Tom şi Jerry
Vineri, 15, sâmbătă, 16, şi duminică 17 februarie 2013, de la ora 19:00, Teatrul Metropolis prezintă primele reprezentaţii ale spectacolului „Tom şi Jerry” de Rick Cleveland, traducerea şi regia de Florin Piersic jr. Spectacolul se adresează persoanelor de peste 16 ani.
Scenografia şi afişul sunt realizate de Tudor Prodan. Distribuţia este alcătuită din Florin Piersic jr., Paul Ipate şi Laurenţiu Bănescu. Asistent regie este Andreea Cipcă, iar de light design este responsabil Cătălin Nicolescu.
Florin Piersic jr. explică:
În piesa lui Rick Cleveland miza nu e o bucată de cașcaval sau o farfurie cu lapte. Tom și Jerry sunt oameni care omoară oameni. Singura asemănare cu desenele animate stă în situațiile comice.
Tom și Jerry e o comedie extrem de neagră, la care o să râzi cu lacrimi.
De crocodil.