10 noiembrie 2015

Sculptând în timp

Joi, 12 noiembrie 2015, de la ora 18:00, la Sala Eforie de la Cinemateca Română are loc lansarea volumului „Sculptând în timp“ de Andrei Tarkovski, publicat în premieră în România în Colecția Yorick a Editurii Nemira. Evenimentul este urmat de proiecția unuia dintre cele mai importante filme ale celebrului regizor rus.

intalnire

Invitații speciali ai serii sunt: Cristian Tudor Popescu, jurnalist, scriitor, critic de film; Laurențiu Damian, regizor, președintele Uniunii Cineaștilor din România; Mihai Fulger, critic de film, redactor-șef al Cinematecii Române; Raluca Rădulescu, jurnalist și traducătoarea volumului; și Monica Andronescu, coordonatorul Colecției Yorick a editurii Nemira.

Evenimentul deschide seria Întâlnirilor Yorick organizate de revista Yorick și de editura Nemira, ce vor avea loc lunar și care vor aduce în fața publicului bucureștean regizori, actori, scriitori, critici de teatru și de film pentru a discuta despre pasionantele arte ale spectacolului.

Volumul „Sculptând în timp“ de Andrei Tarkovski, în traducerea semnată de Raluca Rădulescu, apare pentru prima dată în România. Cartea, un jurnal de creație la care artistul a scris până în ultimele zile de viață, se constituie într-o mărturie directă a căutării. Andrei Tarkovski (își) pune întrebări despre film și artă în general, despre creator și public, despre valori și nonvalori. Lumea unuia dintre cei mai importanți cineaști din secolul XX se dezvăluie astfel într-o lucrare fundamentală pentru orice artist.

Cartea a fost publicată în coproducție cu Centrul Cultural Casa Artelor, Primăria Sectorului 3.

Andrei Tarkovski spunea:

Artistul nu este niciodată liber. Nu există oameni mai lipsiți de libertate decât artiștii. Ei sunt încătușați de talentul lor, sunt predestinați să fie în slujba talentului lor și tocmai prin asta în slujba oamenilor.

Artistul adevărat, întotdeauna în slujba nemuririi, încearcă să facă lumea nemuritoare și pe om să existe în această lume. Artistul care nu încearcă să descopere adevărul absolut și neglijează scopurile globale în favoarea detaliului nu este decât un caz trecător.

Filmul este singura artă în care autorul se poate simți creator al unei realități absolute, al unei lumi proprii, în sensul literal al cuvântului. Înclinația spre autoafirmare, proprie omului, se realizează direct și în totalitate numai în film. Filmul este o realitate perceptibilă și așa și este perceput de către spectator, ca o realitate paralelă.

Andrei Arsenievici Tarkovski s-a născut pe 4 aprilie 1932 la Zavrajie, în regiunea Ivanovo, Rusia. Fiu al poetului Arseni Tarkovski, a studiat muzica, pictura, sculptura, limba arabă și a lucrat in Siberia, în geologie.

În 1956 a fost admis la VGIK (Institutul Central de Cinematografie al URSS) de la Moscova, unde a studiat la clasa lui Mihail Romm. Atunci, sub influența neorealismului italian, a realizat primele scurtmetraje. După filmul de licență „Compresorul și vioara”, primul său lungmetraj, „Copilăria lui Ivan” din 1962, l-a impus în atenția publicului și a criticii, câștigând Leul de Aur la festivalul de la Veneția. După multe șicane cu cenzura, „Andrei Rubliov” (1966) a ajuns la Festivalul Internațional de Film de la Cannes în ultima zi, autoritățile sovietice dorind ca prin această întârziere să se evite posibilitatea unei nominalizări. Filmul a fost interzis în URSS până în 1971. „Solaris” (1972) a fost aclamat în țările comuniste și considerat replica sovietică a filmului american „2001: Odiseea Spațială”, regizat de Stanley Kubrick, cu toate că Tarkovski susținea că nu văzuse filmul. Din cauza următoarei creații, „Oglinda”, care prezintă episoade cu nuanțe autobiografice, regizorul a intrat din nou în vizorul autorităților societice. Au urmat „Călăuza” și „Nostalgia” (1983), cel din urmă filmat in Italia, sub ochiul vigilent al cenzurii. În anul următor artistul a plecat în Suedia, unde, cu ajutorul colaboratorilor regizorului Ingmar Bergman, a făcut „Sacrificiul”, ultimul său film, recompensat cu patru premii la Cannes, unde Andrei Tarkovski, devenit unul dintre cei mai importanți creatori de film din secolul XX, nu a putut fi prezent din motive medicale.

Regizorul, pe care Ingmar Bergman îl consideră cel mai mare regizor, inventator al unui nou limbaj cinematografic, ce surprinde „viața ca vis“, s-a stins din viață la 54 ani, departe de țara natala, la câteva luni de la terminarea filmului „Sacrificiul”. A fost înmormântat într-un cimitir pentru emigranții ruși în Sainte-Geneviève-des-Bois, Paris.