Thank You
Diana Ross a lansat piesa „Thank You”, primul single de pe următorul ei album. Materialul omonim este lansat în toamna lui 2021. Tot albumul a fost înregistrat în studioul de acasă, evidențiind nevoia de iubire și de a fi împreună. Melodiile despre fericire, apreciere și bucurie, exprimă ideea că toți oamenii din viața ei au fost un factor important pentru cariera ei minunată.
Diana Ross a colaborat cu mai mulți compozitori și producători pentru album. Jack Antonoff, TroyMiller, Triangle Park, Spike Stent, Prince Charlez, Amy Wadge, Neff-U, Freddie Wexler, Jimmy Napes, Tayla Parx, Fred White și Nathanial Ledgewick au contribuit la albumul „Thank You”.
Albumul este o mulțumire pentru toți fanii care au fost mereu alături de Diana Ross. Aceasta a declarat că atunci când o să-i auzim vocea, îi vom auzi și inima.
Diana Ross este cântăreață, câștigătoare a 12 premii Grammy, producătoare muzicala și actriță nominalizată la premiile Oscar. Repertoriul său include piese R&B, soul, pop, disco și jazz. A debutat alături de formația The Supremes în anii ’60, lansându-se solo la începutul anilor ’70. De la începutul carierei cu The Supremes și până acum, Diana Ross a vândut peste 100 de milioane de discuri.