Să nu plângi
Librăria Humanitas de la Cişmigiu aşteaptă publicul miercuri, 23 septembrie 2015, de la ora 19:00, la lansarea volumului „Să nu plângi” de Lydie Salvayre, roman câştigător al Premiului Goncourt în 2014, una dintre cele mai aşteptate cărţi ale acestei toamne la Humanitas Fiction. La eveniment participă scriitorul Sebastian Reichmann, jurnaliştii Mihaela Dedeoglu şi Luca Niculescu, şi criticul literar Adina Diniţoiu. Întâlnirea este moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.
Nume de rezonanţă al literaturii franceze actuale, Lydie Salvayre a primit pentru romanele sale mai multe premii importante, culminând în 2014 cu Premiul Goncourt pentru „Să nu plângi„. Opera sa este tradusă în peste douăzeci de limbi.
Nonagenara Montserrat, împuţinată de vârstă şi de boală, rememorează, într-o savuroasă şi lipsită de pudibonderii franceză amestecată cu spaniolă, cele mai fericite şi tragice clipe ale vieţii ei, toate din vara anului 1936, când Spania era scindată între mişcările politice divergente, între ideal şi crimă. La cincisprezece ani, Montse, o fată dintr-un cătun catalan, ajunge în Barcelona revoluţionară, unde descoperă dragostea şi libertatea. Însă euforia începuturilor este întunecată violent de tăvălugul războiului. În Palma de Mallorca, teritoriu franchist, Georges Bernanos consemnează în „Marile cimitire sub lună”, pamflet publicat în 1938, regresia semenilor săi la stadiul de animalitate şi de acceptare a ororii, sub patronajul unei Biserici care şi-a trădat menirea.
În recenzia din Le Figaro se spune: „Unicitatea acestui roman, care prezintă vara anarhistă a anului 1936 de la Barcelona ca pe un moment de maximă intensitate, o constituie amestecul de universal şi de particular. Universalul este tot ce s-a spus, tot ce s-a ascuns sub tăcere şi tot ce s-a pus la cale la Berlin, la Moscova, la Paris şi în cele două Rome, cea a papilor şi cea a lui Mussolini, pe când spaniolii se omorau între ei; particularul este povestea mamei lui Lydie Salvayre, aşa cum i-a povestit-o în amurgul vieţii ei.“
Lydie Salvayre, pe numele de fată Lydie Arjona, s-a născut la Autainville, în 1948, dintr-un tată andaluz şi o mamă catalană stabiliţi în Franţa de la sfârşitul Războiului Civil. Copil fiind, într-o comunitate de spanioli de lângă Toulouse, a deprins limba franceză prin intermediul şcolii şi al literaturii. După încheierea studiilor filologice la Université de Toulouse, se înscrie în 1969 la Medicină, iar după absolvire se specializează în psihiatrie, profesând ani buni la Marsilia. La sfârşitul anilor ’70 începe să scrie, iar primele ei texte apar în reviste literare în anii ’80. În 1983 Lydie Salvayre se stabileşte la Paris, unde continuă să profeseze, dar şi să scrie, publicând în ritm constant.
În 1990, romanul ei de debut, „La déclaration”, primeşte Prix Hermès. Este urmat de „La médaille” (1993), „La puissance des mouches” (1995), „La compagnie des spectres” (1997), care a obţinut Prix Novembre şi a fost declarat de revista Lire „Cea mai bună carte a anului“, „La conférence de Cintegabelle” (1999), „Les belles ames” (2000), „Passage à l’ennemie” (2003), „La méthode Mila” (2005), „Portrait de l’écrivain en animal doméstique” (2007), „BW” (2009), distins cu Prix François Billetdoux, „Hymne” (2011) şi „Să nu plângi” („Pas pleurer”, 2014), pentru care autoarea a fost recompensată cu Premiul Goncourt.
fără voturi
Încarc...