos şi pe care i-am şi cunoscut, cu această ocazie.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook