6 martie 2013

Robert Şerban la Festivalul Internaţional de Poezie StAnza din Scoţia

În perioada 6-10 martie 2013, Robert Şerban participă la cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie StAnza din Scoţia, alături de peste 100 de poeţi din întreaga lume, unde va citi o selecţie de poeme din cel mai recent volum al său, „Moartea parafină”, apărut la Editura Cartea Românească (2010). Traducerea în limba engleză a poemelor este semnată de Ioana Maria Dragomir, Felix Nicolau şi Martin Woodside.



Aflat la a noua ediţie, Festivalul de Poezie StAnza este unul dintre cele mai importante evenimente literare de acest fel din Europa, adunând laolaltă peste 100 de poeţi din mai multe ţări ale lumii, care vor lectura din literatura lor. În cadrul festivalului au loc o serie de alte evenimente culturale, de la expoziţii de artă vizuală şi spectacole de teatru, până la mese rotunde, proiecţii de film ori performanceuri.

Mircea Mihăieş spune:

Citită în cheie liric-biografică, poezia lui Robert Şerban relevă un dublu paradox: evocă fără să nostalgizeze şi edifică deconstruind. Forţa ei provine dintr-un amestec de ironie sentimentală şi memorie necruţătoare, explorate cu luciditatea eului pentru care trecutul nu mai există, iar viitorul nu contează. Răsucită în jurul axei care o generează, poezia se reduce, de fapt, la un Punct Omega, la suma propriilor contrarii: renunţînd la virtuţile dulci-acrişoare ale sentimentalismului, poezia e imagine şi senzaţie, mai degrabă decît tehnică şi sens. Un discret tremolo, o gîtuire cu greu ţinută sub control colorează, totuşi, textul, conferindu-i nu doar o aură, ci şi un abur: inelul de foc al poeziei adevărate şi al inteligenţei artistice.

Robert Şerban s-a născut pe 4 octombrie 1970, în Turnu Severin. Este scriitor, jurnalist şi editor. Trăieşte în Timişoara. A debutat cu cartea „Fireşte că exagerez” (poezie, 1994, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România). Au urmat „Odyssex” (poezie, 1996), „Piper pe limbă” (interviuri, 1999, Premiul filialei din Timişoara a U.S.R.), „Pe urmele marelui fluviu / Auf den Spuren des grossen Stroms” (coautor, poezie şi proză, 2002), „Timişoara în trei prieteni” (coautor, poezie, 2003, Premiul revistei Poesis), „A cincea roată” (interviuri, 2004, Premiul filialei din Timişoara a U.S.R.), „Barzaconii / Anus dazumal” (proză, 2005), „Cinema la mine-acasă” (poezie, 2006), „Athénée Palace Hotel” (coautor, teatru, 2007), „Ochiul cu streaşină” (publicistică, 2007), „O căruţă încărcată cu nimic / Ein karren beladen mit nichts” (coautor, poezie, 2008) şi „Moartea parafină” (poezie, 2010).

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook