Filmul „Şefi de coşmar” („Horrible Bosses”), o comedie plină de umor inteligent şi idei diabolice, poate fi vizionat în România din 12 august 2011 în cinematografele: Hollywood Multiplex (Bucureşti şi Oradea), CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Patria (Bucureşti), Băneasa Drive In, Cityplex (Constanţa şi Braşov), Odeon Cineplex (Cluj), Cinema Florin Piersic (Cluj), Patria (Craiova), Centrul Cultural Eugen Ionescu (Slatina) şi reţeaua Cinema City (Sun Plaza, Cotroceni, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Iaşi, Piteşti, Timişoara).

„Şefi de coşmar” este o comedie excelentă, dată pe mâna unor actori de marcă, ce reuşesc să găsească vocea şi jocul potrivite pentru partiturile interpretate. Subiectul nu este extrem de complicat, născut ca răspuns la o întrebare pe care mulţi dintre cei care urmăresc filmul o pot înţelege: cum scapi de un şef care te terorizează, te umileşte şi se bucură de fiecare moment făcând asta? Simplu: îl omori. Iar pentru că nu te pricepi cum, cauţi un profesionist. Dacă te mai şi întovărăşeşti cu nişte prieteni care au şi ei aceleaşi planuri pentru şefii lor, şansele de a reuşi sunt garantate. Şansele să moară de râs spectatorii, desigur. Trebuie să spun că tensiunea acţiunii este extrem de bine dozată, situaţiile în care sunt puse personajele sunt de cele mai multe ori neaşteptate, iar răsturnările şi surprizele se ţin lanţ. Mi-a plăcut grozav cum se completează Nick, Dale şi Kurt (cei trei tineri puşi pe răzbunare, prieteni din copilărie) şi am râs împreună cu Jamie Foxx de naivitatea lor, care nu prea se diferenţiază de prostie şi trebuie taxată. Dar mă văd nevoită să spun că marele merit pentru fantastica atmosferă a filmului vine de la bestiile de şefi: Colin Farrell face un rol absolut inimaginabil, este pur şi simplu de nerecunoscut; Jennifer Aniston reuşeşte una dintre cele mai bune comedii ale ei, cu un rol fără nicio greşeală; iar Kevin Spacey… Păi, să spunem că dacă n-ar fi fost o comedie aşa bună, Spacey ar fi reuşit să o salveze de unul singur. Prin urmare, dacă nu vă deranjează limbajul licenţios şi destul de agresiv al filmului, puteţi să vă destindeţi cu una dintre cele mai trăsnite comedii pe care le-am văzut în ultima vreme.

Problema

„Aproape oricine a avut un şef de coşmar care, la un moment dat, i-a făcut viaţa mizerabilă,” spune regizorul Seth Gordon. „Cu toţii ştim ce tentant e să ne imaginăm cum ar fi dacă respectivii nu ne-ar mai sta în cale. Filmul acesta spune povestea a trei tipi care decid să treacă la fapte.”

„Dar,” adaugă el, „lucrurile nu ies chiar aşa cum s-ar fi aşteptat.”

Dacă mătrăşirea torţionarilor lor pare o măsură cam exagerată, la început, în curând devine clar că pentru aceşti trei angajaţi intimidaţi şi nefericiţi nu există o altă opţiune. Şi nu se poate spune că au avut de la inceput tendinte criminale, dimpotrivă, Gordon îi vede pe eroii filmului, interpretaţi Jason Bateman, Charlie Day şi Jason Sudeikis, ca pe nişte indivizi absolut obişnuiţi: ,,Nu sunt oameni răi. Ei fac tot ce pot, dar sunt prinşi în cursă şi transformaţi în victime de oamenii pentru care lucrează, într-un stil atât de umilitor încât cei trei ajung să nu mai poată răbda.”

Săptămână după săptămână, cei trei vechi prieteni Nick, Dale şi Kurt se întâlnesc la un pahar ca să se plângă împreună de situaţiile lor diferite, dar la fel de disperate, precum şi de indivizii responsabili de nefericirea lor: Harken (Kevin Spacey), şeful lui Nick, obsedat să deţină controlul; Pellit (Colin Farrell), moştenitor al companiei la care lucrează Kurt şi Julia Harris, dentista nimfomana, interpretată de o Jennifer Aniston de nerecunoscut în acest rol.

Pe măsură ce conversaţia (dar şi berea) îşi urmează cursul natural, cei trei se gândesc la cât de fericite le-ar fi vieţile şi carierele dacă detestabilii lor şefi ar dispărea din peisaj. Ce minunat ar fi dacă ar crăpa cu toţii ! Şi cat de mult o merită!

De aici, nu mai e decât un pas. Sau cel puţin aşa cred ei.

Problema e că, pe lângă indignare, fantezii reprimate şi cunoştinţe medico-legale adunate din zeci de episoade „Lege şi ordine”, cei trei n-au nici calificare, nici experienţă şi, categoric, nicio aptitudine pentru cariera de asasini. „Sunt 100% incompetenţi,” declară Gordon. Acest lucru le e dovedit fără umbră de îndoială şi de aceea cei trei decid să apeleze la serviciile unui ins eliberat condiţional, pe nume Motherf****r Jones, interpretat de Jamie Foxx.

Pornind de aici „povestea devine una liniară, o acţiune ducând la declanşarea alteia, până când lucrurile o iau razna într-un ritm rapid şi cei trei ajung într-un punct de unde nu mai pot face cale întoarsă,” explică regizorul, care adaugă că Sefi de cosmar e unul dintre puţinele scenarii care l-au făcut să râdă cu lacrimi.

Dacă omul care merge la cinema poate să înţeleagă crima şi mobilele sale, oricât de nejustificate ar fi, realizatorii cred că spectatorul poate să înţeleagă şi frustrarea tot mai acută care îi împinge pe cei trei indivizi la acţiuni extreme. Producătorul Brett Ratner, care a lucrat la Sefi de cosmar împreună cu partenerul său, Jay Stern, remarcă: „Titlul spune totul. A declanşat o reacţie promptă din partea tuturor celor care l-au auzit. Oamenii nu vor să admită că lucrează pentru un şef oribil, dar vorbesc despre foşti şefi sau menţionează vreun presupus prieten care are un astfel de şef. Toţi au experienţe nefericite în care se regăsesc şi de aceea e atât de amuzant.”

„De fapt, discutând despre film, am descoperit că sunt mai mulţi oameni decât credeam care au visat să-şi omoare şefii,” spune Jason Sudeikis, care joacă rolul lui Kurt, un om, în general, foarte cumsecade. În acest sens, filmul e povestea realizării la scară mare a ceea ce şi-au imaginat toţi angajaţii: să-şi împingă şefii de pe acoperişul unei clădiri înalte. Numai că Nick, Dale şi Kurt îşi asumă toate riscurile şi fac toate greşelile imaginabile…

„Ei sunt purtătorii noştri de cuvânt,” spune producătorul Jay Stern. „Sunt vremuri grele pentru toţi şi sunt mulţi oameni care se simt recunoscători că au o slujbă. În acelaşi timp, dacă e oprimat şi chinuit, omul se gândeşte „Chiar trebuie să îndur aşa ceva ? Chiar trebuie să-l rabd pe maniacul ăsta?” Cred că sunt mulţi oameni care, chiar dacă nu vor să-şi omoare şefii, n-ar suferi deloc dacă i-ar vedea atârnând pe un pod, deasupra unei autostrăzi, la ora de trafic maxim.”

„Când tipii decid să se răzbune, într-o manieră extremă, povestea pare un pic cam sumbră,” spune Stern. „Dar cei trei eşuează aşa de spectaculos încât nu mai e un film despre trei inşi care decid să-şi omoare şefii. Devine o aventură scandaloasă şi ilară în care se angajează cei trei după ce decid să-şi ia soarta în mâini şi ajung să fie implicaţi în chestii pentru care sunt complet nepregătiţi.”

Actorul care joacă rolul nefericitului Nick, Jason Bateman, este complet de acord: „Nu e o purtare raţională şi sper că nu există asemenea indivizi. Încercăm doar să-i amuzăm pe oameni. Dacă fac o corelaţie între filmul nostru şi vieţile lor, e minunat! Dar nu vă sfătuiesc să încercaţi aşa ceva acasă.”

Pentru a trata povestea aşa cum merită, realizatorii au abordat-o într-o manieră lipsită de inhibiţii şi au dat frâu liber umorului. De fapt, au dat frâu liber tuturor. Iată ce spune Ratner: „Filmul nu face nicio concesie. Ne-am dezlănţuit. Seth a avut o viziune extraordinară în ceea ce priveşte distribuţia şi realizarea filmului. Ştia cum trebuie să fie şi a reuşit să facă exact ce şi-a propus. E foarte dificil să creezi o miză reală, un sentiment de pericol real şi, în acelaşi timp, să-ţi păstrezi umorul. Cel mai mult îmi place că nu există nicio clipă senzaţia că glumele sunt spuse doar de dragul glumelor. Umorul e inevitabil asociat cu personajul, e o comedie de situaţie şi totul e inspirat de realitate.”

„Oamenii vor doar să meargă la muncă, să fie trataţi cu respect şi să plece acasă. Cer prea mult?”, vrea să ştie scenaristul Michael Markowitz. Markowitz este creditat şi cu ideea care a inspirat filmul şi admite că Sefi de cosmar a fost, în mare parte rezultatul propriei sale experienţe. „Scenariul ăsta a fost răzbunarea mea.”

Ceea ce publicul nu trebuie să uite nicio clipă, pentru a evita să-i judece prea aspru, este că „aceşti trei oameni se luptă pentru demnitatea lor. Trebuie să facă asta, să se ţină tari şi să fie bărbaţi,” spune scenaristul John Francis Daley. Referindu-se la o scenă în care acest spirit e demonstrat viguros, co-scenaristul Jonathan Goldstein adaugă: „… şi dacă demnitatea îţi cere să-ţi înfigi o periuţă de dinţi în fund, asta e!”

„Probabil că există filme mai adecvate, dacă vă interesează o poveste de maturizare care să vă umezească ochii,” admite Charlie Day, care joacă rolul timidului, dar perseverentului Dale.

În concluzie, Gordon declară: „Realmente, filmul n-are niciun mesaj. E doar o comedie nostimă, despre trei tipi care decid să-şi omoare şefii şi care sunt clar depăşiţi de situaţie, încă de la început.”

Planul

Gordon recunoaşte că acţiunea e susţinută mai ales de afinitatea de netăgăduit a celor trei actori principali, adesea denumiţi pe platou „Charlie şi cei doi Jason”. „Am avut mare noroc cu incredibila sinergie dintre trei actori comici desăvârşiţi, care s-au adaptat unul la ritmul altuia fără probleme şi au colaborat minunat.”

Camaraderia lor e cheia şedinţelor de brainstorming în care Nick, Dale şi Kurt încearcă să găsească soluţii şi să se încurajeze reciproc pentru ceea ce urmează să înfrunte. În cazul lui Dale, înfruntarea presupune contactul direct cu mâinile şefului şi cu orice altă parte accesibilă a corpului acestuia.

El este victima nimfomanei doctoriţe Julia Harris, care pare incapabilă să-şi ţină halatul închis când Dale e în încăpere. „Dale este romanticul iremediabil al grupului.” spune Charlie Day. „E îndrăgostit nebuneşte de logodnica lui şi vrea să fie un om bun, numai că şefa lui îl hartuieste constant. Uneori, nici amicii lui nu pot să-l înţeleagă.”

O lipsă de înţelegere motivată, ţinând cont că dr. Harris e interpretată de Jennifer Aniston. „Am tras la sorţi care dintre noi va juca rolul lui Dale, iar Charlie a câştigat,” spune în glumă Bateman. Aşa cum ştie toată lumea „nu înseamnă nu”, dar femeia asta încă n-a aflat. Când nu-i mai e de ajuns rutina zilnică de pipăit, exhibiţionism şi limbaj deocheat, ea trece la şantaj.

„N-am mai interpretat un personaj atat de grobian, pur si simplu n-am putut rezista. Dialogurile şi situaţiile sunt aşa de nostime, am acceptat imediat,” spune Aniston, care numeşte acest film „o plăcere vinovată pentru oameni care nu sunt fericiţi la muncă şi care pot să se elibereze un pic mergând la film şi susţinând cauza celor trei personaje.”

„Realmente, întindem coarda şi depăşim anumite limite, iar dr. Harris e în frunte, în toate privinţele, e vinovată fără drept de apel,” adaugă actriţa.

„Îmi place personajul pentru modul masculin în care îşi exprimă apetitul sexual. Am discutat cu Jennifer la repetiţii şi am stabilit că dr. Harris e ca un animal de pradă, ca un leu. Nu simt nimic, ei trebuie doar să se hrănească,” spune Gordon. „Era foarte important să găsim o actriţă care să poată juca rolul Juliei cu toată intensitatea şi obrăznicia delicioasă cerute de rol. M-am gândit că ar fi cu atât mai bine dacă am alege o actriţă la care publicul să nu se aştepte deloc. Acesta e un rol radical diferit de tot ceea ce a mai interpretat ea până acum şi e mortală ! Trebuie s-o vezi ca să-ţi poţi crede ochilor. E electrizant cum spune replicile. Este foarte curajoasă şi foarte amuzantă.”

Aniston a mai jucat cu Sudeikis în „The Bounty Hunter” şi cu Bateman în comedia romantică din 2010 „The Switch,” dar era prima dată când îi dădea replica lui Charlie Day. Amicul lui Dale, Nick, se confruntă cu un alt tip de dominaţie din partea şefului său: puternicul şi importantul vicepreşedinte Harken, interpretat de Kevin Spacey, care conduce în stil feudal compania Comnidyne Industries, unde bietul Nick munceşte ca un robot alături de colegii săi, sperând în van să aibă parte de mulţumiri şi recompense. Sau, măcar, de o ocazională zi liberă…

„Harken este un maestru al torturii psihologice,” spune Gordon. „Ni l-am imaginat ca pe un sadic sofisticat, de o agresivitate pasivă, genul de manager însetat de putere, aşa cum toţi ştim că există, în toate formele posibile. Kevin îl interpretează în mod strălucit.”

Spacey spune despre personajul sau ca: „Nici măcar nu te poţi îndoi de vinovăţia lui, nu-ţi trece nici măcar o clipă prin minte că e aşa de dur ca să le dea o lecţie sau ca să-i încurajeze pe angajaţii săi şi să scoată din ei tot ce au mai bun. Nu există nicio strategie subtilă care l-ar putea justifica. Harken e pur şi simplu o brută. E un om absolut îngrozitor.”

„Noi trei, cei care jucăm rolul şefilor, i-am împins pe angajaţi la limită şi cred că publicul va înţelege perfect de ce au ajuns să ne dorească moartea,” recunoaşte Spacey. „Din fericire, planurile lor dau greş în absolut toate privinţele. Cei trei iau cele mai proaste decizii imaginabile.”

„Ca subordonat direct al lui Harken şi ţintă preferată, Nick şi-a ispăşit toate păcatele din viaţa asta şi din orice alte reîncarnări,” spune Jason Bateman. „Nick este hotărât şi ambiţios şi îşi doreşte cu disperare să fie promovat. Harken i-a promis promovarea, dar toţi ştim că nu se va ţine de cuvânt. Este doar o manevră pentru a-l domina şi a-l emascula.”

Prin comparaţie, viaţa lui Kurt pare mult mai uşoară, cel puţin la început. La începutul filmului, el lucrează pentru amabilul Jack Pellit, interpretat de Donald Sutherland un om cumsecade şi integru. „Jack e genul de şef pe care ni l-am dori cu toţii,” spune Gordon. „Ne-am dorit un actor care să poată juca rolul unei figuri paterne, un soi de autoritate binevoitoare, iar Donald era perfect pentru asta. Când îl vedem interacţionând cu Jason Sudeikis, simţim literalmente respectul mutual care există între cei doi.”

Dar scenariul ideal nu poate dura şi Jack e în curând înlocuit de Pellit Jr., o aşchie fara scrupule care a sărit foarte departe de trunchi.

„Pellit Jr. reprezintă genul de haimana coruptă şi incompetentă care ia decizii deşi e clar că habar n-are de capul lui. Desigur, el va găsi un mod de a da vina pe altcineva pentru inevitabilele sale eşecuri,” spune Gordon.

„Pentru a-l juca pe Pellit a trebuit să fac apel la dobitocul care aş putea fi,” spune Farrell râzând. „Tipul ăsta se crede darul lui Dumnezeu pentru femei, el e cel mai deştept, cel mai mare petrecăreţ, e cel mai bun în toate. Totul face parte din uriaşa lui aroganţă, de fapt, e un fel de a ascunde faptul că simte că şi-a dezamăgit tatăl. În plus, îl roade invidia că tatăl său a avut o asemenea relaţie cu Kurt. Pentru rolul ăsta, Seth mi-a dat mână liberă să fac un personaj cât mai absurd şi mai bolnav cu putinţă.”

Farrell a contribuit semnificativ şi la înfăţişarea lui Pellit, sugerând coafura ridicolă şi burta de betivan, precum şi preferinţa lui pentru dragonii chinezeşti, ca un simbol al presupusei sale priceperi în artele marţiale. „Colin s-a transformat atât de radical că era practic de nerecunoscut,” spune Gordon. „S-a identificat cu personajul. Publicul va vedea aici o latură a sa cu totul nouă şi foarte amuzantă.”

Pentru Kurt, promovarea neaşteptată a lui Pellit n-aduce nimic bun. Sudeikis explică: „În primul rând, Pellit îl urăşte pe Kurt pentru că ştie că propriul său tată îl prefera, aşa că îşi face un punct de onoare din a distruge afacerea la care cei doi au muncit atât. De asemenea, pentru că ţine la banii lui, ca să-şi finanţeze stilul de viaţă, va arunca deşeuri chimice, graţie unei chichiţe legale care îi permite să facă acest lucru şi să scape nepedepsit. Aşa că, din punctul de vedere al lui Kurt, ucigându-l pe Pellit, el îi face o favoare lui Dumnezeu, dar şi sieşi. De fapt, e chiar bine intenţionat, dacă priveşti din perspectiva asta.”

Acest lucru e valabil pentru Dale şi pentru Nick. Dar oare vor reuşi? Aşa cum spune Dale: „Ăştia trei nu sunt deloc nişte genii criminale.”

Măcar sunt destul de deştepţi ca să-şi dea seama că au nevoie de ajutor. Intră în scenă Motherf****r Jones, un fost puşcăriaş, cu o poreclă unică, fler pentru situaţii dramatice şi o experienţă pe care e dispus s-o împărtăşească la un preţ modic… Îndată ce va decide care să fie preţul ăla.

„Jones e genul de consultant criminal, confidentul ucigaşilor,” spune Jamie Foxx. „Tipii ăştia intră în bar, căutând un asasin plătit. Auzind conversaţia celor trei şi realizând că sunt nişte tâmpiţi creduli, el realizează că are ocazia să facă nişte bani. Aşa că îi sperie un pic şi le spune exact ceea ce voiau să audă.

Numindu-l pe Jones „un antreprenor,” Gordon spune: „Jamie a adăugat detalii şi gesturi uimitoare în interpretarea sa. E un adevărat maestru.”

Foxx a lucrat cu regizorul şi cu costumiera Carol Ramsey, pentru a perfecţiona înfăţişarea lui Jones. El a avut ideea tatuajelor, acestea fiind ceva ce „nu mulţi ar face şi prea puţini au văzut.” A continuat cu hainele retro, cu ghetele cu vârf ascuţit şi cu alte lucruri de genul ăsta, pentru că e genul de tip care a stat foarte puţin la închisoare, dar care acum trăieşte în propria sa capsulă temporară. Când a ieşit de la închisoare a revenit la ţinutele care, credea el, erau în vogă înainte să fie închis.

Era necesară o oră şi jumătate pentru aplicarea tatuajelor, iar Foxx îşi aminteşte că „am ieşit o dată în lume, machiat aşa, oamenii au făcut poze, care apoi s-au răspândit pe internet, şi mulţi s-au gândit că Jamie Foxx şi-a pierdut minţile. Dar tatuajele întregesc personajul şi exact ăsta e genul de reacţie pe care mi-l doream.”

După întâlnirea lor cu Jones, lucrurile încep să se precipite şi cei trei eroi descoperă cât de departe sunt dispuşi să meargă. „Practic se trezesc implicaţi într-un plan aiuristic pe care nu l-au gândit bine înainte de a-l iniţia,” spune Bateman. „Planul e mult peste puterile lor. De câte ori sunt aproape să-l realizeze, se întâmplă ceva rău şi, de fiecare dată când vor să-l abandoneze, se întâmplă ceva care le dă speranţe. Noi trei suntem ca un singur personaj. Scenariştii au făcut o treabă minunată când au creat acest monstru cu trei capete.”

Pentru Day, „dacă Dale e un romantic, Kurt e exact opusul, e un muieratic fără jenă. Nick păstrează linia de mijloc, fiind un tip sobru şi destul de pedant. E amuzant să vezi cele trei personalităţi atât de diferite încercând să găsească o cale comună. E freudian: id, ego şi super-ego.”

„E puţin cam pretenţioasă exprimarea asta şi e tipică pentru Charlie,” dă replica Sudeikis. „Dar e foarte logică. Categoric e un caz de trei guri la un singur creier. Dale nu vrea să omoare pe nimeni, el e ultimul care intră în joc. Nick reprezintă punctul de vedere al publicului, e cel mai aproape de neutralitate, iar Kurt este tragaciul, este cel care porneşte avalanşa.”

În „Şefi de coşmar” apare şi Julie Bowen, în rolul impecabilei doamne Harken, care, după cum spune actriţa, „poate că este, dar poate că nu este o femeie uşoară. Dar chinuindu-l constant pe soţul ei, făcându-l să şi-o imagineze mereu în braţele altor bărbaţi, ea îl face să fie mult mai dur cu angajaţii.”

Lindsay Sloane apare în rolul logodnicei lui Dale, Stacy, care ignoră cu desăvârşire problemele lui de la serviciu, chiar şi atunci când acestea îi aterizează în poală. P.J. Byrne joacă rolul lui Kenny Sommerfeld, un fost manager de investiţii care a ajuns să cerşească bani de băutură, decăderea lui reamintindu-le constant lui a Nick, Dale şi Kurt că e foarte greu să găseşti o slujbă bună. Wendell Pierce şi comicul Ron White joacă rolul unor poliţişti suspiciosi, iar Ioan Gruffudd reprezintă prima mare greşeală a celor trei complotişti: un bărbat pe care îl angajează on line, fără să-şi dea seama că nu e deloc genul de profesionist la care se gândiseră ei.

Despre distribuţie

Jason Bateman (care îl interpretează pe Nick) a primit Golden Globe Award în 2004 pentru „cel mai bun actor într-un serial comic” şi a fost nominalizat la Emmy Award şi la două premii SAG pentru ireverenţioasa interpretare a personajului Michael Bluth din serialul de comedie multipremiat creat de Mitch Hurwitz, „Arrested Development.” De atunci, actorul, producătorul şi regizorul a obţinut statutul de vedetă masculină pe marele ecran, dar a revenit adesea la televiziune, continuând să scrie, să regizeze şi să producă proiecte pentru micul ecran.

După ce „Arrested Development” s-a încheiat în 2006, Bateman a obţinut roluri importante în filme. În martie 2011 a jucat în comedia „Paul” regizată de Greg Mottola , cupă un scenariu de Nick Frost şi Simon Pegg. Tot în 2011, el va apărea alături de Ryan Reynolds în comedia „The Change Up”, regizată de David Dobkin.

În 2010, Bateman a jucat alături de Jennifer Aniston în comedia romantică „The Switch.” Filmografia lui recentă include un rol secundar, alături de George Clooney în filmul nominalizat la Golden Globe şi Oscar, „Up in the Air”, regizat de Jason Reitman. De asemenea a jucat alături de Vince Vaughn şi Kristen Bell în filmul lui Jon Favreau „Couples Retreat”; şi a avut rolul principal în filmul lui Mike Judge „Extract”, produs de compania de producţie a lui Bateman, F+A Production. A avut şi un mic rol memorabil în comedia lui Ricky Gervais „The Invention of Lying” şi a interpretat într-o manieră dramatică şi emoţionantă un rol secundar în drama lui Kevin Macdonald, „State of Play.”

Pe micul ecran, Bateman a obţinut un contract foarte avantajos pentru compania sa, F+A Productions, pentru a crea, regiza şi scrie scenariul unor proiecte pentru Fox Television. Contractul a dat roade după ce Bateman a regizat episodul pilot al noii comedii difuzate de Fox, „Do Not Disturb,” în toamna lui 2008. De asemenea, în colaborare cu creatorul serialului „Arrested Development”, Mitch Hurwitz, a dat glas unor personaje din serialul de animaţie realizat de Fox, „Sit Down, Shut Up,” în aprilie 2009. În vara lui 2009 el a regizat şi a produs episodul pilot al serialului „The Merger” pentru FX Network.

În 2008, Bateman a jucat alături de Will Smith şi Charlize Theron în filmul lui Peter Berg, „Hancock”, una dintre producţiile cu cel mai mare succes de casă. Rolul a venit la scurt timp după una dintre cele mai de succes pelicule din istoria filmelor independente, „Jono”, în care Bateman a jucat rolul critic al potenţialului tată adoptiv. „Juno” a fost nominalizat pentru „cel mai bun film” de către majoritatea asociaţiilor de critici, şi a primit nominalizări la Golden Globe şi la Oscar.

În 2007, Bateman a jucat în thrillerul de acţiune regizat de Peter Berg, „The Kingdom”, iar înainte de asta, în fantezia „Mr. Magorium’s Wonder Emporium” cu Dustin Hoffman şi Natalie Portman, în regia lui Zach Helm. El a mai apărut în comedia „The Ex”; în filmul „The Break-Up” cu Vince Vaughn şi Jennifer Aniston; în „Dodgeball: A True Underdog Story”, cu Vince Vaughn şi Ben Stiller; şi în „Starsky & Hutch” cu Ben Stiller, Owen Wilson şi Vince Vaughn. În 2002, a jucat cu Cameron Diaz în comedia romantică „The Sweetest Thing”.

În adolescenţă, Bateman l-a interpretat pe fermecătorul intrigant Derek Taylor în „Silver Spoons”, ceea ce a dus la crearea unui nou serial, „It’s Your Move” în care personajul lui bateman juca rolul principal. A mai jucat cu Valerie Harper în „Valerie,” „Valerie’s Family” şi „The Hogan Family” între 1986 şi 1991. A fost o apariţie constantă într-una dintre comorile televiziunii americane, „Little House on the Prairie” cu Michael Landon.

În ianuarie 2010, Bateman şi prietenul său Will Arnett, alături de care a jucat în „Arrested Development” au creat compania DumbDumb Productions, pentru a produce spoturi publicitare, şi scurt-metraje care să fie difuzate pe internet.

Charlie Day (care îl interpretează pe Dale) este genul de actor, scenarist şi producător al cărui talent i-a asigurat admiraţia criticilor şi a publicului. Pe lângă rolul său principal din „It’s Always Sunny in Philadelphia”, Day lucrează ca scenarist şi producător executiv pentru serialul realizat de FX, serial creat de el în colaborare cu prietenii săi Rob McElhenney şi Glenn Howerton. „It’s Always Sunny in Philadelphia” va începe în curând al şaptelea sezon.

Recent, Day a jucat în comedia lui Nanette Burstein „Going the Distance”, cu Drew Barrymore, Justin Long, Jason Sudeikis şi Christina Applegate.

Născut în Bronx, New York, Day şi-a început cariera actoricească pe scenă. A jucat patru ani la Williamstown Theatre Festival, apoi a jucat rolul principal în piesa „Dead End” la Huntington Theatre in Boston.
Day a avut un rol recurent în serialul NBC „Third Watch” şi rolul principal în comedia FOX „Luis”. Tot în televiziune, a mai apărut în serialul ABC „Madigan Men” regizat de James Burrows; în serialul realizat de Comedy Central „Reno 911!”; în serialul produs de NBC, „Law & Order” şi în producţia ABC „Mary and Rhoda” cu Mary Tyler Moore în rolul principal.

Jason Sudeikis (Kurt) apare în prezent pentru al şaselea sezon consecutiv în venerabila producţie NBC, „Saturday Night Live.” Sudeikis a lucrat doi ani la rând ca scenarist pentru acest serial înainte de a apărea în mod regulat pe ecran, începând din 2005. El a cucerit publicul imitând vocile vicepreşedintelui Joe Biden, câştigătorului concursului „American Idol”, Taylor Hicks, precum şi cu rolul dansatorului de hip-hop din scheciul „What Up With That”.

Sudeikis a apărut recent alături de Owen Wilson, Christina Applegate şi Jenna Fischer în comedia fraţilor Farrelly „Hall Pass”, despre doi prieteni care îşi iau concediu de la mariaj timp de o săptămână.

Filmografia lui include: „The Bounty Hunter”, în care apare alături de Jennifer Aniston şi Gerard Butler; „Going the Distance”, cu Drew Barrymore, Justin Long şi Charlie Day şi „What Happens in Vegas”, cu Cameron Diaz şi Ashton Kutcher; precum şi roluri în „The Fan”, „Watching the Detectives”, „Bill”, „Semi-Pro” şi „The Rocker.” La finalul anului, Sudeikis va putea fi văzut în „A Good Old Fashioned Orgy”, regia şi scenariul fiind semnate de Pete Huyck şi Alex Gregory.

Sudeikis a primit recenzii entuziaste pentru rolul său din serialul NBC de mare succes NBC, „30 Rock”, unde a apărut în 12 episoade până acum, în rolul iubitului personajului interpretat de Tina Fey, Floyd. El a dat glas unor personaje din serialul de animaţie produs de Fox, „The Cleveland Show”, realizat de Seth MacFarlane, iar recent a avut un rol episodic în „It’s Always Sunny in Philadelphia” ca al patrulea membru al găştii lui Paddy, Schmitty.

Sudeikis este implicat în finanţarea spitalului de copii din Kansas City, precum şi a altor cauze caritabile.

Jennifer Aniston (care o interpretează pe Dr. Julia Harris) a făcut cunoştinţă cu actoria de la o vârstă fragedă, graţie tatălui său, John Aniston, care a jucat în drama NBC, „Days of Our Lives”, şi graţie naşului său, Telly Savalas.

Aniston a jucat recent în comedia regizată de Dennis Dugan, „Just Go with It”, alături de Adam Sandler şi Nicole Kidman; în „The Switch”, cu Jason Bateman şi în „The Bounty Hunter”, alături de Gerard Butler, în regia lui Andy Tennant. În 2009, a apărut în filmul „He’s Just Not That Into You”, inspirat de romanul cu mare succes comercial scris de Greg Behrendt şi de Liz Tuccillo, şi, alături de Steve Zahn, în comedia romantică „Management.” A mai jucat şi în „Love Happens”, cu Aaron Eckhart, precum şi în succesul de box office „Marley & Me”, o adaptare a cărţii lui John Grogan.

Înainte de asta, Aniston a jucat în comedia de mare succes „The Break-Up”, cu Vince Vaughn, şi în filmul „Friends with Money”, care a marcat revenirea sa la filmele independente. Atât interpretarea ei, cât şi filmul au fost primite cu entuziasm de critici. De asemenea, a jucat în filmul lui Rob Reiner, „Rumor Has It…”, în thrillerul „Derailed”, cu Clive Owen, „Along Came Polly”, cu Ben Stiller, şi în comedia de mare succes „Bruce Almighty”, cu Jim Carrey şi Morgan Freeman.

A fost nominalizată la Independent Spirit Award pentru interpretarea ei în filmul lui Miguel Arteta, „The Good Girl,” alături de Jake Gyllenhaal, care a primit recenzii entuziaste la Sundance Film Festival, în 2002. Aniston a mai jucat în filmul lui Stephen Herek „Rock Star,” alături de Mark Wahlberg; „She’s The One,” regizat de Ed Burns, cu Cameron Diaz; în filmul lui Glenn Gordon Caron „Picture Perfect,”cu Kevin Bacon şi Olympia Dukakis; în „’Til There Was You,” cu Jeanne Tripplehorn, Sarah Jessica Parker şi Dylan McDermott; în filmul apreciat de critici „The Object of my Affection,” cu Paul Rudd; în „Office Space” şi în „Dreams for an Insomniac.”

În 2006, Aniston a debutat ca regizoare cu filmul de scurtmetraj „Room 10,” inclus în seria de filme Glamour Reel Moments.

În 2004 Aniston a terminat al zecelea şi ultimul sezon al comediei de mare succes produse de NBC, „Friends.” Pentru rolul Rachel Green, ea a primit un premiu Emmy pentru „cea mai bună actriţă într-un serial de comedie” în 2002, un Golden Globe în 2003, la aceeaşi categorie, şi patru People’s Choice Awards. În plus, a fost nominalizată de cinci ori la Emmy, de două ori la SAG şi de două ori la Golden Globe.

Aniston, a cărei familie provine din Grecia, a locuit un an în acea ţară, înainte de a se muta la New York, după ce tatăl ei a obţinut un rol în drama de televiziune „Love of Life.” A început să studieze actoria la 11 ani, la Rudolf Steiner School. Este pasionată de artă şi, tot la 11 ani, câteva dintre picturile ei au fost alese pentru o expoziţie la Metropolitan Museum of Art din New York.

După ce a absolvit liceul de artă din New York, Aniston a obţinut roluri în producţii off-Broadway precum „For Dear Life” la New York’s Public Theater şi „Dancing on Checker’s Grave”. În 1989, a obţinut primul rol în televiziune, în serialul „Molloy.” Pe micul ecran, ea a mai apărut în „The Edge” şi „Ferris Bueller”, a avut un rol recurent în „Herman’s Head” şi a avut apariţii episodice în „Quantum Leap” şi „Burke’s Law”.

Colin Farrell (Pellit Jr.) a câştigat Golden Globe în 2008, pentru rolul din comedia neagră „In Bruges”, un film despre doi asasini plătiţi care se ascund în Bruges, după o facere complicată la Londra.

Recent, el a apărut în filmul lui William Monahan, „London Boulevard”, inspirat de romanul de succes al lui Ken Bruen, despre un fost puşcăriaş care rezistă ispitei de a reveni la viaţa de răufăcător, angajându-se ca bodyguard al unei tinere actriţe, interpretate de Kiera Knightley. A mai jucat în filmul lui Peter Weir „The Way Back”, cu Ed Harris şi Jim Sturgess, un film despre un grup de soldaţi evadaţi din gulagul siberian, în filmul lui Neil Jordan, „Ondine”, despre un pescar irlandez care descoperă o femeie pe care o crede sirenă şi în drama regizată de Scott Cooper, „Crazy Heart”, alături de Jeff Bridges

Farrell va apărea în curând în rolul unui vampir simpatic, în comedia horror regizată de Craig Gillespie, „Fright Night”, un remake al thrillerului din 1985, şi în filmul SF de aventură, „Total Recall” realizat de Len Wisemen, film care urmează a fi lansat în 2012.

Filmografia lui include roluri în: „Pride and Glory” de Gavin O’Conner; „Cassandra’s Dream” de Woody Allen; „Miami Vice”; „Alexander” de Oliver Stone; „The New World”, regizat de Terrence Malick; „Ask the Dust”, inspirat de romanul lui John Fante; „The Recruit”, cu Al Pacino; „A Home at the End of the World”, inspirat de romanul lui Michael Cunningham, precum şi roluri în două filme realizate de Joel Schumacher „Phone Booth” şi „Tigerland”. El a mai apărut în „Minority Report”, „Daredevil”, „American Outlaws”, „SWAT” şi „Intermission.”

Născut şi crescut în Castleknock în Republica Irlandeză, Farrell este fiul fostului fotbalist Eamon Farrell şi nepotul lui Tommy Farrell, ambii foşti jucători ai clubului de fotbal Shamrock Rovers în anii ’60. În adolescenţă, Farrell a vrut să calce pe urmele tatălui şi bunicului său, dar interesul i-a fost în curând atras de actorie, aşa că s-a înscris la Gaity School of Drama din Dublin. Înainte de a termina studiile, a primit un rol în mini-seria lui Dierde Purcell „Falling for a Dancer”, un rol principal în serialul BBC „Ballykissangel” şi, la scurt timp după asta, un rol principal în filmul de debut al regizorului Tim Roth, „The War Zone”.

Kevin Spacey (care îl interpretează pe Harken) este director artistic la The Old Vic Theatre Company din London. El a regizat producţia inaugurală, „Cloaca”, înainte de a juca în „National Anthems”, „The Philadelphia Story”, „Richard II”, „A Moon for the Misbegotten”, care s-a jucat apoi pe Broadway şi, recent, în „Speed-the-Plow”, cu Jeff Goldblum.

În teatru, Spacey a mai jucat în „The Iceman Cometh” de Howard Davies, la Almeida, Old Vic şi pe Broadway, rol pentru care a primit premiile Evening Standard şi Olivier pentru cel mai bun actor; „Lost in Yonkers”, pentru care a primit prmeiul Tony pentru cel mai bun actor în rol secundar, „Long Day’s Journey into Night”, cu Jack Lemmon, regizat de Jonathan Miller, pe Broadway şi West End; şi „The Seagull”, la Kennedy Center. De curând, a apărut într-o producţie The Old Vic „Inherit the Wind”, a doua sa colaborare cu Trevor Nunn. Va juca rolul principal în „Richard III”, în regia lui Sam Mendes.

Spacey a câştigat primul premiu Oscar pentru rol secundar, graţie interpretării din filmul „The Usual Suspects”. Rolul său din „American Beauty” i-a adus un al doilea Oscar, precum şi un BAFTA pentru cel mai bun actor în rol principal. Filmografia lui include roluri în „Swimming with Sharks”, „Se7en”, „LA Confidential”, „Glengarry Glen Ross”, „The Negotiator”, „K-Pax”, „The Shipping News”, „Superman Returns” şi „Beyond the Sea.”

Recent, a jucat în „Shrink”, cu Robin Williams; „The Men Who Stare at Goats”, cu George Clooney; „Casino Jack”, regizat de George Hickenlooper, pentru care a fost nominalizat la Golden Globe, categoria „cel mai bun actor”, şi în thrillerul „Margin Call”, cu Jeremy Irons, Paul Bettany, Demi Moore, Zach Quinto şi Simon Baker.

Compania lui, Trigger Street Productions, a produs filmele „21”, „The United States of Leland”, „The Big Kahuna” şi „Fanboys”, precum şi „The Social Network”, regizat de David Fincher, după un scenariu de Aaron Sorkin, care a obţinut Golden Globe în 2010 pentru cel mai bun film şi a fost nominalizat la trei premii Oscar. Trigger Street a fost nominalizată de 11 ori la premiile Emmy şi a câştigat premiul pentru cel mai bun film, graţie peliculei HBO „Recount”, în care Spacey a jucat rolul lui Ron Klain, consilierul lui Al Gore din timpul campaniei prezidenţiale din 2000. În plus, compania a fost nominalizată la 10 premii Emmy pentru filmul HBO „Bernard & Doris”, cu Ralph Feinnes şi Susan Sarandon, regizat de Bob Balaban.

Jamie Foxx (care îl interpretează pe Jones) a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor, graţie interpretării sale din filmul biografic regizat Taylor Hackford în 2005, „Ray.” De asemenea, a fost nominalizat împreună cu întreaga distribuţie a filmului la un premiu SAG şi a primit premiile Golden Globe, SAG, BAFTA şi NAACP Image, precum şi numeroase alte premii oferite de asociaţiile de critici din întreaga lume.

Tot în 2005 Foxx a fost nominalizat la Oscar,® Golden Globe, SAG, BAFTA şi Image Award pentru cel mai bun actor în rol secundar, graţie interpretării din thrillerul dramatic regizat de Michael Mann „Collateral”, în care a jucat alături deTom Cruise. De asemenea, a fost nominalizat la Golden Globe, SAG® Award şi a câştigat un Image Award pentru rolul condamnatului nominalizat la premiul Nobel pentru pace, Stan „Tookie” Williams din producţia FX Network, „Redemption.”

Recent, Foxx şi-a împrumutat vocea pentru realizarea desenului animat 3D „RIO”, a avut o scurtă apariţie în comicul film cu Robert Downey Jr. şi Zach Galifianakis, „Due Date”, şi a apărut în comedia romantică regizată de Garry Marshall „Valentine’s Day”.

Filmografia lui include „Law Abiding Citizen;” „The Soloist”de Joe Wright, alături de Robert Downey Jr.; „The Kingdom”; „Life Support”, cu Queen Latifah, film care a încheiat Sundance Film Festival în 2007 şi la care Foxx a lucrat şi ca producător executiv, precum şi adaptarea piesei „Dreamgirls”, pentru care a fost nominalizat la Image Award.

În februarie 2002, a apărut în primul său spectacol HBO Comedy Special, „Jamie Foxx: I Might Need Security”.

Foxx şi-a câştigat faima ca actor de comedie, apoi s-a alăturat lui Keenan Ivory Wayans, Jim Carrey, Damon Wayans şi Tommy Davidson în seria de scheciuri comice produse de Fox, „In Living Color”, creând unele dintre cele mai amuzante şi memorabile ale acestui serial. În 1996, a lansat „The Jamie Foxx Show”, unul dintre cele mai bine cotate seriale produse de The WB. Foxx a fost şi producător executiv al serialului şi a regizat mai multe episoade.

S-a făcut remarcat pe marele ecran în 1999 când Oliver Stone l-a distribuit în „Any Given Sunday”, cu Al Pacino. Foxx a mai jucat în filmul lui Michael Mann „Ali”, alături dee Will Smith, „Miami Vice”, „Jarhead”, „Stealth”, „Bait”, „Booty Call”, „The Truth About Cats and Dogs” şi „The Great White Hype.”

Despre echipa de producţie

Seth Gordon (regizor) a devenit unul dintre preferaţii publicului pentru abordarea lui francă, talentul de povestitor şi abilitatea de a găsi umorul în situaţiile de fiecare zi, atât ca regizor cât şi ca producător şi scenarist.

În televiziune, Gordon a creat şi lucreaz în prezent ca producător executiv la „Breaking In”, un serial de comedie cu Christian Slater, carea fost primit foarte bine de critici şi e unul dintre cele mai urmărite programe difuzate de Fox. Gordon a debutat ca regizor cu „Four Christmases”, în care joacă Vince Vaughn şi câştigătoarea premiului Oscar, Reese Witherspoon, în rolul unui cuplu care urăşte sărbătorile şi porneşte la drum pentru a-şi vizita cei patru părinţi divorţaţi în ziua de Crăciun.

El a regizat documentarul „The King of Kong: A Fistful of Quarters”, care a fost foarte bine primit de critică. Filmul a câştigat numeroase premii la mai multe festivaluri şi din partea mai multor asociaţii de critici, inclusiv Online Film Critics Society Awards, Dallas-Fort Worth Film Critics Association Awards şi Central Ohio Film Critics Association. Gordon lucrează în prezent la un remake după „The King of Kong.”

Gordon a fost unul dintre regizorii şi producătorii executivi care au lucrat la „Freakonomics.” Filmul a fost împărţit în patru capitole, lui Gordon revenindu-i cel despre autorii de mare succes comercial Stephen Levitt şi Stephen Dubnar.

Recent, Gordon a produs documentarul lui Dan Lindsay şi T.J. Martin documentary „Undefeated”, care va fi distribuit de The Weinstein Company. De asemenea, a fost producător executiv al documentarului lui J. Clay Tweel, „Make Believe”, care a avut premiera la Los Angeles Film Festival şi a fost difuzat de Showtime.

Gordon a regizat mai multe scurtmetraje: „Squirt”, „Fears of a Clown” şi „The Problem with Percival”, care au câştigat premii la festivalurile Sundance şi Slamdance. A produs şi editat documentarul realizat de Sundance „New York Doll”, care a fost lansat în cinematografe în 2005, şi a fost producător şi director de imagine la documentarul nominalizat la Oscar în 2006, „Shut Up and Sing.”

Gordon a absolvit Yale University, unde a studiat arhitectura şi filmele documentare. Gordon a predat la liceu, după terminarea studiilor şi a început să filmeze pe când locuia în Kenya, pentru a spune povestea satului în care lucra ca profesor.

Brett Ratner (producător) s-a remarcat ca unul dintre cei mai de succes regizori şi producători din Hollywood, cu opt filme care au avut încasări de peste 1,5 miliarde de dolari. La 26 de ani, a regizat primul său film artistic, o comedie cu un surprinzător succes comercial, „Money Talks”, cu Charlie Sheen şi Chris Tucker. Al doilea film al său, comedia de acţiune „Rush Hour”, cu Jackie Chan şi Chris Tucker, a obţinut 250 milioane de dolari în întreaga lume, deschizând calea pentru trilogia „Rush Hour” care a avut încasări de peste 740 de milioane de dolari. Este unul dintre puţinii regizori din istoria cinematografiei care realizat un film cu încasări de peste 100 de milioane de dolari, înainte de a împlini 30 de ani.

După succesul obţinut cu „Rush Hour”, Ratner a regizat drama romantică „The Family Man”, un succes la critică şi la public, cu Nicolas Cage şi Téa Leoni în rolurile principale. Al cincilea film al său a fost mult-aşteptatul „Red Dragon”, cu Edward Norton, Anthony Hopkins, Ralph Fiennes şi Emily Watson în rolurile principale. Următorul său film, „After the Sunset”, cu Pierce Brosnan, Salma Hayek, Woody Harrelson şi Don Cheadle, a avut un mare succes.

Ratner regizează acum comedia de acţiune „Tower Heist”, cu Ben Stiller, Eddie Murphy, Matthew Broderick, Téa Leoni, Gabourey Sidibe, Casey Affleck, Stephen Henderson, Judd Hirsch, Michael Peña şi Alan Alda, care urmează a fi lansată în noiembrie 2011. El a produs documentarul „Catfish”, thrillerul SF „Skyline”, dregizat de Colin şi Greg Strause, şi o nouă adaptare după „Albă ca zăpada”. Ratner a produs şi documentarul „Helmut by June”, despre legendarul fotograf Helmut Newton, precum şi „I Knew It Was You: Rediscovering John Cazale”, ambele pentru HBO. El a fost producător executiv al popularului serial de televiziune „Prison Break” şi al noii dame difuzate de CBS „Chaos”.
Ratner s-a implicat şi în publicarea de cărţi şi fotografii. Editura sa, Rat Press, a publicat controversata carte Naked Pictures of My Ex-Girlfriends. Propriul lui album, Hilhaven Lodge: The Photo Booth Pictures, a fost lansat în octombrie 2003. Fotografiile sale au apărut pe coperţile revistelor Vanity Fair, Interview şi Heeb Magazine, precum şi ale revistelorVogue, Homme, V-Life, Haute Living and Playboy.
Este membru în senatul Tisch School of Arts din cadrul NYU şi, recent, a devenit cel mai tânăr membru al consiliului de administrare al Centrului Simon Wiesenthal.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cinema, Impresii despre filme, Umor, Video, Ştiri
Comenteaza! »