26 martie 2008

Romeo şi Julieta

Fundaţia Charta anunţă pentru marţi, 1 aprilie 2008, ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Nottara, premiera spectacolului „Romeo şi Julieta” de William Shakespeare.

Regia spectacolului este semnată de către Ioan Cărmăzan, coregrafia Ioana Marchidan, muzica îi aparţine lui Vlaicu Golcea, iar costumele poartă marca Romaniţa Iovan.

Romeo şi Julieta

Distribuţia este alcătuită din Antoaneta Cojocaru, Andrei Pandele, Ela Ionescu, Rodica Ionescu, Costina Ciuciulică, Bogdan Dumitrescu, Mihai Marinescu, Mihai Cuciumeanu, Florin Lăzărescu.

Ioan Cărmăzan, regizorul spectacolului, spune despre piesă: „E vorba despre iubirea Julietei… pentru Romeo… a ei, care-şi iubeşte iubirea… şi e atât de fericită, încât vrea să o păstreze cu orice preţ… toată lumea vrea să iubească… toată lumea vrea asta, o iubire totală… definitivă… pentru totdeauna… cei care au iubit, vor avea şansa să se regăsească… cei care tânjesc după iubire, vor avea şansa să viseze… nu putem trăi fără iubire, nu-i aşa?… fără iubire şi fără adevăr… toţi vrem să fim, în acelaşi timp, şi Romeo, şi Julieta… să îndreptăm nedreptatea… să trăim elanul Julietei… să fim un întreg… Romeo şi Julieta nu pot fi separaţi…”

Antoaneta Cojocaru punctează viziunea asupra celor două personaje principale: „Romeo şi Julieta suntem noi. Noi care vrem să schimbăm lumea. Noi care ştim că dacă n-o vom face, e păcat. Noi care avem încredere că e posibil. Noi care suntem liberi să iubim. Romeo şi Julieta sunt adevărul nostru. Şi sunt lumina noastră. Şi sunt speranţa noastră pentru totdeauna. Şi sunt doi. Romeo şi Julieta suntem noi. Atunci când nu ne este frică.”

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

2 thoughts on "Romeo şi Julieta"

  1. COSTEL ZĂGAN spune:

    ROMEO ŞI JULIETA: adică Shakespeare e mai viu decât mulţi dintre noi, iar dragostea, ei bine, dragostea e ceea ce ne curge prin vene şi face ca soarele să se rotească în jurul inimilor noastre îndrăgostite!
    „Dulce iubire, înnoieşte-ţi vlaga,
    ţi-e decât pofta mai tocit tăişul?
    Abia hrănită azi, mâine întreagă
    putere-o să-şi vădească ascuţişul.” (Shakespeare, Sonete)

  2. deeutza...o julieta spune:

    e super site-ul…dar romanul nu s poate publica online?????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook