6 mai 2022

Trandafiri

Romfilatelia invită pasionații în universul florilor să descoperiți pe timbrele emisiunii „Trandafiri”, flori delicate, într-o cromatică încântătatoare. Emisiunea filatelică este disponibilă începând de vineri, 6 mai 2022.



Emisiunea este alcătuită din patru timbre, 4 minicoli 
de 5 timbre cu vignetă, 4 coli de 32 timbre cu tabs-uri, un bloc de patru timbre dantelate și imagine tematică în perfor parțial și un plic „prima zi”.

Trandafirul, prin gama foarte variată de culori și arome, a fost întotdeauna una dintre cele mai apreciate flori, fiind supranumit și „Regina florilor”. Trandafirii sunt nelipsiți din decorul celor mai multe parcuri. Trandafirii atrag prin gingășia florilor și coloritul petalelor, dar și prin parfumul variat cu arome de la fructe până la condimente; este știut faptul că în momentul în care cineva primește o floare, din instinct o miroase. Rozele au ocupat și ocupă un loc important în orice amenajare peisagistică.

Rosa ‘Mainzer Fastnacht’, Mathias Tantau Jr., Germania 1964, Tea hibrid, ilustrat pe timbrul cu valoarea de 2,10 lei, este un soi de trandafir cu vigoare mijlocie-mare, cu o creștere de până la 120-150 cm și o deschidere a tufei de 40-50 cm.

Rosa ‘Christopher Columbus’, Meilland, Franţa 1992, Tea hibrid, reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 3,90 lei, este un soi de trandafir viguros, cu o înălțime de 150-170 cm și o deschidere a tufei de 50-60 cm.

Rosa ‘Frisco’, Reimer Kordes, Germania 1986, Floribunda, redat pe timbrul cu valoarea nominală de 10 lei, este un soi de trandafir cu o creștere de până la 80-100 cm și o deschidere de 50 cm, lăstarii sunt erecți, prezintă spini în număr redus, frunzele sunt de culoare verde-închis, lucioase.

Rosa ‘Caprice de Meilland’, Meilland, Franța 1997, Tea hibrid, ilustrat pe timbrul cu valoarea de 16 lei, este un soi de trandafir cu vigoare bună, lăstarii erecți și lungi ajungând până la 150-180 cm înălțime și o deschidere a tufei în jur de 50 cm.

Rosa ‘Peace’, Francis Meilland, Franța 1935, Tea hibrid, redat pe plicul „prima zi” a emisiunii, este un soi de trandafir cu tufe viguroase cu o creștere de până la 120-170 cm și cu o deschidere a plantei de 50-90 cm, cu ramuri semi-erecte, dar drepte. Frunzele sunt de culoare verde-închis, groase și lucioase.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook