30 iulie 2021

România, 65 de ani în UNESCO. Delta Dunării, 30 de ani în Patrimoniul Mondial UNESCO

Romfilatelia introduce în circulație, marți, 27 iulie 2021, emisiunea de mărci poștale „România, 65 de ani în UNESCO. Delta Dunării, 30 de ani în Patrimoniul Mondial UNESCO”.



Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a fost înființată în anul 1945. Din 27 iulie 1956, printre membrii UNESCO se numără și România.

Una dintre misiunile UNESCO este cea de a selecta și include pe Lista Patrimoniului Mondial locuri și monumente relevante din punct de vedere natural sau istoric, salvarea și conservarea acestora fiind importante pentru comunitatea mondială.

Delta Dunării a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1991. Valoarea ei a fost recunoscută prin includerea ei în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei (1990), în cadrul Programului „Omul și biosfera” (MAB) lansat de UNESCO. De asemenea, situl Delta Dunării este protejat prin Convenția Ramsar ca zonă umedă de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor de apă.

Data de 16 noiembrie a fost declarată Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România prin Legea nr. 160/2013, cu scopul de a promova elementele noastre de patrimoniu mondial și pentru mai buna lor cunoaștere.

Emisiunea de mărci poștale „România, 65 de ani în UNESCO. Delta Dunării, 30 de ani în Patrimoniul Mondial UNESCO” este alcătuită din 4 timbre, o coliță dantelată și două plicuri „prima zi”.

Cele patru timbre ale emisiunii prezintă specii de păsări și mamifere întâlnite în Delta Dunării. Unele sunt reprezentative pentru această regiune, în vreme ce altele sunt mai larg răspândite, existând și în Deltă ca și în alte zone ale țării noastre. Toate își au importanța lor în ecologia Deltei Dunării, contribuind la biodiversitatea remarcabilă a acestei regiuni.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei este ilustrată barza neagră (Ciconia nigra). Este o specie rară, solitară, ce populează regiunile din apropierea lacurilor, râurilor sau a terenurilor mlăștinoase. În Delta Dunării este prezentă în perioada de migrație.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,50 lei este reprezentat pănțărușul (Troglodytes troglodytes). Pănțărușul sau ochiul boului se numără printre cele mai mici specii de păsări europene. Are lungimea de numai 9-10 cm și cântărește 6-12 g. Populațiile din Europa sunt numeroase, majoritatea sedentare (nu migrează), specia fiind răspândită într-o varietate de habitate, de la păduri la stufărișuri.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 7 lei este înfățișat castorul european sau brebul (Castor fiber). Este una dintre cele mai mari specii de rozătoare, cu lungimea corpului de 80-100 cm și o greutate de până la 30 kg.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 19,50 lei este reprezentat pelicanul creț (Pelecanus crispus). Este o specie periclitată la nivel mondial, fiind inclusă în categoria „vulnerabilă” pe lista roșie IUCN. Cu o anvergură care depășește 3 metri și o greutate de 10-12 kg, este una dintre cele mai impresionante păsări ale Europei. În România, cuibărește în puține colonii, în Delta Dunării și complexul lagunar Razim-Sinoe.

Pe colița dantelată a emisiunii sunt reprezentate, într-o grafică modernă, animale și plante din Delta Dunării, ilustrațiile fiind realizate de apreciatul artist Mircea Cantor, originar din România. Este pentru prima dată când artistul colaborează la realizarea unei emisiuni de mărci poștale românești.

Am vrut sa redau, prin linia desenului meu, prezența și bogăția biodiversității prezente în Deltă: în apă (peștii), pe uscat (mamiferele) și în aer (păsările). Practic, trilogia elementelor definitorii ale Deltei Dunării: apa, pământul, aerul.

Viziunea artistului reflectă și trimiterea, tot prin desen, la alte trei elemente ce le completează pe cele enumerate anterior, și anume: regnul vegetal (nufărul, stuful), regnul animal (păsări, pești) și mediul uman (pescarii și comunitățile de oameni cu tradiții și stil de viață legate de aria Deltei Dunării).

Pe cele două plicuri „prima zi” a emisiunii este reprezentat un peisaj specific Deltei Dunării, ce evocă prezența umană în regiune și o îndeletnicire tradițională a localnicilor – pescuitul.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook