6 februarie 2014

România la cea de-a 64-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin

Festivalul Internaţional de Film de la Berlin dă startul pe 6 februarie 2014 uneia celei mai importante competiţii de producţii de film din întreaga lume. Berlinale aduce anual peste 450.000 de spectatori, peste 3.000 de jurnaliști din 80 de țări, cu peste 400 de filme în program, fiind astfel după festivalul de la Cannes cel mai important eveniment cinematografic european.

În ultimii anii, filmul românesc s-a aflat la loc de cinste în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, iar Institutul Cultural Roman din Berlin susține prezența echipelor de film și ajută la organizarea standului românesc. ICR Berlin participă de asemenea și la editarea catalogului anual de filme românești prezentat la European Film Market din cadrul Berlinalei.

În 2013, pelicula „Poziția copilului“ în regia lui Călin Peter Netzer a fost premiată cu Ursul de Aur, fiind astfel primul lungmetraj românesc din istoria cinematografiei care a luat premiul cel mare al Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

În 2014, din partea României participă în secțiunea Forum filmele:

  • „Al doilea joc”: Cunoscutul regizor român Corneliu Porumboiu face încă o dată un exerciţiu de originalitate cu filmului intitulat „Al doilea joc”: alături de tatăl său, care a fost arbitru de fotbal în timpul regimului Ceauşescu, regizorul comentează înregistrarea pe casetă video a unui meci dintre echipele Dinamo şi Steaua. Pe măsură de meciul înaintează şi riscă să fie oprit din cauza ninsorii, spectatorul este confruntat cu modul în care un arbitru imparţial a putut să supravieţuiască într-un stat guvernat de către un partid unic.
  • „Pădurea e ca muntele, vezi?”: În apropierea orașului Sfântu Gheorghe se află un sat de rromi. Străzile sunt neasfaltate, iar mijlocul de transport este căruța cu cai. Singurul lucru utilizabil din zonă este lemnul pentru încălzit. Supraviețuirea e din ce în ce mai dificilă. Șeful satului, Aron, prevede un viitor apăsător, căci fără bani, nu te poți implica în politică, spre a te face auzit. Locuitorii își găsesc consolarea în a fi uniți, a se respecta reciproc și în a nu își pierde credința. Totuși, micuța Livia simte acut lipsurile și plânge înfometată: „Rromii nu au niciodată bani!“. Filmul este realizat de Christiane Schmidt şi Didier Guillain.
  • „Le beau danger”: René Frölke realizează o viziune estetică originală, focalizată pe două texte ale autorului Norman Manea, povestirea „Puteam fi patru” şi un fragment din romanul „Plicul negru,” conţinând secvenţe cu scriitorul, filmate şi în România. „Plicul negru”, al lui Norman Manea: o capodoperă tumultuoasă şi tulburătoare.” (Corriere della Sera) „Plicul negru” este ultimul roman publicat în ţară de către Norman Manea, in 1986, cu puţin timp înainte de a părăsi România. Personajul central al cărţii, Tolea, se află în pragul unei căderi nervoase, linia de demarcaţie dintre conştientizarea realităţii şi lumea visului, a imaginaţiei, ştergându-se, discret, pe parcursul naraţiunii. Cartea creează un mister psihologic ce ţine mereu trează atenţia cititorului, conţine o istorie a căutării unei organizaţii secrete, povestea unui anchetator care-şi pierde minţile, toate creând, în final, o lectura dinamică, deşi cu o structură complexă, un fel de puzzle literar. „Din Plicul negru cititorul învaţă, mai mult decât din zeci de eseuri politice, despre duplicitatea perfidă a sistemului totalitar ceauşist.” (World Literature Today) Premiul Médicis Étranger pentru „Întoarcerea huliganului”: Norman Manea (n. 1936), unul dintre cei mai apreciaţi prozatori si eseişti români, profesor de literatură europeană şi „writer in residence” la Bard College, New York. De la debutul din 1966 şi până în 1986, când a plecat din ţară, a publicat 10 volume, fiind distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucuresti (1979) şi Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de către Consiliul Culturii si Educaţiei Socialiste).

După Ana Ulariu, Dragoș Bucur și Maria Popistașu, Ada Condeescu, Cosmina Stratan face parte anul acesta din selecția de zece actori europeni selecţionaţi în programul Shooting Stars, ce are loc în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Ajuns la a 17-a ediție, programul Shooting Stars este organizat de European Film Promotion (EFP) în colaborare cu organizaţiile membre ale EFP printre care se numără şi Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc. Shooting Stars are ca scop promovarea pe plan internațional a celor mai talentaţi tineri actori europeni, cărora le facilitează întâlnirea cu membri importanți ai industriei cinematografice (actori consacraţi, regizori, producători de renume, directori de casting).

Cosmina Stratan a început cu jurnalismul înainte de actorie şi a scris la aceeaşi revistă studenţească la care colaborase şi Cristian Mungiu cu 15 ani înainte: „Opinia Studenţească”. În 2008 a intrat la secţia de actorie a Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesorului Florin Zamfirescu, iar în prezent este masterandă la aceeaşi universitate. A jucat în mai multe spectacole de teatru şi scurtmetraje de şcoală, iar rolul din „După dealuri“ este debutul ei în lungmetraj.
La secțiunea Berlinale Talents dedicată tinerelor talente din domeniul cinematografic au fost selectați regizoarea Adina Istrate, editorul Alexandru Petru, producătoarea Gabriela Suciu și actrița Elena Andreea Vasile. La acest program există anual în jur de 4.000 de aplicații și 300 de participanți selecționați. Dintre experții Berlinale Talents, invitați din 2003 până astăzi să participe la sesiuni de training cu tinerele talente se numără și nume ca Gael García Bernal, Juliette Binoche, Willem Dafoe, Julie Delpy, Charlotte Rampling, Keanu Reeves, Wim Wenders, Michael Werner sau Wong Kar-wai.

Berlinale Co-production Market, program al festivalului dedicat dezvoltării proiectelor cinematografice, include și „6,9 pe scara Richter“ a lui Nae Caranfil, produs de Mobra Films România, pe lângă alte 19 producții din întreaga lume.

Juriul FIPRESCI al festivalului îl are ca membru anul acesta și pe criticul de film Mihai Fulger, un important autor de articole și publicații cinematografice, coordonator program al cinematografelor Eforie și Union și redactor la Arhiva Națională de Film.
Tot în cadrul Berlinalei, Centrul Național al Cinematografiei organizează Standul românesc la Berlinale Film Market, cu scopul de a introduce producţiile româneşti pe piaţa internaţională, de a crea legături pentru coproducţii internaţionale, precum şi de a prezenta România ca platou de filmare pentru investiţii ale marilor case de producţie internaţionale.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook