2 martie 2010

Pictoriţa din Shanghai

Pictoriţa din ShanghaiHumanitas Fiction organizează miercuri, 3 martie 2010, ora 18:00, la Cărtureşti, în ceainărie (str. Arthur Verona), lansarea celei mai noi apariţii în colecţia „Raftul Denisei”, romanul „Pictoriţa din Shanghai” de scriitoarea americană Jennifer Cody Epstein. Vor vorbi Simona Kessler, Dana Savuică şi Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction. Un fragment din roman va fi pus în scenă de Claudia Imre împreună cu Cristina Roman Maxim (pictură), Ştefania Rotaru (muzică) şi Marian Răducu (interpretare).

Publicat în peste cincisprezece ţări, romanul „Pictoriţa din Shanghai” îşi poartă cititorul pe apele tulburi ale fluviului Yangzi, în camerele Salonului Eternei Splendori, în cosmopolitul Shanghai antebelic, în Parisul boem al „anilor nebuni“ şi în China răvăşită de război civil şi aflată în prag de revoluţie, reconstituind spectaculoasa poveste adevărată a lui Pan Yuliang, una dintre cele mai fascinante şi nonconformiste personalităţi artistice chineze ale secolului XX.

În spatele tablourilor postimpresioniste ale lui Pan Yuliang (1899-1977) se află un destin ale cărui meandre par să sfideze verosimilul. Vândută de unchiul opioman unui bordel, adolescenta orfană Xiuquing îşi schimbă numele în Yuliang şi începe o ucenicie dezumanizantă. Ajunge cea mai căutată fată a Salonului Eternei Splendori, ceea ce nu înseamnă decât că umilinţele la care este supusă îmbracă forme mai subtile, dar cu atât mai dureroase. După ani de calvar şi degradare, salvarea ei va fi Pan Zanhua, un oficial cu vederi liberale, care se îndrăgosteşte de ea şi o răscumpără. Alături de acesta, Yuliang îşi găseşte fericirea şi îşi descoperă vocaţia pentru pictură. Nimic nu pare să îi stea în cale tinerei ce se crede liberă acum: studiază, cu sacrificii, la Academia de Artă din Shanghai, la Şcoala de Arte Frumoase din Paris şi la Academia de Artă din Roma. Numai că, pentru a-şi împlini destinul artistic, va continua să înfrunte prejudecăţile unei lumi în care nu doar trecutul ei scandalos, ci şi simplul fapt că este femeie reprezintă un stigmat.

În New York Times Book Review se spune: „Astăzi, când ficţiunea autobiografică şi memoriile au ajuns în avanscena literaturii, scriitorii care plonjează în apele adânci ale imaginaţiei sunt tot mai puţini şi cu atât mai valoroşi. Ce bucurie să descoperi că Jennifer Cody Epstein, al cărei strălucit prim roman urmăreşte viaţa reală a lui Pan Yuliang, adolescenta prostituată devenită pictoriţă celebră, este o astfel de scriitoare.“

Library Journal face o alăturare: „Fanii romanului Memoriile unei gheişe de Arthur Golden vor savura această poveste extraordinară a unei femei sfâşiate între chemarea inimii şi chemarea talentului.“

The Chicago Tribune o descrie ca fiind „o carte fascinantă. Jennifer Cody Epstein reuşeşte să pătrundă în acelaşi timp în intimitatea unei epoci istorice şi în cea a unui spirit artistic.“

Până la „Pictoriţa din Shanghai” („The Painter from Shanghai”, 2008), romanul ei de debut, întâmpinat cu cronici elogioase dublate de succes de public, scriitoarea americană Jennifer Cody Epstein a scris pentru Self, Wall Street Journal şi Chicago Tribune. A publicat nuvele şi a fost finalistă a concursului de proză Glimmer Train. A urmat cursurile de studii asiatice de la Amherst College, a obţinut un masterat în relaţii internaţionale la Johns Hopkins University şi un masterat în literatură la Columbia University. Trăieşte în prezent la New York, dar în trecut a călătorit şi a locuit în Japonia, China, Hong Kong, Thailanda şi Italia. Jennifer Cody Epstein şi-a dedicat zece ani scrierii primului ei roman. „Pictoriţa din Shanghai” a fost ales de reţeaua americană de librării Barnes&Noble în Top Ten Fiction Debuts 2008.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook